Actualul manager al Spitalului Câmpulung, Petrina Florea, va conduce unitatea medicală în următorul mandat de patru ani, după promovarea concursului cu media 9,34. Ieri după amiază, a fost publicat rezultatul examenului, nefiind decât un singur candidat, după cum se anunţase la conferinţa de presă a reprezentanţilor instituţiei de sănătate, ţinută în ultima zi de înscriere. În dimineaţa acelei zile, directoarea Petrina Florea şi Andrei Aron, consilierul primarului în domeniul sănătăţii, chiar au făcut un apel la cei care se considerau capabili să conducă Spitalul Câmpulung să nu ezite să-şi depună dosarele, însă contestatarii deciziilor actualei conduceri n-au fructificat cele câteva ore pe care le mai aveau la dispoziţie. Era evident că n-aveau de gând s-o facă, de vreme ce n-au profitat de generosul interval acordat pentru pregătirea documentelor cerute şi înscrierea la concursul anunţat la începutul lunii iunie. Procedura programată în intervalul 7 iunie – 28 iulie 2023 n-a stârnit interesul niciunuia dintre cei care dau lecţii de management de pe margine, prin urmare, după admiterea la examenul încheiat în această săptămână, Petrina Florea rămâne la conducere.
- Petrina Florea a promovat examenul cu media 9,34
Până la data limită de înscriere, după amiaza zilei de 14 iulie 2023, a fost primit un singur dosar, cel al managerului în funcţie. Cele două faze esenţiale ale concursului au fost programate astfel: pe 17 iulie – etapa eliminatorie a verificării îndeplinirii condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, iar pe 25 iulie – susţinerea publică şi evaluarea proiectului de management.
Întreaga procedură a organizării şi desfăşurării concursului pentru funcţia de manager a fost îndeplinită, momentul final consumându-se miercuri, 25 iulie 2023, când s-a afişat rezultatul. Petrina Florea, pe care n-a contracandidat-o niciun coleg sau persoană din afara Spitalului Câmpulung, a obţinut următorul rezultat: 8,93 pentru evaluarea şi susţinerea proiectului de management şi 9,75 pentru evaluarea abilităţilor manageriale. De unde rezultă o medie de 9,34.
Mai este de bifat o formalitate în cadrul concursului: trecerea celor 24 de ore de la publicarea rezultatului, în care candidatul are dreptul, conform regulamentului, să conteste verdictul comisiei de concurs, în urma desfăşurării probei de susţinere publică a proiectului de management. Nu va fi cazul de data aceasta, dar etapele calendarului vor fi respectate întocmai, mai cu seamă că, în mandatul Elenei Lasconi, Spitalul Câmpulung se află, cum n-a fost vreodată, sub lupa rivalilor politici ai conducerii municipiului.
Însă nu putem să nu vă amintim momentul „2019”, când Nicolaie Alexe, favoritul lui Liviu Ţâroiu, a fost declarat admis la concursul de director, în ciuda nesoluţionării contestaţiilor, din motiv de concedii ale unora dintre membrii comisiei. Şi n-a mai reclamat nimeni pe nimeni! Depăşim remember-ul unui episod jenant, care n-a mai declanşat nicio isterie politică în spaţiul public, căci, pe vremea aceea, mâinile PSD şi PNL se spălau impecabil una pe cealaltă.
Vineri, 28 iulie 2023, până la ora 16.00, va fi afişat rezultatul final al concursului, după expirarea răgazului acordat pentru depunerea şi soluţionarea contestaţiilor. Iar pe 29 iulie 2023 se va întruni Consiliul de Administraţie al Spitalului Câmpulung, pentru confirmarea rezultatului, care va fi transmis primăriţei Elena Lasconi, pentru emiterea dispoziţiei de numire. M.B.