Copiii şi adolescenţii pregătiţi în cadrul Secţiei de Canto „Musicals by Gina Pavel” le-au oferit aleşilor municipali un gest frumos: au venit la Primărie, în costumele de spectacol, ca să-i colinde înainte de ultima şedinţă de Consiliu a acestui an. Astfel, s-a întrerupt obiceiul menţinut mandate bune, conform căruia debutul dezbaterii le aparţinea teologilor coordonaţi de Liviu Cioacă, prezenţi la fiecare sfârşit de an cu un program de cântece tradiţionale religioase. Repertoriul bazat pe cultura şi folclorul românesc a fost înlocuit, un pic neinspirat, aflându-ne în Anul Centenarului, cu un mini-concert cu influenţă americană, momentul artistic consumându-se în Limba engleză. De frumos, a fost frumos, nimic de comentat, doar de lăudat munca şi talentul copiilor dedicaţi artei şi studiului intens, neapreciate de unii aleşi, care nu s-au obosit să coboare din sala de Consiliu, în holul Primăriei, la brad, unde micii artişti au colindat într-un stil modern, apropiat vârstei şi preocupărilor lor de astăzi. Au asistat la demonstraţia de aptitudini vocale cizelate la cursurile Ginei Pavel şi angajaţii Primăriei, aflaţi încă la serviciu la ora patru a după amiezii de joi, 20 decembrie 2018, şi părinţii emoţionaţi să-şi vadă copiii cântând în cea mai importantă instituţie din Câmpulung, în faţa primarului, a viceprimarului şi a Consiliului Local înjumătăţit de lipsa bunului simţ.
Nu există justificare pentru comportamentul aleşilor, care au preferat să rămână pe scaune, după şedinţa A.G.A. la Pieţe, în aşteptarea colegilor coborâţi în hol, din respect pentru musafirii sosiţi cu gânduri de pace, înaintea Crăciunului. Am numărat în public jumătate dintre componenţii Consiliului Local, restul fiind fie la etaj, la o cleveteală înaintea dezbaterii ordinare a lunii decembrie, fie pe drumul către Primărie, lipsind de la Adunarea Generală a Acţionarilor propriei societăţi. La finalul reprezentaţiei, interpreţii au primit daruri de la personalul Primăriei, încântat de ce-a văzut şi, mai ales, a auzit. Frumos moment, bravo copiilor şi părinţilor care le cultivă înclinaţiile muzicale şi îi încurajează să-şi dedice puţinul timp liber perfecţionării într-un domeniu sensibil şi inaccesibil fără o cheltuială substanţială! Ruşine aleşilor care nu s-au ridicat de pe scaunele de consilieri, pentru a fi părtaşi unei acţiuni care n-avea nicio treabă cu politicul şi campania electorală, cu care îi scot ochii lui Liviu Ţâroiu permanent!
Componenţii „Musicals by Gina Pavel” au fost şi invitaţii comandantului Poliţiei Câmpulung, comisarul şef Gheorghe Ciolan, la petrecerea instituţiei, organizată la Restaurantul „Ciobănaşul”. Şi tot din domeniul artelor frumoase, şeful Poliţiei i-a avut aproape pe soţii Mioara şi Ştefan Thury, care au ţinut să-i mulţumească public pentru seara de neuitat petrecută în mijlocul poliţiştilor.