De mai bine de un an, un proiect de lege iniţiat de opoziţia liberală, deposedant de ajutoare sociale pentru cetăţenii României care refuză un loc de muncă, zace printr-un sertar al Parlamentului, dacă nu cumva o fi ajuns la coşul de gunoi între timp. Un singur refuz – nu trei, cum încercau să se pituleze după cireş promotorii Legii venitului minim garantat, căutând parcă pretexte de a nu renunţa la acest rău de proporţii – este suficient, în viziunea semnatarilor iniţiativei legislative împiedicate să ajungă pe ordinea de zi, pentru pierderea ajutorului social. De ce puterea nu dă drumul dezbaterii pe marginea proiectului care dinamitează puturoşia – pentru „vindecarea” căreia Liviu Ţâroiu tocmai a accesat un program de peste 4 milioane de euro!, bani europeni – înţelege şi omul cavernelor: în Argeş şi în Muscel, mai cu seamă, care concentrează cel mai mare număr de romi din judeţ, sunt o puzderie de localităţi, în care primarul depinde de votul asistaţilor social. La cererea şefilor de Primării din teritoriu nu se schimbă una dintre cele mai periculoase legi din România, care, coroborată cu fenomenul migraţiei în străinătate, a generat un puternic paradox: o rată a şomajului mică, un număr mare de asistaţi social şi o criză de forţă de muncă fără precedent.
La distanţă de două zile nelucrătoare de momentul în care câţiva politicieni ai opoziţiei încercau să construiască la Câmpulung un mesaj electoral, atacând una dintre sensibilităţile angajaţilor aflaţi în pericol să nu aibă cine le plăti pensiile, când va veni vremea, studiam consternaţi o clientă, o etnică romă din purcoiul de beneficiari de ajutoare sociale, cu câtă greutate manevra conţinutul genţii, din pricina încheieturilor mâinilor şi ale degetelor înţepenite în belşugul de aur etalat cu fală. De-abia îi zăreai un petic de epidermă printre kilele care, avem convingerea, o ţintuiesc la pat, când nu aleargă să-şi împrospăteze formalităţile presupuse de meseria de neputincioasă pe viaţă. Ce vânt a adus-o pe la noi? Nevoia de a-şi declara pierdut talonul de ajutor social, un sport de masă în rândul ţigănimii muscelene, care nu e atât de responsabilă încât să aibă grijă de bucăţica de hârtie care îi asigură banul nemuncit. Sunt de notorietate proprietăţile terapeutice ale aurului, care, în cazul acestor exemplare din specia „Născut asistat”, vindecă pofta de muncă, judecând după pelerinajul pe la redacţie – nu vorbim despre colegii de suferinţă de la Fisc şi ALOFM – al căscaţilor blindaţi de preţiosul metal, lună de lună, ca să-şi dea pierdute taloanele.
Astfel de specimene caută şi Liviu Ţâroiu pentru proiectul de răsunet pe opt străzi marginalizate, unde defavorizaţii fac să dârdâie scoarţa pământească de paranghelii turbate. Iar primarul nostru are tupeul să le întrerupă, poftindu-i pe cheflii la calificare, ca să le arate votanţilor din rândul patronilor locali că se chinuieşte să le facă rost de forţă de muncă. Oricâte păcate ar avea primarii Câmpulungului, trebuie să spunem că, spre deosebire de omologii de la comune, nu i-au umflat pe trântori cu pomeni din categoria celei despre care relatăm. Dacă, la ţară, sunt localităţi unde un sfert din populaţie depinde de ajutorul social, în municipiu, această formă de sprijin a fost menţinută sub un prag decent, de nici 200 de asistaţi la o populaţie de puţin peste 20.000 de locuitori. Nu ne mai raportăm la cifra expirată de 37.000 de persoane în Câmpulung, întrucât nu mai corespunde de mult realităţii, un număr mai apropiat de adevăr fiind reflectat de contractele Edilului la apă şi contractele Primăriei la gunoi.
