0.8 C
Campulung Muscel
19/04/2024

„Cutia cu magie”, umplută de câmpulungenii cu inimă bună, va face sărbători mai frumoase unor semeni neajutoraţi

Campania cu cel mai mare impact social desfăşurată, sub forma unei tradiţii de final de an, de către voluntarii de la clubul LEO Leolution Câmpulung, vă aşteaptă să vă alăturaţi unui scop sensibil şi umanitar. Sărbătorile de Iarnă pot trece cu decenţă, cu masa asigurată, datorită implicării fiecăruia dintre noi, şi pentru semenii nefericiţi, cărora veniturile limitate abia le ajung, poate, pentru supravieţuire. Sunt mulţi concetăţeni care o duc greu şi foarte greu, a căror nădejde stă în pachetul de alimente primit de la Primărie. Pot fi ajutaţi cu mai mult de atât, dacă cât mai mulţi dintre noi răspund apelului tinerilor LEO, care au anunţat, de curând, continuarea proiectului „Cutie cu magie”. În ce constă campania? În organizarea mai multor puncte de colectare a produselor cu care puteţi ajuta şi a punctelor unde veţi găsi cutiile destinate donaţiilor în bani, care se vor transforma într-un sprijin real pentru cei în nevoie. Perioada de colectare a început pe 26 noiembrie şi se va încheia pe 17 decembrie.   

Unde sunt organizate punctele de colectare a donaţiilor

Cutiile din care se va revărsa stropul de magie a sărbătorilor pentru semenii cu probleme de ordin material le veţi găsi în şapte spaţii comerciale din Câmpulung, ai căror proprietari au acceptat să devină parte a unui proiect profund social. Şi de efect, judecând după rezultatele din anii anteriori, când „Cutia cu magie” a bucurat copii şi adulţi pentru care Crăciunul şi Anul Nou nu vin cu strălucire, ci cu amărăciunea lipsurilor de tot felul.

Ne pasă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru în fiecare zi! Dar de sărbători, mai mult ca oricând, vă cerem sprijinul să facem cât mai multe lucruri frumoase! Anul acesta, ia şi tu parte la iniţiativa noastră de a bucura şi a sprijini persoanele mai puţin norocoase pentru a se bucura de sărbători. Cutiile pentru donaţii, din care încercăm să facem puţină magie, te aşteaptă în următoare locaţii, pentru a-ţi deschide inima cu o donaţie.”, este apelul minunaţilor adolescenţi reuniţi în clubul LEO Leolution Câmpulung de crezul de a se face utili oamenilor suferinzi din jurul lor.

Uneori, au nevoie să atragă de partea lor membri ai comunităţii căreia îi dedică gesturile lor altruiste. Locurile pe care le frecventaţi fie pentru cumpărături, fie pentru diverse servicii, fie pentru relaxare, în care veţi găsi o cutie cu potenţial de a căpăta magie prin gestul dumneavoastră generos, sunt cele enumerate mai jos:

  • Şcoala de Şoferi „DriveAlexander” – strada Cuza Vodă, nr.4: cutie + punct de colectare;
  • CoArt – strada Republicii, nr.11: cutie + punct de colectare;
  • Bibanu’ Ciufulit – strada Piaţa Jurământului, nr.4, bloc A4, scara C (lângă piaţă): cutie + punct de colectare;
  • Bibanu’ Ciufulit – strada Fraţii Goleşti, nr.42 (lângă Kaufland); cutie;
  • Hanul Bărăţiei – strada Matei Basarab, nr.20 (în spatele pieţei): cutie + punct de colectare;
  • Famiro Orange – (pe bulevard, fosta sticlărie): cutie;
  • Dieter’s Bread – strada Traian, nr.81: cutie.

Cutiile vă aşteaptă să lăsaţi în ele cât se poate până pe 17 decembrie 2022. „Haideţi să împărţim împreună bucurie şi zâmbete de sărbători!”, este îndemnul unor adolescenţi model de iniţiativă civilă, privată, destinată unor familii şi persoane care au nevoie să fie ajutate.

Seară de distracţie la Convivial. Banii colectaţi din biletele vândute vor fi depuşi în „Cutia cu magie”   

O acţiune menită să alimenteze „Cutia cu magie” cu o parte din fondurile necesare achiziţionării darurilor de sărbători pentru câmpulungeni sărmani este programată vineri seară, la Convivial. „Leuţii” îi invită pe tinerii dornici de distracţie la „Grinch Night”, pe 9 decembrie 2022, începând cu ora 19.00. Participanţii vor achita un bilet de intrare în valoare de 20 de lei. Banii care se vor strânge din bilete vor susţine cauza nobilă propusă de tinerii din clubul Leolution. Sunt binevenite donaţiile, în completarea preţului de intrare, întrucât suma colectată va fi direcţionată către „Cutia cu magie”. Din aceşti bani vor fi cumpărate produse alimentare şi cadouri pentru persoanele neajutorate. „Haideţi cu noi, să încercăm să facem un Crăciun mai bun!”, este invitaţia „leuţilor” la „Grinch Night”, un party unde sunt garantate amintirile şi distracţia.

LEO încheie anul cu colegi noi   

Proiectul „Cutie cu magie” va constitui un debut frumos în materie de voluntariat pentru proaspăt admişii în clubul LEO Leolution din municipiul nostru. 28 la număr care, din 5 decembrie 2022, s-au alăturat celor 35 de „leuţi”, câţi numără organizaţia de tineret câmpulungeană. Porţile s-au deschis pentru nou intraţii în club într-o zi cu semnificaţie specială: Ziua Internaţională a Voluntariatului, care a coincis cu împlinirea a 65 de ani de existenţă LEO la nivel internaţional. Comparativ cu această vârstă impresionantă a numelui sub care se desfăşoară acţiunile voluntare ale membrilor LEO, clubul din Câmpulung este o mlădiţă în vârstă de cinci ani, care a trezit curiozitatea celor mai noi generaţii de liceeni aspiranţi la statutul de „leuţ”. Cu recent acceptaţii în rândul colegilor experimentaţi, LEO Câmpulung depăşeşte 60 de membri. La un moment dat, totalul lor atinsese 75 de membri, total afectat de plecarea multora la facultate. Ziua Internaţională LEO a coincis cu o infuzie de forţe proaspete pentru clubul din Câmpulung care, în această perioadă, pregăteşte una dintre cele mai muncite acţiuni de peste an. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!