În loc să facă treabă, Ţâroiu şi ai lui pierd vremea cu socoteli pe seama blocului social, o investiţie aflată în afara listei anului 2019, sub pretextul că e multianuală, iar prezentul este destinat birocraţiei care stă la baza lucrărilor din viitor. Viitor însemnând următorul mandat al lui Liviu Ţâroiu. Din motive pe care nu le-am identificat în expozeul edilului şef, care îi dă înainte cu nevoia de locuinţe, când blocurile din oraş sunt mai mult goale decât pline, subiectului blocului social i se mai dă o şansă. Cel puţin, asta înţelegem din amânarea, pentru a doua oară, a intenţiei de consumare a 4,43 milioane de euro – buget naţional + buget local – pentru construcţia a doar 50 de apartamente. Deşi abandonarea acestor planuri, prin retragerea definitivă din dezbatere a chestiunii paralele cu realitatea câmpulungeană, când lumea nu ştie cum să plece mai repede, nu să se întoarcă acasă, ni se părea deznodământul corect. De ce s-a optat pentru contramandarea votului la sfârşitul lunii iunie, al doilea eşec pentru Ţâroiu, după pasarea temei şi la finele lui martie? Pentru că tragerea de timp îi profită oarecum şefului administraţiei locale, în caz că există vreun sâmbure de adevăr în pretextul cu care s-a prezentat în faţa Consiliului Local, ca să-i voteze blocul amărâţilor. „S-ar putea” ca obligaţiile financiare ce-i revin municipalităţii, cu titlu de cofinanţare, să scadă de la 20% la 10%.
Dar şi cea de 20%, în opinia maestrului socotelilor pe bani publici, e un flecuşteţ: între 9.000 şi 11.000 euro, per apartament, în sarcina municipalităţii. Autorul acestor calcule intenţionat a omis TVA, ca să pară mai mic prăpădul din taxele şi impozitele câmpulungenilor. Nu vă mai plictisim cu cifrele, deşi acestea generează absurdul chestiunii imobiliare care frământă staff-ul Primăriei. Amintim, totuşi, că proiectantul a ajuns la un cost de 20,8 milioane de lei pentru imobilul dorit de majoritatea PSD-istă, chinuită de necazurile locative ale sărmanilor din târg, asiguraţi la viitorul domiciliu şi cu parcare, nu numai cu apartamente largi, cât să întorci maşina în ele.
Că nu mai poţi să-ţi baţi joc de cetăţean, cum şi-au bătut comuniştii, care ne-au înghesuit în cutii de chibrituri, din care auzi respiraţia vecinului, ci e musai, după noile standarde, să respecţi din construcţie nevoia de spaţiu a ocupantului. De aia are blocul doar 50 de apartamente, căci vor fi spaţioase, cum vedem în filme. Altminteri îi faci rău nevoiaşului claustrofob mutându-l în locuinţe construite în fostul regim, cum îl cicăleşte, de un an încoace, Dumitrescu pe Ţâroiu: să-şi scoată din cap, pentru totdeauna, treaba cu ridicatul de la zero, când sunt pline ziarul şi site-urile imobiliare de oferte la preţuri mulţumitoare.
Dar Primăria nu doreşte să cumpere apartamente cu 18.000 euro, 20.000 euro sau 25.000 euro, când, împreună cu Ministerul Dezvoltării, şi-a făcut planuri pentru locuinţe cu 88.500 euro bucata! Este adevărat, după estimarea autorului SF-ului, care nu se poate „prăbuşi” la licitaţie foarte mult. Şi dacă ajunge la 60%, cum susţine Ţâroiu, tot enorm este costul, dar aşa trebuie să fie. Căci nişte costuri enorme avantajează pe toată lumea, când nota de plată o suportă statul. Nu contează că plăteşte ministerul sau Primăria, apărată de primar cum că, şi dacă cumpără de pe piaţa liberă, şi dacă participă cu bani alături de minister, tot atât cheltuieşte. Asta pentru că partea de contribuţie a municipiului la un apartament de 88.500 euro se duce la 18.000 euro. Cam cât costă locuinţele fără pretenţii de zonă şi nivel. Ţâroiu tot insistă că aceştia sunt indicatorii tehnico-economici ai proiectantului, pe care constructorii, care licitează sub ei, ca să câştige contractele, îi umflă ulterior cu costuri suplimentare, pentru achitarea cărora sunt, de regulă, „mână în mână”, cu autorităţile.
Când primarul vrea să ne convingă că el nu construieşte decât cu 18.000 euro, diferenţa până la suma de infarct fiind din bugetul naţional, Liviu Ţâroiu se face că nu înţelege că banii din bugetul naţional sunt şi ai câmpulungenilor. Liberalii i-au împrospătat memoria vânzătorului de locuinţe Ţâroiu că, în trecutul foarte apropiat, de ordinul lunilor, a înstrăinat apartamente către chiriaşi, tot în Grui, pe scara A a blocului D22, cu preţuri sub 18.000 euro. Iar lângă acestea faci unele, sociale pe deasupra, cu 88.500 euro! Înaintea opoziţiei, i-a făcut opoziţie primarului pe acest subiect colegul Dumitrescu, pregătit cu mai multe variante de a face rost de locuinţe, doar din cofinanţarea Primăriei, de 4,3 milioane lei. 1.Repară cu aceşti bani – chiar îi mai şi rămân – toate apartamentele şi casele aflate în patrimoniul instituţiei, propunere respinsă categoric de primar. 2.Cumpără de pe piaţa liberă, căci 43 de miliarde de lei vechi îi ajung pentru un bloc întreg! La care primarul a spus „nu” cu toată gura, căci, dacă face asta, intră în belele, zice el.
Singura opţiune posibilă – mai cu seamă că a fost obiectiv de partid, le aminteşte colegilor de la PSD – rămâne înălţarea din temelii a blocului visat de „părintele” celor 780 de sociali aflaţi în aşteptarea unei case de la Primărie. Număr care a declanşat o ploaie de acuzaţii la adresa sa, cum că minte cu neruşinare, întrucât consilierii de la Comisia Socială ştiu foarte bine că numărul solicitanţilor este din cale-afară de umflat. 780 or fi fost pe vremea lui Bălan, când municipiul avea încă populaţie, dar de-atunci până în zilele noastre, cei 780 or fi de mult împrăştiaţi prin Occident, în timp ce dosarele le-au fost roase de şoareci în arhive. Dar ce era să zică şi pledantul şef al cauzei imobiliare? Că n-are pentru cine face ctitoria celui de-al doilea mandat de primar? Că doar nu era nebun să le servească aleşilor motivul cel mai sincer pentru care a albit de ciudă că nu-i trece proiectul: Da, dom’le, vreau să fac blocul, că i-am promis lui cutare că-i dau şi contractul ăsta de 208 miliarde! Cu 43 de miliarde de la mine!
În concluzie, noi, cei care stăm la bloc – blocuri cu apartamente, în general, mici, cum se făceau pe vremea lui Ceauşescu -, ar trebui să aplaudăm iniţiativa lui Ţâroiu de a ne folosi banii, pentru a construi şi repartiza penthouse-uri, în comparaţie cu locuinţele noastre, celor cu ajutoare sociale. Care nu întreţin, nu plătesc facturi, nu apreciază. Şi, cel mai trist, nu apreciază munca altora pentru ei, dacă ei nu muncesc pentru alţii. Nu muncesc nici măcar pentru ei.