-3.2 C
Campulung Muscel
17/01/2022

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu Judeţul Muscel în prima monografie sanitară a Ţării Româneşti

Cea dintâi monografie sanitară a Ţării Româneşti i-a aparținut lui Constantin Caracaş (1773-1828), medic provenit dintr-o familie originară din Macedonia. Stabilit în 1784 în Muntenia, unde tatăl său a fost numit medic al Spitalului Pantelimon din Bucureşti, Constantin Caracaş a făcut studii de medicină la Universitatea din Viena. S-a reîntors în ţară în anul 1800, devenind medic al oraşului Bucureşti, unde s-a afirmat între cei şase doctori comunali ai Capitalei. Constantin Caracaş a fost cel care a introdus şi generalizat vaccinul antivariolic: „Către anul 1800, când m-am întors în acest oraş al Bucureştilor, după ce am învăţat medicina la Universitatea din Viena – mărturiseşte el – am început fără întârziere vaccinarea, fără opunere din partea locuitorilor; încât la 1802, vaccinarea era generală în tot oraşul, cum şi în alte târguri.” Membru al comisiei sanitare a oraşului Bucureşti, a contribuit la îmbunătăţirea asistenţei medicale în întreg principatul Munteniei.
În anul 1811, Constantin Caracaş a înfiinţat Spitalul Filantropia („Iubirea de oameni”) din Bucureşti şi a fost unul dintre cei care au revizuit activitatea spiţeriilor (farmaciilor). Foarte apreciat, s-a numărat printre apropiaţii domnitorilor Ioan Gheorghe Caragea şi Grigore Ghica. A murit la datorie, după ce s-a contaminat de la bolnavii de ciumă, în timpul epidemiei din 1828.
Cartea lui Constantin Caracaş, intitulată „Topografia Ţării Româneşti şi observaţiuni antropologice privitoare la sănătatea şi bolile locuitorilor ei”, a fost scrisă în greceşte, între 1820 şi 1828. Volumul cuprinde două părţi; în cea dintâi se prezintă geografia fizică, economică şi situaţia sanitară generală din Muntenia, pentru ca în cea de-a doua să se descrie fiecare judeţ în parte, cu observaţii legate de starea de sănătate a locuitorilor.
„Topografia Ţării Româneşti”, scrierea care îl singularizează pe autor şi îl face, totodată, să fie preţuit de posteritate, a fost singura sa lucrare, publicată postum, în 1830, de soţia sa. În 2021, volumul a fost retipărit la Editura Omonia din Bucureşti, fiind o lucrare masivă, de 448 pagini, cu 24 planşe color, 80 de ilustraţii şi două hărți.

Judeţul Muscel la începutul anilor 1800

Radiografie a Ţării Româneşti, cartea medicului Constantin Caracaş trece în revistă cele mai diverse faţete, de la descrierea geografică la istorie, de la aspecte sanitare sau observaţii meteo la obiceiuri şi moravuri. Astfel, monografia reprezintă un minuţios tablou al vieţii cotidiene din Muntenia, la hotarul dintre secolele 18 şi 19. Aspectele care l-au preocupat pe autor pot fi observate cu uşurinţă şi în descrierea-document a judeţului Muscel:
„Acest judeţ se mărgineşte spre nord cu Transilvania, spre sud cu judeţele Vlaşca şi Teleorman, spre răsărit cu Dâmboviţa. Tot judeţul se compune din munţi foarte înalţi primogeni [„primogen” – întâi născut, n.n.], greu de străbătut, după care urmează alţii, deuterogeni [„deuterogen” – al doilea născut, n.n.], cu pământ bun şi roditor; cei mai mulţi dintre ei sunt cu păduri, iar poalele lor se întind până la limitele despre sud ale acestui judeţ. Aceşti munţi secundari sunt întrerupţi în multe părţi de văi adânci, prin care curg mai multe râuleţe şi râul Dâmboviţa. Cele mai multe dintre ele izvorăsc din munţii primogeni înalţi, formează câteva câmpii frumoase, roditoare, cu pometuri multe, bine populate.
Aerul acestui judeţ este curat şi în cele mai multe părţi sănătos, însă iarna ţine mai mult, din care cauză primăvara este rece şi căldura verii potrivită. Locuitorii sunt robuşti şi corpolenţi, sănătoşi şi rumeni la faţă, dar în câteva sate, situate în văile umede, mulţi dintre ei sunt guşaţi, însă foarte rar suferă de friguri intermitente. Toţi locuitorii cresc vite, deoarece câmpiile sunt fertile şi pe munţi se găsesc păşuni renumite.
Judeţul se subîmparte în două plaiuri şi şase plăşi. Acestea din urmă se întind la poalele munţilor. Cele 121 de sate au aproape 35.000 de locuitori. Tot judeţul nu are decât un singur oraş, Câmpulung, unde stau ispravnicii, iar altădată a fost scaunul primului domn Negru Basarab, venit din Transilvania şi al urmaşilor lui. Este aşezat într-o câmpie frumoasă şi întinsă prin care curge micul râu Câmpulung. Se mărgineşte spre vest şi est cu munţi mici, spre nord cu un munte primogen foarte înalt.
În această frumoasă şi înfloritoare câmpie sunt aşezate rânduri şi în linie dreaptă casele acestui oraş; însă cele mai multe sunt mici, afară de ale boierilor şi comercianţilor. Are 13 biserici şi două mari mânăstiri. Aerul oraşului este curat şi sănătos, căci câmpia fiind pietroasă şi înclinată, apele se scurg şi nu se face noroi; din toate părţile izvoresc ape limpezi şi bune. Cei 8-10.000 locuitori sunt robuşti, sănătoşi şi rareori suferă de friguri intermitente. Mulţi dintre ei, precum şi din alte câteva sate, sunt guşaţi, ceea îi face urâţi şi răguşiţi. Locuitorii socotesc că guşa se face din apele ce beau, dar după părerea mea cauza este atmosfera văilor dintre aceşti munţi foarte înalţi, care e umedă, plină de evaporaţiuni şi în timpul verii foarte caldă”, scrie Constantin Caracaș în volumul său „Topografia Ţării Româneşti”.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!