20/04/2025

PSD pierde Primăriile Rucăr, Dâmbovicioara, Vlădeşti şi Aninoasa, dar câştigă la Bughea de Jos. PSD are 16 primari, PNL 10, iar unul este independent

Din cei 27 de primari de comune din Muscel, 20 îşi păstrează funcţiile în urma votului din 9 iunie 2024. Dintre cei 20 menţinuţi de electorat în vârful administraţiilor publice locale, 14 sunt membri PSD: Bălileşti, Boteni, Cetăţeni, Coşeşti, Dârmăneşti, Davideşti, Godeni, Hârtieşti, Lereşti, Mihăeşti, Stâlpeni, Stoeneşti, Valea Mare Pravăţ, Vultureşti. Ceilalţi 6 aparţin PNL: Albeştii de Muscel, Bughea de Sus, Dragoslavele, Poienarii de Muscel, Schitu Goleşti, Ţiţeşti. După ziua de duminică, Partidul Social Democrat pierde, în Muscel, Primăriile Rucăr, Dâmbovicioara, Aninoasa şi Vlădeşti, pe care le câştigă PNL, şi se instalează la conducere la Bughea de Jos. PSD şi PNL se menţin la putere la Berevoeşti, respectiv Mioarele, localităţi în care n-au mai candidat edilii în funcţie. Contabilizând reuşitele şi eşecurile partidelor concurente în Muscel, rezultă următorul bilanţ: PSD – 16 primari, PNL – 10 primari şi un primar independent, la Dâmbovicioara.

  • Pierderi şi câştiguri pentru partide   

Pierderile social-democraţilor, după alegerile locale, sunt reprezentate de Primăriile Rucăr, Dâmbovicioara, Aninoasa şi Vlădeşti. La Rucăr, unde, după patru mandate de primar, Ionel Dulamă s-a retras din postura de candidat, Marian Boncoi, opţiunea PSD, n-a avut forţa de a menţine partidul reprezentat la conducerea comunei. Rucărenii l-au agreat, curios lucru, pe controversatul viceprimar Ion Pîrnuţă, care, cu puţin timp înainte de alegeri, a făcut trecerea de la stânga la dreapta, devenind din social-democrat liberal.

Vlădeşti şi Aninoasa, localităţi cu primari PSD condamnaţi penal, conduse până la alegeri de viceprimari PNL, rămân în administrarea acestora, spre câştigul formaţiunii politice din care fac parte. La Vlădeşti, Elena Hristu Dică, soţia lui Cristian Hristu Dică, aflat în perioada de interdicţie de a candida după o sentinţă penală aplicată pentru infracţiuni silvice, n-a putut să-i ia locul viceprimarului cu atribuţii de primar Leonard Şerban, de la PNL, care se afla la cârma comunei din toamna trecută, când primarului condamnat i-a încetat mandatul înainte de termen.

La Aninoasa, primarul PSD Marius Manole, încarcerat la sfârşitul anului 2023, după o condamnare pentru evaziune fiscală, i-a deschis calea predecesorului său, Benonie Ştefan, de a-şi încerca din nou norocul la Primărie. Sătenii l-au preferat, însă, pe viceprimarul Daniel Iosif, de la PNL.

Surpriza scrutinului o constituie Dâmbovicioara, unde, din 1996 încoace, a condus un singur om: Dumitru Secăreanu, primar cu şapte mandate, aflat de 28 de ani în fruntea localităţii. Dâmboviciorenii şi-au dorit schimbare, trimiţându-l în concediu de odihnă de la Primărie pe edilul longeviv, care a pierdut Primăria în faţa independentului Marian Vicenţiu Avram.

Alte schimbări s-au produs în localităţile în care primarii n-au mai candidat. Este vorba despre Dorel Ion Tănăsescu, Florin Bogdan Proca şi Gheorghe Şucu. La Bughea de Jos, conducerea a fost preluată de viceprimarul PSD Bogdan Oancea. La Berevoeşti, a câştigat tot candidatul PSD, Ionel Mazilu. Iar la Mioarele, Primăria rămâne la PNL, care îl impune la conducere, în locul edilului incompatibil, pe Ion Iosif.

