26/04/2025

#CuPenali, campania de succes a PSD

 

 

Având exemplul actualului consilier local Ion Năftănăilă, un fost primar de dreapta, acceptat de PSD, care nu face mutre la cazierul cu model „dalmaţian”, nu credem că-l vom vedea curând tras la răspundere pe Liviu Ţâroiu pentru aceeaşi infracţiune. Ex-edilul de la Albeştii de Muscel, a cărui alcoolemie a fost trădată de un accident sesizat de martori la 112 – aşadar, triplu ghinion: şi băut, şi escaladat, şi „turnat” -, a comis-o în toamna lui 2017 şi, abia în vara anului 2020, a fost trimis în judecată. Judecată în care nu s-a întâmplat mare lucru, întrucât inculpatul, având deja experienţa unei condamnări pentru deturnare de fonduri APIA, bani europeni, ştie jocul. În încercarea de a trage de timp şi a se bucura cât mai mult de statutul de membru al Consiliului Local, a cerut strămutarea procesului, pe motiv că la Câmpulung îi dăunează celebritatea. N-a reuşit, aşa că 2021 ar trebui să fie anul condamnării. O condamnare periculoasă pentru Năftănăilă şi pentru partidul pe care îl reprezintă, care, din disperare, la alegerile de anul trecut, a apelat la serviciile unui fost primar „penal”, conform expresiei consacrate în limbajul cotidian. 

Poftim belea – şi ce belea! -, infracţiunea de condus sub influenţa alcoolului a fost săvârşită în termenul de încercare de şase ani, dispus ca urmare a condamnării la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Definitivarea procesului pentru faptele de corupţie s-a produs în decembrie 2014, iar, în septembrie 2017, a fost prins băut bine la volan. Asta în condiţiile în care Năftănăilă trebuia să se ferească să experimenteze una-alta din Codul Penal, ca să nu afle cum e viaţa în puşcărie. A treia provocare pentru deţinătorul a trei mandate de primar – ultimul încheiat cu un an mai devreme – este tot un proces penal şi tot pentru infracţiuni de corupţie, în care inculpatul Năftănăilă are doi tovarăşi de suferinţă, un afacerist argeşean şi fostul contabil şef al Primăriei Albeştii de Muscel. În mare, procurorii DNA au găsit nereguli la implementarea unui proiect privind alimentarea cu apă a comunei, şi anume alocarea ilegală a unor sume de bani pentru această investiţie, cu mai bine de zece ani în urmă. Prejudiciul descoperit de Curtea de Conturi este de peste 350.000 de lei. Cei trei au fost trimişi în judecată în noiembrie 2018, iar procesul a început un an mai târziu. Şi se tot judecă şi astăzi. Cu o condamnare în palmares şi alte două în aşteptare, Năftănăilă n-are cum să scape de închisoare. Situaţie anticipată, mai mult ca sigur, de PSD care, în acest mandat, rămâne fără proaspăta achiziţie.

Acum, nici rivalul de la alegerile trecute al lui Năftănăilă, primarul PNL, nu e pur ca floarea de crin la capitolul sorbit tării înainte de a se urca la volan. Dar contravenientul Manta joacă la debutanţi, în comparaţie cu fostul său şef, care nu se încurcă cu flecuşteţe, colecţionând infracţiune după infracţiune. Totuşi, nu renunţăm la a-i presăra niţică sare pe rană lui Manta, pentru cutezanţa de a fi pretins să i se treacă ocupaţia şi locul de muncă pe actul de sancţionare. Adicătelea ce trebuia să scrie poliţistul? Că e primar? Sau muzicant?                     

Următorul cu proces penal în derulare este Vasile Leau, primarul de la Boteni. În noiembrie 2019, la Tribunalul Argeş a ajuns dosarul edilului care, alături de una dintre fiice, este acuzat şi judecat pentru infracţiuni de evaziune fiscală. Cauza în care tatăl şi fiica au statut de inculpaţi a început în aprilie 2020, în timpul stării de urgenţă, şi, la două termene, instanţa a fost nevoită să dispună mandat de aducere, întrucât aceştia nu se prezentau la Tribunal. Tranşarea litigiului n-a avansat prea mult, însă, în situaţia în care vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii şi-au dat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Vom urmări derularea speţei care este încă în faza de început. 

Cazul numărul trei: Alin Constantin Văduva, primarul câştigător pentru PSD la Davideşti. În această comună, PSD a pierdut deja un primar, pe Ionuţ Sandu, tot ca efect al unei condamnări pentru fapte de corupţie, care l-a lăsat fără mandat în 2019. Succesorul său, pădurarul Alin Constantin Văduva, figurează printre inculpaţii judecaţi la Câmpulung pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, într-un proces în care părţi vătămate sunt un ocol silvic privat – al cărui angajat era pădurarul – şi un om de afaceri care îşi făcuse o pasiune din a colinda pădurile şi a filma copaci nemarcaţi şi tăiaţi sub privirile îngăduitoare ale celor plătiţi să protejeze fondul forestier. După un an de la debutul campaniei derulate în mediul on-line, afaceristul justiţiar a fost victima unui atac cu lopeţi, topoare, sape, săbii şi macete. Agresatul, Marius Fulgeanu, a susţinut în faţa anchetatorilor că a fost atacat de clanul Văduva, însă doar fratele pădurarului devenit în 2020 primar a fost trimis în judecată pentru loviri şi alte violenţe. A scăpat cu o amendă modică. Primarul de profesie pădurar este şi el inculpat, dar într-un alt proces pe care îl ţinem sub observaţie. Mai spunem că Fulgeanu l-a contracandidat pe Văduva la funcţia de primar, din partea USR, câştigând un mandat de consilier local. Vă daţi seama ce „armonie” este la Davideşti!

Încheiem cu proaspătul cercetat pentru infracţiunea de transport de lemne fără documente de provenienţă, Cristian Hristu Dică, primarul de la Vlădeşti, împotriva căruia s-au întors blestemele viceprimarului destituit şi alungat din partid, Leonard Şerban. Dică s-a obişnuit, pesemne, cu jumătatea de mandat, căci din anteriorul i-a lipsit taman miezul, ca efect al suspendării din funcţie pe fondul unei condamnări la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru un conflict de interese. Mai precis, pe când era simplu consilier local, a ridicat mâna în Consiliu pentru încheierea unui contract de furnizare de lemne cu o firmă a cumnatei sale. Suspendat între vara 2017 – toamna 2018, Dică şi-a reluat funcţia de primar după ce a fost achitat la rejudecare.

De data asta, primarul de la Vlădeşti, prins, toamna trecută, prin Corbi, făcând pe şoferul de camion la firma nevestei, după programul la Primărie, zice el, a transportat aproape 39 de metri cubi de lemne fără acte.

Ei sunt oamenii de succes, fără ironie, ai PSD, pe care consătenii ar fi în stare să-i facă primari şi în puşcărie. Justiţia e nebună, dacă lasă localităţile fără oameni vrednici şi, mai ales, cinstiţi la conducere! 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!