Cea mai tensionată relaţie între politicienii puterii şi ai opoziţiei este, de departe, la Davideşti, de unde provine purcoiul de plângeri revărsate peste judecătorii de la Câmpulung. Principalii combatanţi sunt PSD-istul Constantin Alin Văduva, devenit din pădurar primar, după votul din 27 septembrie 2020, şi USR-istul Marius Constantin Fulgeanu, ale cărui aspiraţii politice s-au oprit, momentan, la statutul de consilier local. Şi-a dorit să fie primar, dar n-a fost să fie în 2020. Conflictul a antrenat şi rubedeniile primarului, fiul, fratele şi finul, pricopsiţi cu calitatea de inculpaţi, ca urmare a demersurilor întreprinse de Fulgeanu împotriva lor. Mai cu seamă după ce USR-istul, declarat un fervent apărător al pădurilor, care n-ar fi fost administrate cum trebuie de cel plătit să le păzească de tăieri ilegale, a fost hăituit de neamul Văduva şi „cotonogit” de unul dintre membrii săi. Anul trecut, cu aproape două luni înainte de alegeri, instanţa de la Câmpulung l-a condamnat pe Marius Văduva pentru loviri şi alte violenţe, obligându-l pe fratele primarului la plata unei amenzi penale de 2.700 lei. Plus 966,80 lei, prejudiciu material, 10.000 lei, daune morale, şi 2.000 lei, cheltuieli judiciare către Marius Constantin Fulgeanu. Ca să scoată sumele enumerate de la Văduva, Fulgeanu a apelat la serviciile unui executor judecătoresc, care a obţinut, în decembrie, anul trecut, încuviinţarea instanţei pentru a începe procedurile de recuperare a cheltuielilor impuse prin hotărârea judecătorească din 3 august 2020.
Ca să nu dea în judecată firma care i-a stricat terenul, Fulgeanu s-a ales cu resturile din exploatare
La rândul său, consilierul local USR a avut şi are în continuare probleme cu Poliţia, care l-a amendat în mai multe rânduri. Cea mai recentă plângere contravenţională, cu care acesta a ripostat la Judecătoria Câmpulung, după ce a fost sancţionat de Secţia de Poliţie Rurală Nr.8 Hârtieşti, s-a finalizat pe 31 martie 2021. De data aceasta, petentul a câştigat, dar a avut acţiuni pe care le-a pierdut.
Marius Constantin Fulgeanu a deschis procesul pentru anularea procesului verbal întocmit de Poliţie sau măcar pentru înlocuirea amenzii cu avertismentul, a doua zi după alegeri. Pe 28 septembrie 2020, a înregistrat cererea, în care a descris următoarele fapte. În primăvara anului trecut, un SRL, care a exploatat o cantitate mare de lemne, i-a afectat un teren devenit de neîntrebuinţat, după ce lucrătorii firmei au tractat buştenii pe proprietatea sa, pentru a-i aduce în poziţia de încărcare.
Ca să n-o dea în judecată, firma i-a vândut, cu documente, doi metri cubi de lemn de carpen şi i-a permis să ridice resturile de exploatare fără valoare comercială. Transportul s-a efectuat în seara de 7 mai 2020, aproape de ora 21.00. „Crengile fără valoare economică au mai rămas o perioadă pe teren. Avizul de însoţire cuprinde ca loc de săvârşire a contravenţiei exact locul de provenienţă a materialului lemnos. Societatea care i-a dat materialul avea autorizarea organelor silvice de a-l ridica.”, este apărarea construită de Fulgeanu, care s-a trezit amendat după mai bine de două luni de la data comiterii presupusei contravenţii. Procesul verbal de sancţionare a fost, aşadar, încheiat în lipsa sa.
Acestuia i s-ar fi tras de la o sesizare făcută de un cetăţean, în noaptea de 5 spre 6 iunie 2020, la 112, unde a reclamat un transport de material lemnos efectuat de Fulgeanu, fără respectarea normelor. Sesizarea a ajuns la poliţiştii de la Postul de Poliţie Davideşti, care, în momentul intervenţiei, nu l-au mai găsit la faţa locului pe Marius Fulgeanu. Însă acesta ar fi fost recunoscut de insul care a făcut reclamaţia, în momentul în care a trecut pe lângă curtea sa, aproape de ora 23.00. În plus, i-a recunoscut şi ansamblul auto.
După două luni de când pădurarul susţine că l-a filmat pe rival trecând cu remorca încărcată cu lemne, Fulgeanu a fost amendat
Poliţiştii l-au audiat pe Alin Constantin Văduva, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Ingleby, care a povestit cum l-a „prins” pe Fulgeanu. „La data de 4 iunie 2020, a identificat în zona în care a avut loc o exploatare ansamblul auto despre care ştia că-i aparţine petentului, remorca fiind încărcată cu material lemnos. În cursul serii de 5 iunie 2020, a observat, pe drumul Câmpulung – Mioveni, acest ansamblu auto, condus de petent, şi a filmat momentul, ştiind că nu a emis acestuia acte de transport. Ulterior, a oferit agenţilor de Poliţie suportul optic de tip CD, dar s-a ferit să interacţioneze cu petentul, cu care a mai avut conflict în urmă cu 5-6 ani.”, redăm un fragment din hotărârea judecătorească. Aşa s-a ajuns, tocmai pe 29 august 2020, la amendarea lui Fulgeanu cu 2.000 de lei, „în lipsa contravenientului şi cu întârziere din cauza verificărilor efectuate.”