Iată rezultatele alegerilor locale în comunele din Muscel:

Albeştii de Muscel

  • 1.Cătălin Manta (Partidul Naţional Liberal): 757 voturi (87,41%)
  • 2.Corinel Ţigău (Partidul Social Democrat): 109 voturi (12,59%)

Aninoasa

  • 1.Daniel Iosif (Partidul Naţional Liberal): 1.042 voturi (58,51%)
  • 2.Benonie Ştefan (Partidul Social Democrat): 716 (40,2%)
  • 3.Marius Stefano Zanvetor (Uniunea Salvaţi România): 23 voturi (1,29%)

Bălileşti

  • 1.Victor Cătălin Turturică (Partidul Social Democrat): 1.271 voturi (62,89%)
  • 2.Georgian Bădoiu (Partidul Naţional Liberal): 600 voturi (29,69%)
  • 3.Carmenuţa Manolescu (Uniunea Salvaţi România): 92 voturi (4,55%)
  • 4.Niculae Toma (Alianţa pentru Unirea Românilor): 58 voturi (2,87%)

Berevoeşti

  • 1.Ionel Mazilu (Partidul Social Democrat): 1.190 voturi (67,5%)
  • 2.Gheorghe Busuioc (Partidul Naţional Liberal): 573 voturi (32,5%)

Boteni

  • 1.Vasile Leau (Partidul Social Democrat): 857 voturi (67,11%)
  • 2.Dumitru Popescu (Alianţa pentru Unirea Românilor): 257 voturi (20,13%)
  • 3.Marian Florin Zărnescu (Partidul Naţional Liberal): 163 voturi (12,76%)

Bughea de Jos

  • 1.Bogdan Oancea (Partidul Social Democrat): 712 voturi (48,11%)
  • 2.Ionuţ Valentin Poştoacă (Partidul Naţional Liberal): 355 voturi (23,99%)
  • 3.Cornel Octavian Leca (Partidul Umanist Social Liberal): 298 voturi (20,14%)
  • 4.Mihai Victor Enache (Alianţa Dreaptă Unită USR – PMP – Forţa Dreptei): 76 voturi (5,14%)
  • 5.Ştefan Sima (Alianţa pentru Unirea Românilor): 39 voturi (2,64%)

Bughea de Sus

  • 1.Nicolae Tarbă (Partidul Naţional Liberal): 978 voturi (66,8%)
  • 2.Ion Şain (Partidul Social Democrat): 486 voturi (33,2%)

Cetăţeni

  • 1.Mugurel Ion Minciună (Partidul Social Democrat): 1.250 voturi (88,4%)
  • 2.Claudius Ciobanu (Partidul Naţional Liberal): 114 voturi (8,06%)
  • 3.Alin Constantin Dumitrescu (Alianţa pentru Unirea Românilor): 50 voturi (3,54%)

Coşeşti

  • 1.Nicolae Pană (Partidul Social Democrat): 1.676 voturi (68,27%)
  • 2.Sebastian Carol Mihalcsak (Partidul Naţional Liberal): 427 voturi (17,39%)
  • 3.Ciprian Gentărău (Alianţa pentru Unirea Românilor): 352 voturi (14,34%)

Davideşti

  • 1.Constantin Alin Văduva (Partidul Social Democrat): 1.108 voturi (70,35%)
  • 2.Aretia Călinescu (candidat independent): 333 voturi (21,14%)
  • 3.Marius Constantin Fulgeanu (Alianţa Dreaptă Unită USR – PMP – Forţa Dreptei): 104 voturi (6,6%)
  • 4.Anca Ionela Corbu (Alianţa pentru Unirea Românilor): 30 voturi (1,9%)

Dâmbovicioara

  • 1.Marian Vicenţiu Avram (candidat independent): 408 (57,06%)
  • 2.Dumitru Secăreanu (Partidul Social Democrat): 307 (42,94%)

Dârmăneşti

  • 1.Emilian Ciolan (Partidul Social Democrat): 963 voturi (59,23%)
  • 2.Constantin Iulian Trocan (candidat independent): 344 voturi (21,16%)
  • 3.Ion Traşcu (Partidul Naţional Liberal): 166 voturi (10,21%)
  • 4.Mihail Ovidiu Olteanu (Uniunea Salvaţi România): 153 voturi (9,41%)

Dragoslavele

  • 1.Ion Băcioiu (Partidul Naţional Liberal): 591 voturi (42,8%)
  • 2.Mihai Gheorghe Tarbă (candidat independent): 565 voturi (40,91%)
  • 3.Laurenţiu Militaru (Partidul Social Democrat): 225 voturi (16,29%)

Godeni

  • 1.Ion Pădureanu (Partidul Social Democrat): 660 voturi (46,09%)
  • 2.Nicolae Florin Olteanu (Alianţa Dreaptă Unită USR – PMP – Forţa Dreptei): 425 voturi (29,68%)
  • 3.Constantin Dorcioman (Partidul Naţional Liberal): 316 voturi (22,07%)
  • 4.Marius Hublea (candidat independent): 31 voturi (2,16%)

Hârtieşti

  • 1.Cosmin Ion Ştefan (Partidul Social Democrat): 1.066 voturi (76,09%)
  • 2.Petrian Cătălin Andrei (Partidul Naţional Liberal): 335 voturi (23,91%)

Lereşti

  • 1.Marian Toader (Partidul Social Democrat): 2.053 voturi (89,85%)
  • 2.Petrina Bratu (Partidul Naţional Liberal): 232 voturi (10,15%)

