De două luni, una dintre temele de campanie electorală cu care este atacată Elena Lasconi o constituie ancheta Parchetului European, care a luat în vizor unul dintre proiectele GAL Câmpulung Muscel. „Parchetul European a fost sesizat de o persoană privată în legătură cu suspiciuni legate de companii private, care ar fi obţinut fonduri europene, în anul 2023, în baza unor documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete. În acest moment, investigaţia vizează fapte, nu persoane (in rem).”, este răspunsul obţinut de jurnaliştii postului Digi24 de la Parchetul European. Aşadar, mult trâmbiţatul furt de la gura săracilor comis de primăriţa Elena Lasconi, aşa cum aţi auzit în mod repetat, în special, la un post de televiziune care împroşcă minciuni după minciuni în urechi credule, nu este altceva decât o verificare a manierei în care două societăţi au obţinut bani dintr-un proiect european derulat de Primăria Câmpulung.
- Deşi Parchetul European a precizat clar că sunt investigate două firme, presa de opoziţie a împrăştiat o informaţie falsă: Elena Lasconi, acuzată de fraudă şi corupţie
Presa potrivnică Elenei Lasconi a explodat cu titluri aproape identice: „Kovesi a pus tunurile pe Primăria Câmpulung. Elena Lasconi, preşedinta USR, implicată într-un dosar de corupţie şi fraudă”; „Elena Lasconi, în vizorul EPPO. Kovesi pune tunurile pe şefa reziştilor: acuzaţii de fraudă şi deturnare de fonduri”; „Lasconi, fraudă cu fonduri europene! Kovesi a pus tunurile pe Primăria Câmpulung”; „Parchetul European anchetează o posibilă fraudă cu bani europeni la primăria condusă de Elena Lasconi. Reacţia primăriţei”; „Kovesi a pus tunurile pe Primăria Câmpulung. Elena Lasconi, preşedinta USR, implicată într-un dosar de corupţie şi fraudă”; „Kovesi, anchetă la Primăria Câmpulung. Elena Lasconi e acuzată de fraudă şi corupţie”.
Mai toate ştirile au debutat, în mod curios, la unison, cu „tunurile lui Kovesi” – de parcă articolele ar fi fost scrise de o persoană pentru toate redacţiile – şi cu acuzaţiile de fraudă şi corupţie – inexistente! – la adresa Elenei Lasconi. Parchetul European a fost clar în comunicarea către postul tv citat: anchetează două firme private beneficiare de fonduri europene în cadrul unui proiect asemănător celui derulat de Liviu Ţâroiu: „Schimbă-ţi viitorul!”
- Primăria a avut cinci parteneri în proiectul social, între care şi cele două firme la adresa cărora s-a făcut sesizarea
Petiţia insului care s-a adresat anchetatorilor europeni a declanşat această investigare a celor doi parteneri ai municipalităţii în derularea proiectului „Dezvoltare locală în zonele urbane marginalizate din Câmpulung”, care a urmărit creşterea calităţii vieţii persoanelor care locuiesc în cele trei teritorii beneficiare de fonduri GAL, Grui, Pescăreasa şi Cazărmilor.
În 2017, când Primăria Câmpulung a accesat o finanţare de 7 milioane de euro, acordată prin Grupul de Acţiune Locală „Câmpulung Muscel” – GAL-ul Primăriei Câmpulung -, condiţia a fost ca jumătate din sumă, 3,5 milioane de euro, să fie direcţionată către iniţiative sociale. Aşa cum a fost cea ajunsă, în urma unei reclamaţii, sub lupta anchetatorilor.
Programul social a fost derulat de Municipiul Câmpulung, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială Câmpulung, considerată Partener 1, Spitalul Municipal Câmpulung – Partener 2, Posh Media Concept SRL – Partener 3, C&C Grup SRL – Partener 4, Liceul Tehnologic Auto – Partener 5.
În ce a constat această investiţie a explicat administraţia publică locală în comunicatul de închidere a proiectului. „În acest an, am asigurat servicii integrate medicale, sociale, medico-sociale, pentru aproximativ 1.000 de cetăţeni şi servicii de orientare în carieră, ocuparea forţei de muncă, servicii educaţionale, consiliere pentru ocupare şi formare continuă pentru aproximativ 1.000 de cetăţeni care fac parte din cele trei comunităţi.
Prin derularea proiectului au fost înfiinţate, acreditate şi acordate servicii de îngrijire la domiciliu şi servicii mobile medicale pentru persoanele vârstnice, precum şi pentru alte persoane vulnerabile identificate în grupul ţintă din cele trei zone urbane marginalizate (Grui, Pescăreasa şi Cazărmilor). De asemenea, au fost acordate controale medicale periodice (generale, stomatologice, pediatrie), consiliere psihologică/psihiatrie şi asistenţă comunitară persoanelor care locuiesc în cele trei zone urbane marginalizate.
