Pe cât de talentate şi vrednice sunt mâinile Mioarei Toma, pe atât de modestă este în purtare şi vorbire, poate, cea mai apreciată femeie din Măţău dintre toate care au cusut ii. Interlocutoarea noastră pentru următorul interviu din seria prin care ne-am propus să vă aducem în atenţie oameni pricepuţi în arta populară coase şi în prezent. Întreaga ei creaţie – îi putem spune – poartă influenţa satului în care şi-a trăit viaţa. Modelele florale pictate pe stâlpii bisericilor din Măţău au coborât pe iile fabuloase cusute de această musceleancă mărunţică de statură, înzestrată cu o măiestrie desăvârşită. Coase de mică, învăţând meşteşugul de la mama sa, a cărei muncă a urmărit-o până când a pus ea însăşi mâna pe ac şi pânză. Nu le-a mai lăsat din mână vreme de peste 50 de ani, timp în care a cusut – nu ţesut – ii al căror număr nu l-a ţinut niciodată. A lucrat şi pentru consătenele sale, dar şi pentru femei din satele învecinate Măţăului, care au auzit de priceperea Mioarei Toma. Până şi prenumele iscusitei artizane este în armonie cu denumirea comunei Mioarele, al cărei specific etnografic se simte în tot ce a ieşit din mâinile sale. Una dintre beneficiarele iilor executate de Mioara Toma este Elena Neacşu, soţia profesorului Cezar Neacşu, deţinătoarea unui veritabil tezaur constând în costume populare într-un număr suficient cât să încropeşti un muzeu al satului.
- Soţia lui Cezar Neacşu n-a renunţat la nicio fotă şi la nicio ie din cele avute de ea şi mama sa
Noi am ajuns s-o cunoaştem pe cea căutată dintre artizanele Măţăului, încă din vremurile în care mai toate femeile din sat obişnuiau să-şi lucreze iile, datorită profesorului Cezar Neacşu. Chit că aproape toate îşi confecţionau cămăşile în casă, cusătoresele erau diferenţiate de talentul de a le transforma pieptul, mânecile şi poalele în adevărate grădini strălucitoare datorită firului metalic, mărgelelor şi fluturaşilor aplicaţi cu generozitate. Pentru a ne convinge ce lucruri minunate au produs două mâini muncite în gospodărie, ca să crească patru copii, trei fete şi un băiat, profesorul Cezar Neacşu ne-a invitat acasă la el, unde el şi soţia au adunat, în timpul unei vieţi, o comoară pentru arta populară măţăuană.
Doamna Elena ne-a prezentat câteva zeci de ii şi fote, ale sale, ale mamei, ale unei mătuşi, neîndurându-se să renunţe la nimic din ce a moştenit şi din ce a fost al său. Iar ce am văzut noi în timpul interviului nu reprezintă nici jumătate din ceea ce deţine familia Neacşu la capitolul costume populare. A contribuit şi Cezar Neacşu la colecţia familiei cu costumele mamei sale, însă „grosul” provine pe linia soţiei. Foarte multe şi foarte vechi! Vechimea de peste 200 de ani nu este chiar o excepţie în cazul stabilirii vârstei unora dintre piesele vestimentare arătate.
„Fotele mamei de când era fată!”, ne-a arătat doamna Elena nişte frumuseţi a căror vârstă a încremenit în timp. Are zeci de fote, toate pe fond negru, ornamentate cu motive florale şi geometrice în culori îndrăzneţe. Printre cele mai vechi sunt fotele cusute cu flori în nuanţe vibrante de fucsia, albastru, roşu, verde şi galben. Primele fote erau cusute, nu ţesute, cu mătase, care se folosea înaintea firului aurit, care a înlocuit-o. Sar de suta de ani, pentru că soacra lui Cezar Neacşu s-a stins din viaţă la 93 de ani. Întrebată dacă a avut oferte de cumpărare, doamna Elena este categorică: „Nu le dau!” Atât de dragi îi sunt lucrurile rămase de la mamă, dar şi ale sale.
- Soacrele poartă şi astăzi la nunţi costumul popular
O parte consistentă a colecţiei doamnei Neacşu o are ca autoare pe Mioara Toma care, deşi ocupată cu treburile casei, şi-a făcut timp pentru noi, pentru a ne povesti despre cusutul iilor, la care n-a renunţat nici în prezent. Doamna Elena are cămăşi lucrate chiar şi de mama Mioarei! De cum am intrat în sufrageria casei familiei Neacşu, am rămas uluiţi la vederea coşului plin cu vârf cu ii şi fote împăturite, pe care le-am desfăcut pe rând, cu grijă, cu respect şi cu bucuria de a ne delecta cu asemenea creaţii potrivite într-o colecţie de artă populară, pe care s-o admire toată lumea.
Măţăuancele, oricum, îşi admiră costumele, pentru că la sărbătorile importante din viaţa comunităţii, nunţi, Paşte, Înălţare, Crăciun, „Fiii Satului”, femeile îmbracă şi astăzi portul popular. Regula ca soacrele să poarte, în ziua nunţii copiilor, fotă şi ie se păstrează şi astăzi la Mioarele. A fost o nuntă în comună chiar în ziua interviului pe care l-am realizat acasă la familia Neacşu, la care rudele apropiate au purtat costum popular.
La doamna Neacşu încă găseşti un sul de pânză de casă, peste care au trecut nu se mai ştie câţi ani, culoarea gălbuie trădându-i vârsta venerabilă, şi unul de pânză ţesută cu margine. Acele dungi portocalii realizate din momentul în care pânza era ţesută la război. Pânza ţesută în casă a atins şi ea suta de ani.