Mihăeşti

  • 1.Andreea Iuliana Crîmpiţă Matei (Partidul Social Democrat): 1.744 voturi (59,48%)
  • 2.Constantin Marcel Popa (Partidul Naţional Liberal): 981 voturi (33,46%)
  • 3.Ion Tică (candidat independent): 207 voturi (7,06%)

Mioarele

  • 1.Ion Iosif (Partidul Naţional Liberal): 448 (51,2%)
  • 2.Gabriel Hepeneţ (Partidul Social Democrat): 301 (34,4%)
  • 3.Petre Aurelian Banu (Alianţa Dreaptă Unită USR – PMP – Forţa Dreptei): 110 (12,57%)
  • 4.Eduard Grecu (Partidul Pro România): 16 (1,83%)

Poienarii de Muscel

  • 1.Ion Banzea (Partidul Naţional Liberal): 621 (40,72%)
  • 2.Gheorghe Galileu Chiţu (Partidul Social Democrat): 509 (33,38%)
  • 3.Bogdan George Popescu (Alianţa pentru Unirea Românilor): 395 (25,9%)

Rucăr

  • 1.Ion Pîrnuţă (Partidul Naţional Liberal): 1.297 voturi (38,7%)
  • 2.Bogdan Vlaicu (Uniunea Salvaţi România): 1.134 voturi (33,84%)
  • 3.Marian Dumitru Boncoi (Partidul Social Democrat): 732 voturi (21,84%)
  • 4.Gabriela Felicia Gheorghe (Partidul Pro România): 188 voturi (5,61%)

Schitu Goleşti

  • 1.Vasile Tudorel Miriţă (Partidul Naţional Liberal): 1.487 voturi (72,01%)
  • 2.Cristian Şipoteanu (Alianţa Dreaptă Unită USR – PMP – Forţa Dreptei): 225 voturi (10,9%)
  • 3.Grigoriţă Maurel Boghez (Partidul Social Democrat): 216 voturi (10,46%)
  • 4.Andrei Claudiu Luca (Alianţa pentru Unirea Românilor): 137 voturi (6,63%)

Stâlpeni

1.Gabi Şerbănoiu (Partidul Social Democrat): 1.271 voturi (50,82%)

2.Constantin Cuţic (Partidul Naţional Liberal): 966 voturi (38,62%)

3.Liviu Ion Modreanu (Alianţa pentru Unirea Românilor): 135 voturi (5,4%)

4.Florin Enache (Forţa Dreptei): 129 voturi (5,16%)

Stoeneşti

  • 1.Ion Marin (Partidul Social Democrat): 1.254 voturi (62,26%)
  • 2.Florin Oancea (Uniunea Salvaţi România): 614 voturi (30,49%)
  • 3.Ion Nicuşor Enaru (Partidul Naţional Liberal): 146 voturi (7,25%)

Ţiţeşti

  • 1.Gheorghe Savu (Partidul Naţional Liberal): 1.626 voturi (74,11%)
  • 2.Marian Constantin Chireţu (Partidul Social Democrat): 350 voturi (15,95%)
  • 3.Nicolae Georgel Diniaşi (Forţa Dreptei): 116 voturi (5,29%)
  • 4.Ion Laurenţiu Bucur (Alianţa pentru Unirea Românilor): 102 voturi (4,65%)

Valea Mare Pravăţ

  • 1.Petre Ionel Boncoi (Partidul Social Democrat): 1.701 voturi (73,99%)
  • 2.Adrian Pavel (Partidul Naţional Liberal): 598 voturi (26,01%)

Vlădeşti

  • 1.Leonard Iustinian Şerban (Partidul Naţional Liberal): 1.019 voturi (56,64%)
  • 2.Elena Dică Hristu (Partidul Social Democrat): 685 voturi (38,08%)
  • 3.Ion Cătălin Bărboiu (Partidul SOS România): 42 voturi (2,33%)
  • 4.Elena Mădălina Bunea (Alianţa pentru Unirea Românilor): 33 voturi (1,83%)
  • 5.Ştefan Constantin Făgărăşanu (Alianţa Dreaptă Unită USR – PMP – Forţa Dreptei): 20 voturi (1,11%)

Vultureşti

  • 1.Liviu Eugen Poşircă (Partidul Social Democrat): 920 voturi (67,2%)
  • 2.Ion Dumitra (Partidul Naţional Liberal): 323 voturi (23,59%)
  • 3.Mioara Mirela Ungureanu (Forţa Dreptei): 58 voturi (4,24%)
  • 4.Ionuţ Dobrişan (Alianţa pentru Unirea Românilor): 37 voturi (2,7%)
  • 5.Marius Romulus Vlad (Uniunea Salvaţi România): 31 voturi (2,26%)

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!