13 C
Campulung Muscel
02/12/2023

Revederea PROMOŢIEI 1973 a Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”

Sâmbătă, 27 mai 2023, Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung a fost amfitrionul revederii PROMOȚIEI 1973, care s-a reîntâlnit după 50 de ani de la absolvire.

Întâlnirea absolvenților a fost stabilită la ora 10 în fața Colegiului, unde fiecare a trăit emoția revederii colegilor de clasă sau de serie din perioada celor patru ani de liceu: 1969 – 1973. După acest moment, absolvenții au mers în cancelarie, unde au păstrat un moment de reculegere în memoria foștilor profesori și a colegilor care nu mai sunt în viață.

În cancelarie au fost prezenți la această întâlnire semicentenară trei dintre foștii profesori ai PROMOȚIEI 1973: Traian Vlaicu (istorie), Iolanda Serafimescu (chimie) și Anca Marinescu (română). În deschidere, profesorul Traian Vlaicu a vorbit despre rolul major al școlii și al profesorilor care l-au format. Apelul absolvenților a fost făcut de prof. Iolanda Serafimescu și prof. Anca Marinescu. În ordinea alfabetică a claselor și strigat din catalog, fiecare participant a adresat câteva cuvinte celor de față, pline de emoția clipei.

În încheierea primei părți a revederii, prof. Margareta Dorcioman, director al Colegiului Național „Dinicu Golescu”, le-a vorbit celor prezenți, scoțând în evidență realizările profesionale ale celor care în 1973, ieșind din băncile liceului, începeau să își croiască un drum în viață.

În partea a doua a zilei, într-un cadru informal, absolvenții PROMOȚIEI 1973 au continuat să își reamintească despre anii de școală, întâmplări, momente de cumpănă, mici năzbâtii, dar, mai ales, despre profesorii pe care i-au avut la clasă între anii 1969 și 1973. Astfel, au fost prezenți în rememorări marii profesori de atunci, Ion-Șerban Țicăloiu (română) – director și Ion Solomon (biologie) – director adjunct.
Prilej al evocărilor au fost, de asemenea, profesorii Ion Hurdubețiu, Dan Dănescu și Mihai Cristudor (istorie), Elisabeta Enescu și Ion Marinescu (română), Boris Lolev și Constantin Bolontoc (matematică), Ion Popescu-Piscu și Ion Purnichescu (latină), Iulia Pâslaru și Aurelia Costăchescu (franceză), Aurelian Stoicescu (română și psihologie), Peter Laschön și Irina Manolescu (germană), Ion Bulacu (geografie), Tatiana Gabrovski și Traian Popa (fizică), Ion H. Popescu (biologie), Ion Ștefan și Ilinca Nițu (chimie), Veruța Pleșu (educație fizică).

Revederea PROMOȚIEI 1973 a fost organizată de Iustin Preoteasa, Gabriel Iliescu și Dan Dănescu, cărora colegii le-au adus mulțumirile lor.

În final, s-a stabilit ca următoarea întâlnire a PROMOȚIEI 1973 să aibă loc peste cinci ani, în 2028.

Adrian Săvoiu,
absolvent PROMOȚIA 1973

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!