„S-a uşurat pământul! Respiră pământul uşor!”, spunea Înaltpreasfinţitul Calinic despre terenul din Vlădeşti, de pe care s-au „ras” grajdurile fostului CAP, pentru a se construi un schit după rânduială athonită. Localnicii ştiu locul sub denumirea „saivane”. Saivane ridicate de un regim ateu, care, în câteva luni, au dispărut de pe faţa pământului, pentru construcţia lăcaşului de cult dorit de mult timp de părinţii de la Chilia „Buna Vestire” a Schitului Lacu, din Muntele Athos.
Ieroschimonahii Ştefan Nuţescu şi David Gălbează, de la Schitul Lacu, invitaţii de seamă ai evenimentului de sfinţire a locului viitoarei mănăstiri închinate Sfântului Neagoe Basarab, au primit imediat acceptul Arhiepiscopului Argeşului şi Muscelului de a pune în operă intenţiile edificării la Vlădeşti a ansamblului monahal. Ceremonia de aşezare a pietrei de temelie a mănăstirii, desfăşurată pe 1 mai 2023, una impresionantă prin numărul participanţilor veniţi de pretutindeni şi prin frumuseţea ritualului religios oficiat de un sobor consistent de preoţi, diaconi şi monahi din ţară şi de la Muntele Athos, a beneficiat de prezenţa unui public pe măsura amplorii şi importanţei evenimentului istoric pentru Muscel, Argeş şi România.
Muscelenilor şi argeşenilor li s-au alăturat credincioşi din Moldova, veniţi din dragoste pentru părintele Cosma Giosanu. Acesta lasă în urmă Mănăstirea Sihăstria Neamţului pentru o misiune deloc uşoară: construcţia mănăstirii în fruntea căreia a fost instalat ca egumen, în prezenţa a numeroşi stareţi de la mănăstiri din România şi de la Muntele Athos, a părinţilor consilieri ai Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi a preoţilor şi credincioşilor musceleni şi argeşeni.
- Lăcaşul va funcţiona mai întâi ca un schit care, cu timpul, va fi ridicat la rangul de mănăstire
Părintele Ştefan Nuţescu, stareţul Chiliei „Buna Vestire” a Schitului Lacu, a povestit în faţa unei asistenţe mişcate de profunzimea momentului istoric căruia i-a fost martoră, o dată într-o viaţă de om, cum s-a născut proiectul Mănăstirii „Sfântul Neagoe Vodă Basarab”.
„Ideea construirii unei mănăstiri cu rânduială athonită în România s-a zămislit cu mai mulţi ani în urmă. Totuşi, această idee ni s-a părut atunci ceva de neconceput, ţinând cont de mai mulţi factori care împiedicau la acea vreme materializarea ei. Dar, odată cu trecerea timpului, am constatat insistenţele multor creştini iubitori de monahism în acest sens şi am ajuns la convingerea că bună vrerea lui Dumnezeu şi chemarea Sfântului Neagoe Vodă Basarab sunt de a purcede la construirea mănăstirii. Cercetând eparhiile din România, pentru a căuta un loc pentru ridicarea acesteia, ne-am oprit în Eparhia Argeşului şi Muscelului, mai concret, în localitatea Vlădeşti, unde am considerat că ar fi locul cel mai potrivit pentru ridicarea aşezământului monahal în cinstea sfântului voievod.
Odinioară, unii sfinţi care voiau să construiască un locaş Domnului înconjurau locurile pe care le considerau potrivite pentru aceasta, purtând o cădelniţă stinsă în mână, iar acolo unde cărbunii se aprindeau considerau că era locul arătat de Dumnezeu. Tot astfel şi noi, cu cădelniţele inimii noastre pregătite, peregrinând prin mai multe locuri, am ajuns pe aceste meleaguri, unde inimile noastre s-au aprins. (…).”, spunea, atât de frumos, părintele Ştefan Nuţescu.
Având acordul liderului Bisericii argeşene, au început demersurile pentru construirea, mai întâi, a unui schit închinat lui Neagoe Basarab care, la vremea cuvenită, să fie ridicat la rang de mănăstire. „Voim să ridicăm această sfântă mănăstire ca un prinos de recunoştinţă pentru tot ceea ce a făcut domnitorul pentru neamul românesc, pentru Biserica noastră, dar şi pentru întreaga ortodoxie.”, a motivat părintele Ştefan Nuţescu de ce lăcaşul de cult va fi închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab.
- Stareţul Cosma Giosanu: „Mă minunez cum a ales pronia lui Dumnezeu, acum şi aici, un staul de vite. Nişte grajduri construite de un regim ateu”
Poate, cel mai încărcat de emoţie moment al ceremoniei religioase a fost cel în care părintele Cosma Giosanu, confirmat oficial ca stareţ, li s-a adresat argeşenilor şi, în special, fraţilor săi sihăstreni, de care va trebui să se despartă, pentru a îndeplini noua sarcină. El spunea despre monahii de la Mănăstirea Sihăstria Neamţului că i-au făcut inima uşoară şi i-au dat putere venind la Vlădeşti ca să fie alături de el.