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung şi al partenerilor acesteia, cetăţenii aflaţi în risc de sărăcie sau excluziune socială, rezidenţi în cartierele Grui, Pescăreasa şi Cazărmilor, au avut acces la:
- Serviciu medical acreditat de îngrijire la domiciliu;
- Serviciu medical mobil acreditat;
- Pachete integrate educaţionale, inclusiv burse suplimentare;
- Cursuri de formare pentru dezvoltarea competențelor sociale şi civice, în cadrul cărora au fost acordate pachete cu articole vestimentare pentru a dezvolta stima de sine şi a stimula dorinţa de ocupare a unui loc de muncă;
- Sesiuni de informare şi conştientizare privind importanţa efectuării controalelor medicale periodice şi de combatere a segregării şi discriminării;
- Sesiuni de informare şi conştientizare privind necesitatea controalelor medicale regulate pentru copiii de sub 1 an;
- Sesiuni de informare şi conştientizare privind importanţa educaţiei sexuale.”, au prezentat autorităţile câmpulungene esenţa proiectului.
- Elena Lasconi: „Nu am făcut nimic greşit, nu mă opresc din drumul meu!”
Elena Lasconi a ripostat încă din momentul răspândirii informaţiei privitoare la demersul Parchetului European.
„Disperare mare pe la PSD, de s-au apucat să arunce prin presă informaţii că un proiect cu fonduri europene de la Primărie ar fi verificat de Parchetul European. Întotdeauna am dat dovadă de transparenţă! Ne-am asigurat că proiectele s-au derulat şi implementat conform cererilor de finanţare, iar, în calitate de lider de parteneriat, ne-am îndeplinit obligaţiile care ne reveneau. Cât despre parteneri, prin acordul de parteneriat, aceştia şi-au asumat propriile activităţi, de a căror desfăşurare ar fi trebuit să se asigure.
Suntem gata să prezentăm toate informaţiile ce ţin de proiect, dacă va fi cazul. Până la acest moment, nu au fost solicitate informaţii referitoare la acest proiect şi nici nu am fost sesizată cu privire la existenţa vreunei cercetări. Nu am nimic de ascuns! Am avut două-trei controale pe zi de la toate instituţiile din România. Nu s-a găsit nimic în neregulă. Să verifice şi cele europene, răspund la orice întrebare!
Realitatea este că am adus în Câmpulung fonduri europene cât bugetul oraşului pe 40 de ani, comunitatea aceasta se dezvoltă. Şi îmi doresc ca acest model de succes de la nivel local să-l transform în proiect naţional.
Pe Dan Barna, acum cinci ani, l-au şicanat la fel. I-au inventat un dosar cu fonduri europene, s-a dovedit că au fost acuzaţii fabricate. Adevărul a ieşit, în cele din urmă, la iveală. Târziu, dar a răzbit! Nu mă las intimidată de toate aceste mişcări ale unor politicieni vechi, care simt disperarea că România îşi doreşte un alt drum. Noi să fim sănătoşi, că mizeriile PSD-PNL vor tot curge! Nu am făcut nimic greşit, nu mă opresc din drumul meu!”, a transmis Elena Lasconi.
- „Am înţeles că a fost un petiţionar şi nu cercetează Primăria, nu cercetează primarul. Nu am nicio calitate în acest dosar”
Subiectul „incendiar” nu putea fi ocolit la prima dintre dezbaterile cu candidaţii la alegerile prezidenţiale, organizate de Antena 3 CNN, la Palatul Parlamentului, şi moderată de Mihai Gâdea. Prima invitată a acestuia a fost candidatul USR, Elena Lasconi, care, la un moment dat, a primit următoarea întrebare: „Consideraţi că ancheta desfăşurată de Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, cu privire la acele contracte, proiecte pe fonduri europene, coordonate de Primăria din Câmpulung, unde dumneavoastră sunteţi primar, acea anchetă este una justificată sau este o anchetă care urmează un calendar electoral?”
„Nu este o anchetă. Am înţeles că a fost un petiţionar şi nu cercetează Primăria, nu cercetează primarul, ci două firme care sunt partenere în acel proiect. Am avut Primăria, Spitalul Municipal Câmpulung, Direcţia de Asistenţă Socială, un liceu din Câmpulung şi două SRL-uri. Ei verifică activitatea SRL-urilor, care au primit bani direct de la Ministerul Fondurilor Europene. Nu am nicio calitate în acest dosar. Pe mine nu mă cercetează nimeni.”, a spus Elena Lasconi, dezbaterea de la Antena 3.
Întrebată şi care este relaţia sa cu Laura Codruţa Kovesi şi dacă o admiră, Elena Lasconi a precizat: „Nu m-am întâlnit niciodată în viaţa mea cu Laura Codruţa Kovesi. O admir, pentru că e o femeie puternică şi pentru că a ajuns acolo, fiindcă e deşteaptă, şi că ştie ce face.”
Niciuna dintre plângerile făcute Elenei Lasconi în primul său mandat de primar, majoritatea având acelaşi autor cu legături în sfera politicului, n-a generat urmărirea penală a acesteia, dovedindu-se neîntemeiate.