Primăria Cetăţeni derulează, în prezent, şi o licitaţie pentru găsirea executantului lucrării de construire şi dotarea Centrului de Zi de asistenţă şi recuperare a persoanelor vârstnice „Sfântul Ion”. Valoarea estimată a contractului: 5.153.010,62 lei, cu precizarea că autorităţile locale sunt interesate să obţină de la constructorul câştigător preţul cel mai scăzut. Procedura de achiziţie a debutat pe 16 aprilie 2025, fiind fixat un răgaz până pe 8 mai 2025 pentru pregătirea documentaţiei şi depunerea ofertelor de către patronii din construcţii interesaţi de acest angajament de lucru.
- Primăria se angajează să asigure zece ani de funcţionare neîntreruptă
Odată cu hotărârea de Consiliu Local din 18 decembrie 2024, prin care aleşii de la Cetăţeni au aprobat Nota Conceptuală şi Tema de Proiectare, a demarat această iniţiativă socială, în cadrul căreia va fi înfiinţat un centru de zi destinat vârstnicilor, care vor beneficia aici de asistenţă şi recuperare. Necesitatea unui astfel de proiect decurge din Strategia de Dezvoltare Locală, potrivit căreia „comuna Cetăţeni se confruntă cu o creştere a procentului populaţiei de vârsta a treia. Proporţia persoanelor peste 65 de ani a crescut constant în ultimii ani”, de aici şi nevoia dezvoltării serviciilor sociale pentru acestea, cu accent pe infrastructura de îngrijire a bătrânilor neajutoraţi.
În jur de 90% din totalul cheltuielilor provin din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, şi minimum 10% din bugetul local, la care se adaugă cheltuielile neeligibile şi de funcţionare ulterioară a centrului.
Suprafaţa terenului din strada Dealului, nr.43, pe care va fi edificată clădirea, măsoară 2.181 mp, având ca vecinătăţi: la Nord şi la Est – Dragnea Elena, la Vest – strada Dealului, la Sud – Şerb Ramona şi Necula Maria.
Potrivit documentaţiei preliminare a investiţiei, centrul va permite accesul la servicii de recuperare/reabilitare pentru toate persoanele vârstnice. Cel puţin opt vârstnici/zi vor beneficia de activităţile Centrului de Zi, care va avea spaţii destinate şi amenajate, astfel încât să răspundă nevoilor beneficiarilor (sală de recuperare, sală consiliere psihologică, sală consiliere socială, sală socializare etc.).
Activităţile care vor fi desfăşurate în spaţiul propus de Primăria Cetăţeni sunt: recuperare medicală, servicii de abilitare/reabilitare fizică şi psihică, asistenţă pentru sănătate, instruirea privind utilizarea tehnologiilor şi dispozitivelor asistive (cârje, bastoane, tripod, tetrapod, cadru de mers, scaun rulant etc.), terapie ocupaţională, dezvoltarea deprinderilor manuale, consolidarea deprinderilor tehnice şi formarea unor noi deprinderi, familiarizarea persoanelor vârstnice cu diferite materiale, informare şi consiliere, integrare socială, consiliere psihologică şi socială.
După construirea şi dotarea unei astfel de facilităţi, Primăria va înfiinţa un serviciu social special pentru această activitate nouă, care va fi licenţiat pentru acordarea prestaţiilor enumerate. Durata minimă de existenţă este de zece ani de continuitate funcţională.
Clădirea, cu parter şi un etaj, va cuprinde, pe lângă spaţiile administrative – vestiare, toalete, spălătorie/uscătorie, depozite, spaţii tehnice -, cabinete pentru asistentul medical şi asistentul social, cabinet de consiliere psihologică, sală de petrecere a timpului liber, sală de aşteptare, sală recuperare/kinetoterapie, birouri, sală de calculatoare şi sală de proiecţie a filmelor.
Imobilul, cu o arie construită totală de 307,80 mp şi desfăşurată totală de 591,20 mp, va fi prevăzut cu lift, alei pietonale/carosabile, locuri de parcare şi spaţii verzi. Accesul principal se va face din drumul comunal 29, pe latura de Vest a clădirii. „Au fost amenajate, pe lângă acest acces principal al oaspeţilor şi vizitatorilor, un acces secundar, pe latura de Sud. Parcela este prevăzută cu un acces pietonal şi un acces distinct, destinat automobilelor, în conexiune directă cu parcarea subterană, amenajată pe latura de Nord a terenului. Este prevăzută cu opt locuri de parcare propuse pentru vizitatori şi personal.”, aflăm din documentaţia proiectului.
Propunerea funcţională este dimensionată pentru un număr maxim de 49 de beneficiari.