La Câmpulung, numărul asistaţilor social care depun efortul minim cerut de lege, pentru un venit tot minim, dar sigur, se păstrează constant de ani buni, variind în jurul numărului de 50. Iar cei 50, cu unul-doi în minus sau în plus, nu prestează o lună întreagă, căci ar fi fost nemaipomenit ca echipa ADP-ului responsabilă de curăţenia arterelor principale – căci în afundul cartierelor nu intră nici măcar pentru curăţenia de sărbători – să fie dublată cu tovarăşii dependenţi de ajutorul statului. Cum norma de „căciulă” este cuprinsă între 5 şi 9 zile, serviciul public condus de Liviu Popescu se bucură lunar de compania a şapte-nouă persoane cu normă întreagă.
La sfârşitul anului trecut, Liviu Ţâroiu plătea ajutoare sociale pentru 194 de nevoiaşi din 113 dosare, asta pentru că într-o familie pot beneficia şi ambii părinţi, şi copiii majori, dacă există. Din cele 194 de persoane, care trăiau din banii statului, la finele lui 2017, 58 erau apte de muncă, însă numai 48 au pus osul la muncă. 2018 a adus o uşoară creştere a normei de asistaţi la 115 dosare, cu un număr de 198 de persoane. Deşi apţi de muncă sunt 61, prestează muncă 54. Însă prezenţa celor 54 pe străzile municipiului nu se simte o lună întreagă, ci numai o treime din lună şi nici măcar atât. Or lui Liviu Ţâroiu îi trebuie 505 adulţi cărora să le schimbe viitorul cu o parte din cele peste 4 milioane de euro obţinute de la UE. În condiţiile în care el nu are nici 200 de inşi în cap, săraci lipiţi, în teorie, din care s-ar putea angaja, dacă ar vrea, fiind în stare să muncească, doar 61! De unde îi ia pe restul de 444? Teoretic, din rândurile câmpulungenilor care nu primesc nici ajutor social, nici indemnizaţie de şomaj, nici salariu, nimic. Însă ăştia sunt cei mai înverşunaţi să nu se lase duşi la muncă nici morţi, fiind învăţaţi să trăiască din ce pică: au părintele, copilul ori partenerul de viaţă în afară – acesta este stilul de viaţă al celor mai mulţi: aşteptarea banului trimis din străinătate – ori muncesc pe perioade scurte, cât ţine vara, fără forme legale, pe şantier ori la vreo stână.
Aşadar, în municipiu, lipsa muncitorilor nu are drept cauză principală ajutoarele sociale, de vreme ce nici 1% dintre orăşeni nu depind de ele. Iar cu trei sferturi din acest 1% n-ai ce să faci. A spus-o nu de mult tot primarul, care susţine că unii cântăresc cât coada târnăcopului, deci, mai mult încurcă decât ajută. Dar, chiar dacă nu are asistaţi cât să-l cocoşeze, financiar vorbind, Câmpulungul suferă teribil din cauza acestui fenomen pe care partidul de la putere n-are interes să-l elimine. Tinerii şi adulţii de la comune, ţinuţi de primari pe pomana statului, scoteau de mult municipiul din criza de personal. Dar nu s-a vrut.
Singurele soluţii de salvare a mediului privat, şi aşa sever zgâlţâit de destrăbălarea salarială de la stat, sunt trei: tai ajutorul social, îi iei primarului decizia de a mai întocmi dosarele de ajutor social sau aduci forţă de muncă din altă parte. Senatorul Florin Cîţu, aflat în aceeaşi comisie senatorială ca Gheorghe Marin, Comisia Economică, liberalul fiind preşedinte, iar social-democratul, vicepreşedinte, a dat-o pe ultima ca realizabilă, în viziunea PSD, întrucât nu-i afectează baza de votanţi. Abia i-au potolit pe bugetari, cum să-i bage în boală pe leneviori? Taman acum, când vine 2019 cu două serii de alegeri?