„În această zi frumoasă, Sfântul Neagoe Basarab ne-a adunat pe toţi, cu mic, cu mare, de la vlădică, până la opincă, aşa cum zice cronicarul, aici, la Vlădeşti, pentru a zidi casă spre pomenire Sfântului Neagoe. Şi a rânduit aceasta harul Domnului pentru cel care L-a iubit pe Hristos şi în numele căruia a împodobit atâtea mănăstiri şi a miluit cu inimă largă mănăstiri şi biserici aflate sub grea asuprire şi mare lipsă. Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, dar şi ai oamenilor, dintre oameni fiind şi ei. Ei nu mai au nevoie de lucruri materiale şi de case, dar avem noi nevoie de prezenţa lor printre noi şi de mijlocire la bunul Dumnezeu pentru ale noastre neputinţe.
De aceea un locaş de închinare afierosit celui bineplăcut lui Dumnezeu este un loc de întâlnire şi de comuniune a noastră cu Sfântul şi, implicit, cu Dumnezeu. Astăzi este ziua de naştere a acestui aşezământ monahal, pe care Dumnezeu şi Sfântul Neagoe l-au hotărât a se zidi pe acest loc. Dacă îi veţi întreba pe localnicii din satul acesta, vă vor spune că aici, în urmă cu doar câteva luni, erau şapte grajduri. Eu, personal, în vara anului trecut, am ajuns aici şi am văzut aceste grajduri, care erau într-o stare avansată de degradare. Privind acum în jurul meu, aproape că nu-mi vine să cred ceea ce văd.
Ne aflăm în perioada pascală, când toate se bucură de Învierea Domnului, şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt, aşa cum spune cântarea. Suntem în această frumoasă perioadă de primăvară, când întreaga natură înviază, se bucură, se trezeşte şi revine din plin la viaţă, dar gândul meu se duce, totuşi, la peştera din Betleem. Acolo, într-o peşteră întunecoasă, într-o iesle de vite S-a născut Hristos, Împăratul slavei. Păstorii oilor, oameni simpli şi fără vicleşug, au fost primii martori pământeşti ai naşterii Domnului şi primii închinători ai Pruncului divin. Îngerii au cântat în faţa peşterii primul colind, iar magii împăraţi de la Răsărit tot acolo şi-au plecat genunchii şi I-au adus daruri. Este minunat şi încurajator pentru fiecare dintre noi cum Dumnezeu, pe care nu-L cuprind cerurile, a venit să se nască într-un loc aşa smerit, în ieslea unui staul de vite.
Mă minunez cum a ales pronia lui Dumnezeu, acum şi aici, un staul de vite. Nişte grajduri construite de un regim ateu, locul unde să se zidească o mănăstire închinată unuia dintre cei mai de seamă voievozi pe care i-a odrăslit neamul nostru. Dacă, în urmă cu câţiva ani, aici, păşteau turme de necuvântătoare, iată acum, aici, harul lui Dumnezeu ne-a adunat pe toţi în acest loc să înălţăm rugăciuni de laudă şi mulţumire.
Dumnezeiasca Liturghie rememorează şi actualizează toată viaţa şi activitatea pământească a Mântuitorului Hristos, începând cu peştera Betleemului şi încheind cu Golgota, punerea în mormânt, Învierea şi Înălţarea Domnului. Mântuitorul Hristos S-a smerit pe Sine, chip de rob luând. S-a născut într-o peşteră rece şi întunecoasă, în ieslea unui staul de vite, ca să arate până unde poate decade firea umană. Să înţelegem gravitatea căderii şi de unde a preluat El firea umană şi pe urmaşii lui Adam. A luat firea umană, a trecut-o prin apele Iordanului, iar pe Tabor a revelat o parte din slava dumnezeirii Sale, dar şi din slava la care poate ajunge omul prin harul şi lucrarea Duhului Sfânt.
Iată programul şi drumul duhovnicesc pe care trebuie să şi-l asume mănăstirea noastră, căreia, astăzi, îi punem piatra de temelie. Sfântul Neagoe Basarab a fost nu numai un om cu viaţă sfântă, dar şi un domnitor erudit, unul dintre primii intelectuali ai Evului Mediu, care a dat culturii române şi europene o capodoperă ce ne face cinste nouă, românilor, şi ne aşează în rândul popoarelor civilizate. Zidirea mănăstirii în cinstea Sfântului Neagoe este, pe de o parte, un omagiu adus ilustrului şi sfântului domnitor şi, pe de altă parte, dovada că actul ctitoririi este propriu românilor. Şi noi, astăzi, urmăm exemplul iluştrilor înaintaşi, confirmând şi prin această ctitorie că am rămas şi suntem ctitori şi urmaşi ai voievozilor care au susţinut şi promovat ortodoxia.
