Astăzi se împlineşte anul de când candidatul Liviu Ţâroiu permitea constructorului să înceapă demolarea Bulevardului „Pardon”, într-o zi care nici că se putea mai aglomerată. 14 septembrie, sărbătoare creştină, fiind Ziua Sfintei Cruci, a coincis, în 2020, cu deschiderea şcolii, cauze care au amplificat puhoiul cotidian, alimentat de muscelenii de la ţară, revărsaţi la oraş când au interzis la treburi gospodăreşti, de câmpulungenii ieşiţi să-şi ridice pensiile şi salariile, de forfota şcolarilor şi părinţilor, moţul agitaţiei fiind şantierul lui Răuţoiu instalat pe bulevard cu două săptămâni înainte de alegeri.
A trecut un an de atunci, timp în care, jumătate din interval, executantul a stat, jumătate a lucrat, în ritmul de neadmis demonstrat şi la Piaţa Primăriei. În schimb, pentru neputinţa, ca să nu spun rea-voinţa, partenerului de contract al lui Liviu Ţâroiu, este defăimată, în cel mai josnic fel manifestat până acum de o parte a câmpulungenilor, actuala ocupantă a funcţiei de primar. Care – ştiu că nu vreţi să citiţi asta – a obţinut banii pentru lucrare, căci Ţâroiu a lăsat bugetul bulevardului lins pe fund ca o cupă de îngheţată. Deşi îl aşteaptă 7 milioane de lei, patronul avansează cu o lentoare suspectă, care a deschis robinetul de insulte dintre cele mai grosolane la adresa primăriţei, nevoite să colaboreze cu o firmă (sau trei, conform licitaţiei), care mai mult nu vrea decât nu poate.
Cea mai recentă scuză a constructorului este că s-ar putea să nu găsească pe piaţă materie primă şi anume o piatră cubică provenind dintr-o carieră din România. Dar, până la pavaj, mai are destule de făcut: îngroparea cablurilor şi montarea stâlpilor de iluminat, plus bolarzii care se ridică şi coboară, plus staţiile de încărcare a maşinilor electrice, plus desfiinţarea scuarului cu verdeaţă de la „Romarta”, până la intersecţia de lângă Biserica „Sfântul Nicolae”. Elena Lasconi adaugă acestei temeri şi alte variabile care pot afecta lucrarea pe perioada toamnei. Ca, de pildă, o eventuală închidere a firmei, plecarea muncitorilor în străinătate, o vreme capricioasă, o amploare a valului patru al pandemiei.
A înjura primarul, oricare ar fi fost acela, nu va accelera tempo-ul unei lucrări executate, în primul rând, cu efective sub necesarul real. Vremea a fost excelentă pe durata verii şi, cu toate acestea, anul a fost sacrificat, aproape în întregime, pentru înlocuirea reţelei de apă. Dacă vă produce satisfacţie scuipatul sau suduitul primarului, n-aveţi decât să vă comportaţi într-un fel care nu vă face cinste, dar atitudini mitocane nu vor aduce deznodământul aşteptat.
Data trecută, s-a înţeles că manifestul meu pentru un limbaj civilizat este sinonim cu preferinţa pentru persoana primarului. Ce treabă are cine stă pe scaunul acela cu dorinţa mea şi a altora care gândesc la fel – slavă Domnului că sunt mai mulţi aceştia! – de a ne comporta ca nişte adulţi educaţi, cu respect unii faţă de alţii?! Vă rezolvă problemele obscenităţile adresate Elenei Lasconi, supusă unei torturi psihice nemeritate, care i-a făcut „binele” de a o căli, ştiind la ce să se aştepte, în fiecare zi, de la trupa de vidanjori on-line, cu repertoriul de măscări revărsat în urechile slabilor?! N-aveţi decât să direcţionaţi găleata cu lături către altă „scufie”, dar nu abandonez ideea că simt să se adreseze vulgar doar cei fără carte, fără Dumnezeu, fără ruşine.
Criticaţi primarul, dacă prestaţiile ei vă stârnesc acest impuls, dar faceţi-o cu decenţă! Judecata cuviincioasă conduce la îndreptarea nemulţumirilor, nu avalanşa de mizerii deşertate pe Facebook-ul acesta devenit o latrină alimentată de formatori de opinie din rândul repetenţilor.
Nici eu nu sunt de acord cu Lasconi în destul de multe privinţe, căci, ca tot omul, ca mine şi ca dumneavoastră, are şi defecte. Eu aş fi preferat-o mai mult ardeleancă decât bucureşteancă. Dar, dacă aţi urmărit şedinţa de Consiliu de la sfârşitul lui august, aţi remarcat că a dispărut acea Elena Lasconi tensionată, gata să sară de la prezidiu la gâtul celui care o provoacă, din raţiuni politice, ştiind că răspunde într-o manieră care o dezavantajează. Am văzut-o destinsă, amabilă, stăpână pe replici lipsite de persiflare la adresa destinatarului. A fost alt om, căruia, jurnalistic vorbind, n-am avut ce să-i reproşez.
Sâmbătă, la spectacolul pentru copii, s-a întâmplat incidentul cu persoana leşinată, pentru preluarea căreia a intervenit Salvarea. Cât timp i s-au acordat îngrijiri, am văzut-o pe Elena Lasconi discutând cu Dragoş Nicolae şi mi-am făcut speranţe că s-a stins conflictul dintre ei. M-ar bucura enorm să lase în urmă neînţelegerile cu şeful Poliţiei Locale şi cu toţi din Primărie şi din afara ei, mai ales că n-are cu cine să-i înlocuiască. Schimbarea de la Piaţă a fost o greşeală, care nu trebuie repetată. Schimbă dacă ai pregătit pe unul mai bun, dacă nu, caută-l înainte!
Veţi avea la îndemână, probabil, din această lună, posibilitatea de a-i sesiza, direct de pe telefon, printr-o aplicaţie despre care v-am relatat în ediţia trecută – se numeşte e-muscel, în cazul în care vreţi s-o memoraţi -, tot ce vă doare. Nu va fi ca şi cum aţi trimite un mesaj electronic, la care nu va răspunde nimeni. Odată reclamaţia lansată prin acest sistem nou, instituţiile şi serviciile responsabile de rezolvarea ei, ADP, Edilul, Poliţia Locală, vor fi urmărite de primar dacă şi în cât timp o rezolvă. Acum, contează gravitatea şi urgenţa celor sesizate, căci, la halul în care arată oraşul, solicitările vor fi cu sutele zilnic.
Când Elena Lasconi mi-a povestit despre intenţia asta, mă gândeam: nu s-o fi săturat de tsunami-ul de înjurături iscat până şi de cea mai banală comunicare? Căci, mai mult ca sigur, aplicaţia va fi folosită de unii în acelaşi scop. S-o umilească şi s-o ameninţe. Câştig pentru Câmpulung: zero.
Folosiţi instrumentul acesta de comunicare, cu care alt primar nu s-ar fi complicat, ca să îndreptaţi ce nu vă convine. La oraş şi, de ce nu, şi la ea, ca primar. Lăsaţi banalităţile, căci nu ne interesează ce-i conţine şifonierul sau cum prestează în live-urile de pe net. Spuneţi-i unde vi se pare că greşeşte ca edil, unde vi se pare că e depăşită, cum vedeţi dumneavoastră ieşirea dintr-un blocaj – poate, cel cu bulevardul, dacă aveţi idei – dar faceţi-o cu bun simţ şi pertinenţă, ca să fiţi ascultaţi. Va fi câştigul nostru înaintea câştigului ei.