25.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

Câmpulung şi 22 de comune muscelene îşi dotează şcolile cu bani europeni alocaţi prin PNRR

În primăvara acestui an, municipalitatea a pregătit pentru componenta destinată Educaţiei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă un proiect de peste 15 milioane de lei. Când au conceput solicitarea de finanţare pentru PNRR, autorităţile locale au ţinut cont de necesarul în materie de dotări transmis de directorii de colegii, licee, şcoli gimnaziale şi grădiniţe din Câmpulung. Iniţiativa Primăriei Câmpulung de a prinde şi acest „tren” a fost transpusă într-o documentaţie privitoare la 15 şcoli, fiind acceptată între cele 2.531 primării şi consilii judeţene admise în program. Consultând lista proiectelor admise în urma etapei de evaluare a eligibilităţii solicitanţilor şi proiectelor înaintate în apelul – Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe, constatăm că 23 dintre cele 27 de administraţii publice muscelene au depăşit această fază. Aşadar, 23 de primării din Muscel, între care şi a Câmpulungului, primesc bani europeni, prin PNRR, pentru a dota şcolile cu ceea ce le lipseşte.

  • Sălile de clasă şi sălile de sport ale şcolilor vor fi dotate cu tot ce le trebuie  

Pregătirea proiectului Câmpulungului pentru depunerea lui la PNRR s-a realizat într-un ritm alert, termenul limită fiind jumătatea lunii martie a acestui an. Deschiderea acestei oportunităţi de finanţare a însemnat ridicarea poverii cu şcolile de pe bugetul local, care, în 2023, nu avea rost să mai susţină cheltuieli în genul celor care vor fi întreprinse din bani europeni. Acesta este motivul pentru care, în luna februarie, când s-a aprobat bugetul acestui an, unităţile de învăţământ n-au mai fost acceptate pe lista beneficiarilor cu solicitări pentru dotări, ca în anii trecuţi.

Legătura Primăriei cu instituţiile şcolare de pe cuprinsul Câmpulungului a fost asigurată de city-managerul Ioana Marcu, aceasta discutând în mod repetat cu managerii şi sprijinind întocmirea unei liste consistente cu tot ce este nevoie pentru completarea bazei materiale a şcolilor. În numele şi beneficiul celor 14 unităţi de învăţământ, câte numără municipiul, Primăria a depus un singur proiect, în care a inclus şi Clubul Elevilor, instituţie subordonată Consiliului Judeţean. „Însă CJ Argeş nu s-a implicat deloc pentru accesarea de fonduri europene. Clubul Copiilor ne-a cerut ajutorul şi i-am „adoptat” fără să stăm pe gânduri, pentru că este vorba despre copiii câmpulungenilor.”, a menţionat primăriţa Elena Lasconi în anunţul privitor la acceptarea Câmpulungului în programul de nefinanţare nerambursabilă.

Lista de „cumpărături” întreprinse din suma de 15.766.588 lei, valoarea proiectului finanţat din PNRR, arată astfel:

  • 104 table interactive;
  • 454 sisteme de tip desktop cu monitor sau sisteme all-in-one sau laptop;
  • 219 sisteme de sunet;
  • 427 imprimante multifuncţionale;
  • 425 camere videoconferinţă;
  • 11 routere wifi;
  • 217 alte dispozitive şi echipamente tehnologice;
  • 174 scannere portabile pentru documente.

Cu banii obţinuţi de la PNRR, vor fi înfiinţate şi dotate 34 de laboratoare de Fizică, Chimie, Biologie, Asistenţă psihopedagogică şi multidisciplinare; vor fi dotate 11 săli de sport şi în toate sălile de clasă va fi montat mobilier nou. Termenul optimist pentru realizarea tuturor propunerilor incluse în programul este sfârşitul acestui an.

Localităţile muscelene acceptate în program, în ordinea în care apar pe lista proiectelor admise   

  • Rucăr: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Rucăr, judeţul Argeş”;
  • Schitu Goleşti: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Schitu Goleşti, judeţul Argeş”;
  • Vultureşti: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Vultureşti, judeţul Argeş”;
  • Hârtieşti: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Hârtieşti, judeţul Argeş”;
  • Boteni: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Boteni, judeţul Argeş”;
  • Berevoeşti: „Şcoala Viitorului – Dotare cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a şcolilor din mediul rural din cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Tican Rumano”, în comuna Berevoeşti, judeţul Argeş”;
  • Dragoslavele: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Dragoslavele, judeţul Argeş”;
  • Cetăţeni: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Cetăţeni, judeţul Argeş – Şcoala Gimnazială Nr.1 Cetăţeni”;
  • Stâlpeni: „Egali în Educaţie – Dotare cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a şcolilor din mediul rural din cadrul Liceului „I.C. Petrescu”, din comuna Stâlpeni, judeţul Argeş”;
  • Vlădeşti: „Proiect privind dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente a Şcolii Gimnaziale Nr.1 Vlădeşti, judeţul Argeş”;
  • Mihăeşti: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale „Ion Iorgulescu” din comuna Mihăeşti, judeţul Argeş”;
  • Bughea de Jos: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a comunei Bughea de Jos”;
  • Albeştii de Muscel: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a comunei Albeştii de Muscel”;
  • Coşeşti: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din localitatea Coşeşti”;
  • Lereşti: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Lereşti, judeţul Argeş”;
  • Valea Mare Pravăţ: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş”;
  • Poienarii de Muscel: „Şcoala, oglinda comunităţii. Proiect pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale Nr.1 Poienarii de Muscel cu echipamente digitale şi mobilier şcolar”;
  • Bughea de Sus: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Bughea de Sus, judeţul Argeş”;
  • Bălileşti: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Bălileşti, judeţul Argeş”;
  • Ţiţeşti: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente a Şcolii Gimnaziale „I.C. Lăzărescu” Ţiţeşti;
  • Aninoasa: „Proiect privind dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente a Şcolii Gimnaziale Broşteni – Aninoasa, judeţul Argeş”;
  • Câmpulung: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din municipiul Câmpulung”;
  • Godeni: „Şcoala noii societăţi. Proiect pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale Coteşti – Godeni cu echipamente digitale şi mobilier şcolar”.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!