9.7 C
Campulung Muscel
30/04/2025

Pe motiv că este prea cunoscut la Câmpulung, Năftănăilă a încercat strămutarea procesului în care este inculpat pentru băutură la volan

Şi fostul „coechipier” al lui Cătălin Manta, trecut, de curând, printr-un proces generat de sancţionarea lui contravenţională pentru combinaţia dintre şofat şi degustat, are probleme în justiţie similare. De anul trecut, Ion Năftănăilă, fostul primar de la Albeştii de Muscel şi actual consilier local PSD, este judecat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Articolul 336 din Noul Cod Penal, în baza căruia este tras la răspundere alesul local, prevede următoarele: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.” Năftănăilă a băut suficient de mult încât fapta să se încadreze la infracţiune. Ce ne-a atras atenţia la speţa având ca subiect principal al doilea primar de la Albeştii de Muscel care are probleme cu legea din cauza băuturii la volan este durata mare de timp trecută între petrecerea faptei şi trimiterea în judecată a autorului. Năftănăilă a „comis-o” în 2017, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung de-abia pe 3 iunie 2020. 

Trimis în judecată la aproape trei ani de la comiterea faptei   

Tărăşenia penală a lui Ion Năftănăilă, probabil, cea mai neînsemnată faţă de condamnările din trecut şi din viitor, întrucât fostul edil are şi alte belele în derulare, cărora trebuie să le facă faţă, are ca început o seară de la mijlocul lunii septembrie a anului 2017. Pe când circula pe şoseaua principală a comunei Bughea de Sus, cu un autoturism de teren, şoferul Năftănăilă a fost depistat de poliţişti sub influenţa băuturilor alcoolice. Starea bahică a fostului conducător al localităţii învecinate a fost dată de gol de un accident provocat de acesta în centrul comunei Bughea de Sus. Pe când se îndrepta spre casă, la Albeştii de Muscel, înainte de podul peste Râul Bughea, a pierdut controlul maşinii şi s-a proptit cu SUV-ul în rondul din intersecţie. Un martor „de bine” al incidentului a sunat la 112 şi aşa a ajuns la locul accidentului un echipaj al Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ, care l-a supus pe şofer testării cu etilotestul, rezultând o alcoolemie suficient de mare pentru a trata păţania lui Năftănăilă drept o infracţiune. La acel moment, fostul primar a negat că el s-ar fi aflat la volan, însă poliţiştii i-au suspendat permisul şi i-au întocmit dosar de cercetare penală pentru fapta descrisă în deschiderea articolului.

După aproape trei ani de la pocinogul penal, dosarul a ajuns în instanţă. Pe 22 iulie 2020, magistratul câmpulungean a constatat „legalitatea sesizării instanţei, a actelor de urmărire penală şi a probelor administrate în Rechizitoriul nr.1953/P/2017 din 26 mai 2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.” La acea dată, instanţa a dispus începerea judecăţii faţă de inculpatul Ion Năftănăilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Năftănăilă se teme de lipsa imparţialităţii judecătorilor de la Câmpulung, afectată de notorietatea sa de primar şi consilier local  

Încă de la primul termen al procesului penal, din 7 octombrie 2020, judecătorul a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Piteşti, pentru a se soluţiona cererea de strămutare depusă de inculpatul Năftănăilă cu o zi înainte. Instanţa piteşteană s-a pronunţat pe 17 noiembrie 2020, respingând, după cum era de aşteptat, pretenţiile inculpatului. Ce argumente a servit fostul primar de la Albeştii de Muscel Curţii de Apel, căreia i-a cerut transferarea dosarului la altă instanţă? „La Judecătoria Câmpulung – cităm din hotărârea publicată pe portalul rolii.ro – există suspiciunea că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată din cauza funcţiei de primar al comunei Albeştii de Muscel, pe care a deţinut-o mai multe mandate, şi a funcţiei actuale de consilier local în cadrul Consiliului Local al aceleiaşi comune, ceea ce face să se nască, inevitabil, suspiciunea de neîncredere.”

Ion Năftănăilă a mai cerut Curţii de Apel să fie anulate toate probele şi actele de procedură administrate în cauză până la momentul în care s-a adresat instanţei de la Piteşti, dar şi în intervalul care curgea până la soluţionarea cererii de strămutare. „Petentul arată că a formulat această cerere dată fiind notorietatea deosebită de care are parte în zona municipiului Câmpulung şi, implicit, a Judecătoriei Câmpulung. (…) Având în vedere aceste circumstanţe – n.r. fost primar şi actual consilier local -, petentul susţine că este firesc să se bucure de o mare notorietate pe raza municipiului Câmpulung şi a zonelor învecinate. Petentul apreciază că soluţionarea acestei cauze de către Judecătoria Câmpulung ar aduce grave prejudicii prezumţiei de imparţialitate de care se bucură magistratul care este chemat să soluţioneze cauza.”, astfel şi-a construit acţiunea Năftănăilă, care, pentru a avea parte de o apărare şi un proces echitabil, a insistat pentru mutarea judecăţii la o instanţă din Argeş sau Vâlcea. Unde „să nu fie cunoscut şi să nu existe niciun fel de suspiciune cu privire la imparţialitatea magistratului”.

Curtea de Apel a respins cererea de strămutare a procesului 

Pledoaria şi funcţiile trecute şi prezente ale ex-primarului muscelean n-au impresionat instanţa de la Piteşti, potrivit căreia susţinerile lui Năftănăilă „reprezintă suspiciuni, care nu sunt de natură a conduce la ideea că dosarul a cărui strămutare se solicită nu va fi soluționat în mod obiectiv, putând fi catalogate ca afirmaţii subiective. Magistraţii sunt independenţi şi se supun numai legii, fiind obligaţi să fie imparţiali, indiferent de calitatea sau statutul părţilor. În situaţia ipotetică a existenţei unor relaţii personale, de duşmănie/prietenie sau de interes, care să justifice temerea că imparţialitatea judecătorului este afectată, acesta poate formula o declaraţie de abţinere ori poate fi recuzat de către inculpat, în prezenta speţă nefiind probată o astfel de ipoteză.”, astfel a considerat judecătorul Curţii de Apel, care a lăsat speţa pe mâna colegilor de la Câmpulung.

Prin urmare, pe 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel a respins cererea de strămutare, aşa că procesul continuă la Judecătoria Câmpulung. Formalităţile parcurse până acum au constat în două dispoziţii ale instanţei de citare a martorilor, trei poliţişti şi trei cetăţeni care pot da detalii despre incident. Următoarea înfăţişare este programată pe 17 martie 2021. 

Magda BĂNCESCU 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!