Unul dintre personajele „pitorești” ale municipiului Câmpulung, proxenetul Florin Oprea, zis „Rață”, în vârstă de 39 de ani, a fost prins în Marea Britanie și adus în România, pe 21 august, pentru a ispăși o pedeapsă cu închisoarea, după ce pe 11 iulie a.c. Curtea de Apel Pitești l-a trimis în spatele gratiilor pentru o perioadă de 5 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălare de bani. Instanța a mai decis să-i confiște lui „Rață” peste 860.000 de lei, bani obținuți din activități ilegale, urmând ca o parte din această sumă să ajungă la victimele sale.
Ministrul Justiției a anunțat extrădarea
Anunțul extrădării sale a fost făcut de ministrul Justiției. „Un alt fugar a fost adus aseară (n.r. marți) în ţară – Florin Oprea, zis Raţă. Are o condamnare de 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru proxenetism şi spălare de bani”, a declarat, miercuri, Alina Gorghiu. Ministerul Justiției acordă vouchere pentru nevoi urgente victimelor infracțiunilor. Acestea pot beneficia de un cuantum maxim de cinci salarii minime brute, respectiv suma de 18.500 lei. Pentru anul 2024 sunt prevăzute 300 de vouchere, dar, în funcție de necesități, numărul acestora poate fi suplimentat. Până acum a fost acordat un singur voucher unei victime care a solicitat. „Noi, la Ministerul Justiției, avem încă 299 de vouchere în cuantum fiecare de maximum 18.500 de lei pentru aceste victime ale infracțiunilor, de aceea cred că este foarte important să vorbim despre recuperarea prejudiciului la fel de mult ca despre pedepsirea infractorului”, a mai precizat Alina Gorghiu.
Tribunalul Argeș l-a condamnat inițial la 6 ani și 4 luni de închisoare
Florin Oprea a fost găsit vinovat de exploatarea a două femei (au mai fost însă și altele)pe care le-a trimis „la produs” în Germania și Belgia, obținând de pe urma lor, potrivit procurorilor, 115.150 de euro și 52.805 lei. În urma investigațiilor s-a stabilit că „Oprea a investit sumele obținute în achiziția de autoturisme de lux și terenuri, în încercarea de a spăla banii proveniți din infracțiuni.
Totalul investițiilor s-a ridicat la valori impresionante, inclusiv autovehicule în valoare de 196.900 euro și terenuri cu o valoare totală de impunere de peste 2,2 milioane lei”. Pe 29 ianuarie 2024, „Rață” a fost condamnat de Tribunalul Argeș la o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare, cu executare, pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism și spălare de bani.
De asemenea, instanța a luat decizia de a confisca averea inculpatului, care includea, printre altele, două autoturisme de lux, o motocicletă, un service și o vopsitorie auto, precum și suma de aproximativ 868.000 de lei, toate bunurile fiind considerate produs al activităților ilegale de proxenetism. Ca proprietar de service și vopsitorie auto, Florin Oprea a avut contracte chiar și cu instituții ale statului, printre clienții săi numărându-se și Serviciul Județean de Ambulanță Argeș. Decizia Tribunalului Argeș nu a fost finală, fiind contestată în apel de către inculpat.
Cazul a ajuns la Curtea de Apel Pitești care a decis ca pedeapsa să-i fie redusă cu un an. În plus, judecătorii au dispus restituirea unui autoturism de la care a fost ridicat sechestrul asigurator. De asemenea, a fost ridicat sechestru de pe service și vopsitorie, fiind menținut sechestrul pe cei 868.000 lei.
„Rață”, client fidel al oamenilor legii, a reușit să fenteze, până acum, închisoarea
De-a lungul anilor, Florin Oprea a fost un client fidel al oamenilor legii, având un trecut infracțional stufos, însă, „ca prin minune”, a scăpat de pușcărie. Pe 6 februarie 2020, aflat la volanul unui autoturism Range Rover, Florin Oprea a fost la un pas de a acroşa un bărbat care se afla într-o staţie de taxi din municipiul Câmpulung. Acesta din urmă, suspectând că este ceva în neregulă cu şoferul, a sunat la 112.
În urmărirea sa a pornit un echipaj de la „Rutieră”, însă, „Raţă” reuşise să iasă din Câmpulung, dând nas în nas, pe DN 73, cu un alt echipaj de poliţie de la secţia rurală din Schitu Goleşti. Bineînţeles că individul n-a oprit la semnalele poliţiştilor şi a rezultat o urmărire ca-n filme până pe drumul judeţean Mihăeşti-Drăghici-Jugur-Poienarii de Muscel. Florin Oprea a fost prins în cele din urmă de oamenii legii şi, fiind bănuit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost pus să sufle în etilotest.
A refuzat să fie testat, dar şi să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal şi permisul suspendat. În vara anului 2018, pe fondul consumului de alcool, a snopit în bătaie un bărbat pe care l-a prins la furat de fier vechi în incinta atalierului de reparaţii auto, din cartierul Grui, pe care-l administrează.
După venirea oamenilor legii, Florin Oprea a ajuns din victimă, suspect şi apoi inculpat, fiindu-i întocmit dosar de cercetare penală pentru loviri şi alte violenţe. Florin Oprea a mai fost reţinut de poliţişti în martie 2012, după ce, pe fondul consumului de alcool, a snopit în bătaie două persoane care-l deranjase. Individul, la vremea aceea în vârstă de 26 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri şi a fost cercetat în continuare în stare de libertate, chiar dacă se ştia că a mai avut probleme cu legea.
Tot în 2012, pe 23 ianuarie, acelaşi Florin Oprea a fost urmărit de un echipaj de poliţie pe DN 73, la Mărăcineni, în timp ce gonea către Piteşti la volanul autoturismului său BMW X5, fiind suspectat că a depăşit cu mult viteza legală. Loganul poliţiştilor n-a putut ţine „pasul” cu bolidul câmpulungeanului şi a ajuns în cele din urmă să se răstoarne şi să lovească alte trei maşini parcate regulamentar în afara drumului, din cauza unei gropi imense în carosabil.
„Raţă” a fost prins de un alt echipaj în zona Podul Viilor, dar nu s-a ales nici măcar cu o sancţiune. Tânărul le-a declarat poliţiştilor că nu ar fi observat să fie urmărit şi că nu a auzit semnalele echipajului de poliție. Cum nici camera radar nu fusese pornită, care ar fi dovedit viteza avută, agenţii de la Serviciul Rutier nu l-au putut amenda, aşa că l-au lăsat să plece. Alex Barbu