În legislaţia actuală, bunurile Bisericii sunt definite ca proprietate privată de utilitate publică. Iar după expresia teologică, acestea aparţin Pliromei, adică trupului Bisericii, cler şi popor. Cu alte cuvinte, Biserica este a noastră, a tuturor, a neamului românesc, cel binecredincios. Biserica nu este o proprietate care se poate privatiza după bunul plac al cuiva, nu se poate confisca, aşa cum au încercat unii, şi nu se poate înstrăina, cum speră alţii mai noi. Fiecare dintre noi, cât şi urmaşii noştri avem drepturi, responsabilitate şi obligaţii faţă de sfânta noastră Biserică strămoşească.
Conştiinţa aceasta a continuităţii şi responsabilităţii a avut-o binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare când a zis: „Moldova nu este a mea şi nu este a voastră, ci este a urmaşilor urmaşilor noştri!” În acelaşi ton cu voievodul moldovean, Sfântul Neagoe Basarab a îndemnat pe urmaşii săi la tron să poartă grijă bisericilor şi să le asigure continuitatea, fiind conştient că Biserica a fost, este şi va fi liantul naţiunii române.
Mă simt copleşit în acest moment de greutatea sarcinilor pe care mi le-am asumat. Dar sunt liniştit, pentru că o fac din ascultare, iar ascultarea este acoperită de har. Greu este, astăzi, să gestionezi o mănăstire care are în spate o tradiţie, pe când, aici, mănăstirea trebuie întâi construită, obştea monahală adunată şi crescută duhovniceşte. Am fost chemat de Gheronda Ştefan şi de părintele David să împlinesc cu, binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Calinic, această nobilă, dar grea misiune, care covârşeşte puterile, priceperea şi capacitatea mea.
Nu este uşor să mă despart de mănăstirea de metanie, de părinţii din cimitirul Sihăstriei, la picioarele cărora am crescut şi m-am format ca monah, de obştea fraţilor mei, de plaiurile moldave şi de fiii duhovniceşti care m-au înconjurat de-a lungul timpului cu multă dragoste. Cugetând zilele acestea la această despărţire, mi-au venit în minte cuvintele Mântuitorului Hristos adresate unui ucenic: „Adevărat zic ţie, Petre! Când vei îmbătrâni, altul te va încinge şi vei merge unde nu-ţi este voia”.
Noi, monahii care ne-am afierosit întreaga viaţă slujirii lui Hristos, trebuie să avem disponibilitatea să renunţăm la noi înşine şi să mergem acolo unde Biserica ne cheamă, căci această este adevărata libertate: a nu avea voie proprie. Îmi doresc mult ca, pe viitor, această mănăstire şi obştea monahală a Sfântului Neagoe Basarab să rămână înfrăţită duhovniceşte şi să păstreze o legătură strânsă cu Mănăstirea Sihăstria şi cu obştea monahală românească de la Muntele Athos.
Desigur, nu va fi uşor să ducem la îndeplinire acest proiect pe care, astăzi, îl începem, dar avem nădejde în milostivirea lui Dumnezeu, în mijlocirea Sfântului Neagoe, a Sfântului Ierarh Nifon şi a preaiubiţilor noştri părinţi Cleopa Ilie şi Paisie Olarul că ne vor da putere, curaj şi oameni de bine care să ne fie alături până vom vedea această mănăstire finalizată.
Nădăjduiesc să ne revedem aici peste puţin timp la sfinţirea cea mare. De aceea vă rog mult pe toţi, preoţi, monahi, mireni, să ne pomeniţi la sfintele rugăciuni ca harul şi milostivirea lui Dumnezeu să ne întărească, să ne lumineze şi să ne călăuzească paşii la săvârşirea acestui lucru. Mulţumesc din toată inima preabunului Dumnezeu, pentru mila Sa cea mare, şi Sfântului Voievod Neagoe Basarab, pentru că m-a chemat să fiu părtaş la întemeierea acestei mănăstiri.”, este mesajul părintelui Cosma Giosanu, cel dintâi stareţ al schitului la a cărui sfinţire nădăjduia să fie părtaş, nu peste mult timp, şi Arhiepiscopul Calinic.
În momentul în care stareţul Cosma Giosanu i-a înmânat un buchet de flori, copleşit de emoţia despărţirii de cei de acasă, Înaltpreasfinţitul Calinic i-a cerut să-şi şteargă lacrimile, fiind o zi a bucuriei. „Acum nu mai ai loc de întoarcere! Să fie foarte clară treaba!”, l-a îmbărbătat Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului pe părintele Cosma, un monah iubit de moldovenii săi, care l-au urmat în Muscel într-o zi înscrisă în istoria locală.
Magda BĂNCESCU
