11.8 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Esplanada de la „Romarta”, plină de resturile demolării chioşcurilor: lemne, bolovani, borduri şi fundaţia care trebuia desfiinţată până acum

Au trecut şapte luni de la demolarea rămăşiţei fostei staţii de autobuz de la „Romarta”, în care locul ar fi trebuit să capete un aspect civilizat, fiind o zonă ultracentrală, aflată în văzul străinilor de Câmpulung, veniţi la sfârşit de săptămână, la Zilele Municipiului. Sâmbătă, 17 iulie 2021, contrast între primenirea Primăriei pentru cel mai important eveniment al „Anului 500” şi spaţiul de peste drum, abandonat după ridicarea „scheletului” staţiei. Pe Primărie, cu ajutorul nacelei şi al lucrătorilor firmei Pet Electric Global, era montat mash-ul cu însemnele manifestării „Câmpulung, Capitala Scrisului Românesc”. Iar peste drum, la „Romarta”, ai senzaţia de teren viran, din cauza neridicării resturilor rezultate din demolare. Dispariţia chioşcurilor a lăsat la vedere un stâlp ornamental de iluminat vizibil înclinat, despre care nu cunoaştem dacă a avut de suferit în timpul operaţiunii de demontare sau aşa a fost dintotdeauna. Stâlpul, amplasat în spatele fostei florării, dă impresia că stă să cadă, atât de strâmb este. În ciuda aspectului nefiresc, administratorul domeniului public nu i-a acordat atenţia cuvenită, în sensul de a cere îndreptarea lui. Asta deşi, până de curând, echipa lui George Răuţoiu, care lucrează la înlocuirea conductei de apă, s-a aflat şi în zona „Romarta” şi ar fi putut, dacă i s-ar fi dispus, să îndrepte stâlpul „îndoit”. Şi, bineînţeles, să-i fie înlocuite becurile, care nu mai funcţionează de ceva vreme. Dar, ţinând cont de cum arată zona, probabil, acesta este motivul pentru care este lăsată în beznă.

Nici Călin Andrei, nici Liviu Ţâroiu nu au inclus esplanada de la „Romarta” în lucrarea de refacere a centrului
În timpul mandatului 2016-2020, Liviu Ţâroiu a reclamat o carenţă a proiectului lui Călin Andrei, privitor la reabilitarea Complexului „Kretzulescu” şi a centrului. Şi anume omiterea din proiect a esplanadei blocului „Romarta”, care, înainte de a fi asfaltată sau pavată, fiind zonă pietonală, trebuia degajată de chioşcurile pe seama cărora fostul primar a încasat, vreme de un mandat, chirie, deşi ocupanţii, cu excepţia unuia, nu mai aveau contract cu Primăria. Realizând că tronsonul din „buricul târgului”, neacoperit de documentaţia arhitectei Anca Coşa, va face notă discordantă cu Piaţa Primăriei şi carosabilul împrospătat, Liviu Ţâroiu s-a angajat că include el pietonalul din faţa Clubului ARO şi a blocului „Romarta” în ultimul fragment al proiectului „Kretzulescu”: amenajarea Bulevardului „Pardon”, care înseamnă mult mai mult decât aleea mărginită de tei. Înseamnă şi reparaţia arterelor centrale Negru Vodă şi Republicii, şi îngroparea cablurilor, şi schimbarea conductei de apă, şi introducerea conductei de gaz, şi înlocuirea stâlpilor de iluminat, pe toată distanţa cuprinsă între fosta „Sticlărie” şi Policlinică.

Însă nici Ţâroiu nu s-a învrednicit să trateze cu George Răuţoiu, reprezentantul celor trei firme executante, includerea în noul proiect a zonei de vizavi de Primărie. Care, după finalizarea Bulevardului „Pardon” şi a străzilor principale, rămânea aşa cum o vedeţi.

Pentru trotuarul de la „Romarta” şi Clubul ARO este nevoie de alt proiect. Şi de alţi bani

Faptul că Liviu Ţâroiu şi-a încălcat cuvântul de a corecta scăparea vechiului proiect a ieşit la iveală în acest mandat, când a avut un schimb de replici în contradictoriu cu primăriţa Elena Lasconi. În timp ce fostul ocupant al funcţiei insista că esplanada de la „Romarta” face parte din actuala lucrare, şefa Executivului i-a demontat neadevărul: omul de afaceri George Răuţoiu a informat-o că nu intră în obligaţiile contractuale execuţia reparaţiilor pe această porţiune. „Mi-a arătat domnul Răuţoiu pe hârtie.”, a afirmat Elena Lasconi la replica pe lângă adevăr a lui Ţâroiu, care stăruia să: „Ne uităm pe proiect.” „Uitaţi-vă singur!”, i-a tăiat-o primăriţa, lăsată pe cap cu un proiect incomplet şi lipsit total de finanţare.
Şi să vrea, primarul Elena Lasconi nu poate completa proiectul „Bulevardului „Pardon” cu esplanada „scăpată” lui Ţâroiu, pentru că banii pe care îi are, cele 7 milioane de lei, primite de la Guvern, nu-i ajung nici pentru lucrarea în derulare. Frământarea primăriţei este cum să facă rost de diferenţă, ca să poată onora contractul cu modificările aduse în acest mandat, care saltă peste posibilităţile bugetului local preţul investiţiei. Aşadar, slabe şanse să se obţină prea curând fonduri şi pentru esplanadă. A cărei reabilitare trebuie mai înainte proiectată.

ADP n-are în program nici măcar o reparaţie temporară

Cu toate aceste previziuni nefericite, pe care le au, cu siguranţă, şi autorităţile, n-am remarcat în programul pe 2021 al ADP Câmpulung măcar o lucrare de ameliorare a aspectului zonei, care nu poate persista la nesfârşit. Locul trebuie degajat de fundaţia nefuncţională, inestetică şi plină de „capcane”: lemne, bolovani, bucăţi de gresie, borduri sparte, unele abandonate la distanţă de locul demolării.
Ni s-ar fi părut normal ca directorul Bogdan Pătru să propună superiorilor o intervenţie urgentă, mai cu seamă că se aşteaptă lume multă, sperăm, şi lume bună, la evenimentele de Zilele Municipiului, în faţa cărora nu te poţi prezenta cu o ruină peste drum de Primărie. Aşa cum la Stadionul Municipal s-a putut întreprinde o lucrare suplimentară calendarului pe 2021, merita şi centrul o „neprevăzută”, pentru care, momentan, nu există niciun plan de reparaţie şi nici bani pentru a plăti un asfaltator profesionist. Claudiu VIŞAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!