Magda BĂNCESCU
De astăzi suntem „liberi” să umblăm în voie, lucru care ne sperie mai tare decât impunerea restricţiilor în stare de urgenţă, atâta vreme cât nu ştim câţi infectaţi sunt printre noi. Căci numărul lor, cu siguranţă, nu se reduce la cetăţenii internaţi la spital, unde n-au fost decât 20 de inşi, din care jumătate din Muscel. Iar din jumătatea musceleană, jumătate sunt din Câmpulung. Suferinzii care au ajuns pe mâna medicilor sunt cei la care boala s-a manifestat. Ce va fi de astăzi, când, oficial, convieţuim cu virusul… neştiind adevărata realitate câmpulungeană, după repopularea municipiului cu sute de concetăţeni refugiaţi acasă din „zone roşii”, care se vor mişca în voie printre ceilalţi, rămâne să vedem. Deşi a fost de ajuns ce am văzut până acum. Duminică, am primit un telefon din Vişoi, care ne-a anunţat că jandarmii au venit să ridice o familie de chiriaşi ai Primăriei, cu severe probleme de comportament, pe care COVID-ul nu i-a ocolit. Nici n-avea cum, la cum se mişcă şi socializează aceşti cetăţeni, care mai mult trăiesc pe stradă decât în casa Primăriei. Ultima dată când v-am povestit despre ei a fost anul trecut, când au incendiat, cu o sobă improvizată, faţada unui bloc, fiind scoşi nevinovaţi de nişte funcţionari imbecili, care, în loc să izoleze un pericol social, au luat o decizie sfidătoare la adresa celor care le plătesc salariile nesimţite. Echipa de control – un control de batjocură – a concluzionat că întrunesc toate calităţile să ocupe pe mai departe apartamentul statului, în afara căruia, la o lună după incendiu, sărbătoreau victoria împotriva păgubiţilor, tot cu foc, cu grătar şi cu manele, lângă bloc.
Şi de cel mai trist Paşte trăit de suflarea ortodoxă a lumii, cine orăcăia, cu muzică şi ţopăială, între blocuri? Protejaţii Socialului, incendiatorii, care „îndeplinesc condiţiile şi criteriile stabilite de legislaţia în vigoare”, drept pentru care nu li s-a „restricţionat accesul la deţinerea cu chirie a unui apartament din fondul locativ al Câmpulungului”, cităm din adresa de răspuns a jenantei echipe de anchetă post-incendiu! Într-o perioadă a doliului aşternut peste omenire, nemaivorbind despre opreliştile legii, care interziceau astfel de manifestări primitive şi înainte de pandemie, chiriaşii lui Ţâroiu chefuiau stradal, în toiul stării de urgenţă. Titulara de contract, confirmată, la scurt timp, cu coronavirus, şi fiul scandalagiu, pe care Primăria s-a angajat că-l mută într-o altă locuinţă, căci şi aşa stau, claie peste grămadă, şapte inşi în două camere. Minciuni gogonate ale Primăriei, care va fi autoarea morală în cazul în care această familie i-a îmbolnăvit şi pe alţii din Vişoi.
Moţul golăniilor, beţiilor, violenţelor fizice şi verbale la care se dedau cetăţenii în discuţie… COVID-ul, căpătat ori de titulara de contract, o septuagenară, despre care se ştie că face menajul pe la unii şi alţii, ori de copiii ei care pe unde nu umblă! Ăştia nu stau în casă decât noaptea, în rest, sunt în afara locuinţei cât ţine lumina zilei. În situaţia descrisă, a le stabili contactele chiar e o misiune imposibilă şi ar trebui să aibă ca efect băgarea în izolare a jumătate din Vişoi. Păi, cu cine nu se văd, cu cine nu vorbesc… în câte magazine intră, câtă lume se strânge la scara lor!
Certitudine este confirmarea diagnosticului în cazul celei mai bătrâne membre a familiei, care, potrivit informării primite de la autorităţi, a ajuns la spital la începutul lunii mai. Repetăm, nu se ştie cine a infectat-o: ori s-a molipsit ea de la cei prin casele cărora curăţă ori capătă, ori a contagiat-o unul dintre copii care, la fel, hoinăresc ca bezmeticii. Cei şase rămaşi acasă trebuiau să se izoleze cele două săptămâni, dar ăştia nu se lăsau izolaţi decât legaţi, altfel nu era chip să-i convingi să nu mai umble brambura prin cartier. La jumătatea perioadei de „detenţie” la domiciliu, una dintre fiicele chiriaşei a fost prinsă colindând, alături de copil şi de un cetăţean cu gura mare la jandarmi, prin faţa benzinăriei de lângă Carrefour. Urmarea încălcării interdicţiei de a ieşi din casă înaintea expirării celor 14 zile, în care infecţia se manifestă, dacă omul este purtător de COVID, a fost săltarea împricinatei, cu copil cu tot, şi transferarea lor în carantină.
Cu o zi înainte să fie găsită în afara casei individa asta, unul dintre fraţii ei, care scormoneşte prin tomberoanele din oraş, traversa pasarela de la Autogară, îndreptându-se către pubelele din spatele Clubului ARO, unde, de altfel, a fost văzut şi în alte zile ale izolării. Nici el n-a stat în casă, dar dacă n-a fost prins… Cine să-l oprească văzându-l în ciomag, abia mişcându-şi picioarele ologite, care cu greu fac faţă drumului din Vişoi, până în centru, unde bunăstarea locuitorilor se vede şi în ce aruncă la gunoi!
Mâine-poimâine, izolaţii ispăşesc cele paisprezece zile care numai între patru pereţi nu s-au scurs! Vă daţi seama că sunt şanse reale ca, în afară de mama bolnavă, să aibă virusul şi altul – nu zicem “şi alţii” – din aceeaşi locuinţă?! Scenariu de groază, la ce mâncărimi pe talpă au aceşti oameni, în privinţa cărora nu exagerăm deloc când afirmăm că ar fi putut răspândi boala în jumătate de Vişoi. Ce are de spus Primăria faţă de perspectiva pierderii controlului, în varianta transmiterii virusului în cel mai aglomerat cartier al oraşului? Nimic. Doar că Primăria nu verifică dacă contactele bolnavilor respectă izolarea la domiciliu, deşi nouă ni se pare o neobrăzare maximă din partea autorităţilor să adopte, din nou, o atitudine puternic indiferentă faţă de o familie aflată în responsabilitatea lor. Primăria, iată, se spală vârtos pe mâini, conform recomandărilor, deşi nu e ficţiune posibilitatea izbucnirii unui focar de la chiriaşii săi.