Motivul sancţiunii, aşa cum a fost reţinut de instanţa câmpulungeană, l-a constituit ridicarea din fondul forestier a unor resturi de exploatare – crăci şi vârfuri -, fără a avea aprobare legală din partea organelor silvice. Cantitatea de lemne ridicată de Fulgeanu n-a putut fi aproximată, fapta fiind constatată ca urmare a reclamaţiei la 112 a cetăţeanului care l-a văzut trecând pe la poarta sa.
Nici pădurarul n-a constatat vreo contravenţie şi nici Poliţia
Potrivit judecătorului, actul de constatare a fost defectuos întocmit, cu încălcarea dispoziţiilor legale, iar fapta nu era doar sumară, aşa cum s-a apărat cel amendat, ci şi ambiguă. Mai mult, era contrazisă de întâmpinarea făcută de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, pentru Secţia Hârtieşti.
„Analizând cele două înscrisuri, instanţa ajunge la concluzia că, la data de 29 august 2020, agentul constatator nu a constatat nimic! Acesta a încercat doar să valorifice declaraţia de martor dată de pădurarul Văduva Alin Constantin, care declară că fapta s-ar fi produs pe 5 iunie 2020. La data de 5 iunie 2020, nici pădurarul Văduva Alin Constantin nu a constatat nicio contravenţie silvică, deşi este agent constatator, nici agentul de Poliţie, tot agent constatator cu atribuţii în domeniul silvic, nu a constatat nimic, pentru că nu a fost solicitat de pădurar să vină să constate săvârşirea contravenţiei (…), pe traseul pe care pretinde că ar fi fost văzut petentul transportând material lemnos.”, sunt concluziile judecătorului.
După sesizarea la 112, făcută de un ins care este rudă cu pădurarul Văduva, doi agenţi de Poliţie au întreprins căutări la Davideşti şi la Mioveni, dar nu l-au găsit, în noaptea de 5 iunie 2020, nici pe Fulgeanu, nici ansamblul auto al acestuia. „După lecturarea procesului verbal de constatare a contravenţiei, instanţa rămâne, totuşi, la trei întrebări: „ce faptă s-a comis?; când s-a comis?; cine a comis-o?”. Dacă nici acestor întrebări elementare nu le putea răspunde actul de constatare”, instanţa a anulat procesul verbal de constatare a contravenţiei. Astfel, Marius Fulgeanu a scăpat de amenda de 2.000 lei.
IPJ n-a ripostat faţă de hotărârea Judecătoriei Câmpulung, ca să nu se facă de râs şi la instanţa superioară.
Poliţia l-a amendat pe USR-ist după ce a sunat la 112
Altă amendă pe numele lui Fulgeanu, alt proces, de data aceasta, pierdut. Înfrângerea de la Câmpulung, suferită, în decembrie, anul trecut, nu l-a descurajat, mergând mai departe, la Tribunalul Argeş.
În speţa soldată cu un eşec în instanţă, consilierul local USR a contestat o amendă de 500 lei, aplicată de Poliţie, după ce a sunat la 112. Se întâmpla pe 27 martie 2020, pe când ne aflam în stare de urgenţă. Marius Fulgeanu a apelat numărul de urgenţă la ora 15.08, „dar, abia după o oră şi 38 minute, s-a prezentat agentul constatator la locuinţa sa şi l-a amenințat că-l va amenda.” Spre ghinionul lui, poliţistul s-a ţinut de cuvânt. Politicianul a considerat că a fost „taxat” cu o sumă prea mare.
Ce l-a împins să alerteze autorităţile prin 112? Faptul că mai multe persoane circulau, în grupuri, în satul Conţeşti, fără respectarea ordonanţelor militare. Inclusiv numitul Văduva Marius, care transportă persoane dintr-o parte în alta a satului, aspect ce se poate proba cu înregistrările de pe camerele de supraveghere ale Primăriei Davideşti, ceea ce contrazice cele relatate în actul de constatare.” În opinia lui Marius Fulgeanu, poliţistul l-a anunţat pe Văduva, care a plecat de la locul indicat, fapt relatat de un martor.
La proces, poliţiştii au confirmat, în timpul desfăşurării serviciului de patrulare, că au fost sesizaţi de Dispeceratul Poliţiei Câmpulung să se deplaseze la Davideşti, după ce Marius Fulgeanu a sesizat la 112 că Marius Văduva se plimbă cu vehiculul, deşi acesta trebuia să fie în izolare. „Echipajul s-a deplasat la adresa numitului Văduva Marius, care le-a comunicat că lucrează ca şofer de tir la o societate comercială ce şi-a întrerupt activitatea din 20 februarie 2020, că nu este în izolare şi că s-a deplasat cu vehiculul doar pentru a-şi cumpăra mâncare de la magazin, conform declaraţiei pe proprie răspundere.”
Poliţiştii au apreciat că Fulgeanu a sunat nejustificat la 112, alertând fals că Văduva circulă prin localitate la volanul unui Renault Megane, şi i-au dat amenda în cuantum minim, de 500 lei. Instanţa a fost de acord cu constatările poliţiştilor şi cu maneira de întocmire a actului de sancţionare, prin urmare, a respins plângerea lui Fulgeanu. Apelul formulat de acesta faţă de hotărârea din 16 decembrie 2020 a Judecătoriei Câmpulung are primul termen, la Tribunalul Argeş, pe 7 iunie 2021.
Marius Fulgeanu mai are o plângere faţă de un proces verbal al Postului de Poliţie Davideşti, din luna mai a anului trecut, acţiunea nefiind finalizată, din cauză că martorii nu s-au prezentat la proces. Unul dintre aceştia este chiar Marius Văduva, fratele primarului, condamnat pentru lovirea lui Fulgeanu. Instanţa i-a amendat cu câte 50 de lei şi a dispus citarea lor din nou pentru termenul din 19 mai 2021.
Magda BĂNCESCU