Magda BĂNCESCU
În condiţiile în care programul investiţional al Câmpulungului este la pământ, majoritatea lucrărilor fiind întârziate, iar acelea puţine care au fost finalizate, executate execrabil, autorităţile pierd vremea palavragind despre fotbal. Zice microbistul nr.1 al târgului că a ieşit să dea pe faţă ce s-a întâmplat cu fotbalul, de parcă lumea cu judecată de ieşirile lui pe teme superficiale nu putea dormi noaptea! Să iasă şi să dea pe faţă ce s-a întâmplat cu contractele scumpite de neprevăzut, de necunoscut, pentru făţuieli mediocre care îi încântă, probabil, pe unii la fel de simpli în gândire precum autoritatea contractantă. „O să ieşim şi cu Piaţa Primăriei!”, aflăm de la maestrul ipocriziilor în materie de justificări patetice, abundând în mojicii, care minte de îngheaţă tot ce nu conţine alcool. Ce mai este de spus despre Piaţa Primăriei, când tot acest spectacol ieftin, vizual vorbind, ne are martori indignaţi pe toţi?! Toţi cei care simţim revoltă şi întristare deopotrivă, că nişte indivizi paraleli în gusturi cu estetica unui oraş istoric au prăpădit 7,5 milioane de lei pe o lucrărică de competenţa ADP-ului! Dar dacă ADP-ul n-are decât staţie de asfalt, nu şi staţie de betoane… şi nici buget de comisioane…
În caz că nu împărtăşiţi grija majoră a unor edili înspăimântaţi că pierd voturile celor zece-cincisprezece inşi prezenţi pe stadion, vom continua să vă informăm despre lucrurile cu adevărat serioase ale municipiului, recapitulând povestea scandaloasă a investiţiei din Piaţa Primăriei. În urmă cu doi ani, contractul îl prindea familia Răuţoiu, prin firmele Ratelen Construct şi Group Concif, care dădeau la o parte societăţile piteştene abonate la lucrările bănoase finanţate de stat, care le acceptă mulţumit, indiferent cât de jalnic este rezultatul. Licitaţia s-a câştigat cu 6,4 milioane de lei, iar amenajarea ar fi trebuit să se încheie în şase luni. Adică în ianuarie 2019. În ianuarie 2020, ne aflam la stadiul de scurtare a catacombei, la adresa căreia, săptămâna trecută, ne-au fost agresate timpanele cu nişte minciuni grosolane din partea celui care a acceptat zidul şi l-a şi plătit.
Insul acesta de-o aroganţă prostească debitează aberaţii care, probabil, or fi ţinând la ăia care „citesc” etichete la aceeaşi bibliotecă frecventată de autorul următoarelor cugetări: „Oricât mă dau eu de tare şi de inginer bun, că am lucrat mult, e foarte greu să vezi în proiect cum arată acele ziduri.” Păi, domnul inginer, bun, cum nu găseşti altul în Câmpulung, când ai văzut cum se înalţă monstruozitatea în teren, nici atunci nu ţi-ai dat seama că va fi ceva oribil?! De ce n-ai oprit-o în momentul construcţiei, ca să n-apuce ăia să încarce nota de plată cu atâta beton?!
Minte omul acesta cum n-aţi pomenit la o persoană care are banul public pe mână! Dacă era aşa cum susţine el, că l-a păcălit proiectul dubios în privinţa mărimii galeriei – straşnică de zici că ne pregăteam de război -, putea dispune oprirea înălţării ei de când a sesizat ce negură produce locatarilor din BIG. Mai cu seamă că însuşi proprietarul Bulugea i s-ar fi văitat de inconvenientul cauzat de fostul subaltern, împreună cu privatul specializat în producţia de betoane. Dar n-a stopat hidoşenia, pusă şi aceasta, la fel ca toate erorile şi ororile din teren, în contul unui proiectant inspirat, pesemne, de acoperişurile zburătoare din Câmpulung. Trântit pe burtă în tranşeea îndeajuns de adâncă, trecătorul surprins pe stradă de furtună scăpa cu oasele întregi. Scenariu care ne face să ne întrebăm dacă adăpostul betonat n-o fi fost cumva o comandă specială a Situaţiilor de Urgenţă ale Primăriei, obligate să gândească o logistică adecvată unui serviciu cu 22 de lucrători.
Altă treabă care dă de gol minciuna gogonată cu proiectul înşelător este chiar durata de timp trecută între ridicarea buncărului şi scurtarea lui. De ce a fost lăsat în peisaj un an? Ca să se obişnuiască lumea cu el? Ca să se stingă reacţiile potrivnice? Convingerea noastră este că, dacă nu erau alegeri în 2020, parapetul aşa rămânea. Cât despre costurile intrării zidului la apă, aflăm că Primăria va dispune o notă de renunţare pentru toată cantitatea de betoane dată jos. Şi marmota învelea ciocolată în staniol. La fel de credibilă este şi teoria imputării betonului irosit prin cioplirea stavilei concepute de imaginaţia unui proiectant care a simţit perfect nevoile constructorului de a da o tuşă personală lucrării.
Fiindcă am pomenit de costuri. Investiţia a pornit de la 6,4 milioane de lei, cu cât s-a câştigat licitaţia, şi a ajuns să coste, la finalul care nu s-a finalizat, nefiind o recepţie făcută, 7,5 milioane lei! De ce atât de mult? Cu siguranţă, are explicaţiile la el finanţatorul unei amenajări chioare, total lipsită de spectaculozitatea aşteptată de beneficiari. Mai exact, totalul investiţiei aflăm din proiectul de buget că se ridică la 7.540.870 lei. Şi că, din această valoare, până la sfârşitul anului trecut, s-au plătit 6.621.200 lei. Prin urmare… ce note de renunţare, poate note de umflare, când tot Primăria mai are să-i plătească lui Răuţoiu 919.670 lei!
Oare Răuţoiu nu datorează şi el ceva penalităţi pentru anul de întârziere cauzat de efectivele slăbuţe, care şi-au târşâit târlicii pe şantierul mai mult uscat decât plouat, cum au invocat părţile, ca pretext de stat degeaba?! Ba da, stimaţi câmpulungeni, care o să vă prăpădiţi de râs când veţi afla ce sancţiune i s-a aplicat constructorului, până în luna ianuarie a acestui an: 22.000 de lei!