- Mioara Toma coase în credinţă, dar şi cu credinţă
Mioara Toma s-a născut pe 31 iulie 1950, într-o familie care locuia pe strada Livadie şi, prin căsătorie, a ajuns la Măţău. Bunicii săi erau tot din Măţău. Meşteşugul cusutului de ii l-a deprins de la mamă, alături de care a cusut până când a devenit cunoscută pentru iscusinţa sa. „M-am apucat de mică. Stăteam în spatele mamei şi, cum cosea ea, coseam şi eu. Făceam şi eu pe la spatele ei şi aşa am învăţat.”, spunea Mioara Toma despre începutul produs, la fel ca în cazul tuturor muscelencelor cu astfel de preocupări, la lumina lămpii.
Coase nu numai cu îndemânare, coase cu talent şi imaginaţie. Graţie fotografiilor colecţionate de profesorul Cezar Neacşu, preocupat şi pasionat de trecutul comunei, am văzut-o pe Mioara în tinereţe, alături de soţul său. Gazda noastră are o fotografie şi cu mama Mioarei, cea al cărei har a fost moştenit de fiica pasionată de lucrul cămăşilor.
Trebuie să spunem că Mioara Toma a lucrat ii ornamentate cu acul, nu ţesute la război, fiind dedicată cusutului. Şi n-a lucrat altceva în afară de ii. Fotele nu sunt făcute de ea. De altfel, la Măţău nici nu se prea s-au ţesut fote, fiind vestită pentru acest gen de produs vestimentar o femeie din Bughea, pe nume Victoriţa. În comună lucra fote Maruţa Mocanu, vârstnica plecată pe 84 de ani, care continuă să coasă pentru a-şi face de lucru.
A folosit, preponderent, materialele tradiţionale, de la pânza de casă, cu sau fără marginile vărgate specifice Muscelului şi Măţăului, până la marchizet, care se găsea de cumpărat. Şi n-a lucrat altceva în afară de ii. „Nu coase altcineva mai frumos ca ea!”, ne-a asigurat o vecină, participantă la discuţia noastră cu Mioara Toma, pentru a ajuta la despachetatul şi împachetatul veşmintelor.
„Coase în credinţă. Dacă sunt două fire, două ia. Sunt trei fire… trei ia.”, ne-a oferit martora la interviu încă o garanţie a seriozităţii artizanei, cu toate că acel coş plin de ii, multe rod al muncii sale, sunt dovada migalei depuse de Mioara Toma, pentru a oferi clientelor sale un lucru de calitate. Dar coase şi cu credinţă, modelele sale fiind inspirate de pictura bisericească bogată în ornamentaţii florale.
- Deşi a văzut sute de costume, graţie ansamblului pe care l-a coordonat mai bine de 45 de ani, Cezar Neacşu se declară impresionat de lucrul Mioarei Toma
Măţăuanca noastră primeşte comenzi şi astăzi. Tocmai ce-a finalizat o ie acum două săptămâni. N-a purtat şi nu poartă ochelari nici în prezent, după mai bine de o jumătate de secol de cusut fără întrerupere. Întrebată cât timp îi ia execuţie unei ii, Mioara Toma ne-a uluit cu răspunsul: „Dacă stai de ea, în două luni.” „O ie îţi ia o iarnă. Mama mea într-o iarnă o făcea.”, a completat vecina familiei Neacşu. Durata nu depindea de dificultatea modelului, cât depindea de treburile casei care aveau întâietate: creşterea copiilor, preparatul mâncării, curăţenia, îngrijitul animalelor etc.
Mioara Toma şi Maria Mocanu, despărţite de o diferenţă de vârstă de zece ani, sunt ultimele cusătorese de ii din Mioarele. E greu de spus, după ce am văzut la familia Neacşu şi la artizana locului, care ne-a plăcut sau care ne-a impresionat cel mai mult. Toate cămăşile sunt frumoase, de la cele sobre, pe negru, cusute cu fir gras, până la cea subţire, fluidă, realizată din marchizet, cu motive florale roşii.
Profesorul Cezar Neacşu, care a văzut sute de costume populare în cele mai bine de patru decenii şi jumătate în care a coordonat Ansamblul „Colinda”, ne-a spus că este impresionat de rezultatul impecabil al lucrului unei femei care vorbeşte puţin şi munceşte mult. „Atâţia ani, m-am plimbat cu ochii prin atâtea costume de la ansamblurile noastre. Dar acestea sunt deosebite.”, afirma profesorul Neacşu. Acesta era nelipsit din târgul de ţesături amplasat înainte de intrarea în piaţa veche a Câmpulungului. „Mă duceam în fiecare sâmbătă, pentru că mă interesau anumite modele.”, îşi aminteşte profesorul Neacşu despre acele timpuri şi obiceiuri, care erau un bun prilej de a studia comportamentul cumpărătoarelor. Cele mai pătimaşe cliente erau rucărencele – preotelese din Rucăr, mai ales – şi lereştencele, dar nu erau mai prejos nici femeile din Malu cu Flori şi măţăuancele, soţiile învăţătorilor şi preoţilor.
La finalul întâlnirii noastre cu soţii Neacşu şi talentatele lor vecine, una la cusut, cealaltă la povestit, Mirela, nora lui Cezar Neacşu, s-a îmbrăcat în cele mai frumoase piese din colecţia familiei, purtate de Ziua Iei.
Magda BĂNCESCU
