23/04/2025

Pe angajaţii din privat nu-i vaită nimeni? Căci şi ei au suflet bun şi copii

Lasconi a spart puroiul cauzat de boala trândăvelii la Primărie, întărâtându-i pe cronicarii partidelor să-şi deşerte în on-line otrava alimentată politic. Servită în doze timide şi pe la şedinţele Consiliului Local, unde fostul primar face o opoziţie penibilă, încercând să abată atenţia de la viciul care l-a făcut celebru şi insinuând că succesoarea are aceleaşi plăceri. De la insul acesta nu mă aşteptam la mai mult şi nu mă miră izbucnirea unei campanii murdare, de o virulenţă nemaivăzută până acum la Câmpulung, purtată de clănţăi plătiţi de relicve politice, turbate că au pierdut puterea. Sau că o împart. Că unii dintre ocupanţii de funcţii publice nu sunt străini de statutul de instigatori ai ofensivei anti-Lasconi am bănuit numai din aluziile lansate public, la dezbaterea aleşilor din mai, când a fost aruncată o „fumigenă” sfruntată. Şi anume că primăriţa a comis accidentul de pe strada Fraţii Goleşti, în fapt, o tamponare minoră, având la bază neatenţia, în aceleaşi circumstanţe în care s-a aflat fostul primar. Adică rupt de beat.
La electoratul slab prinde genul acesta de intoxicare cu minciuni scornite de unul care duhnea a băutură de la prima oră a dimineţii. M-am pomenit, de curând, cu un telefon de la unul dintre dascălii din liceu, mutat din oraş, care m-a întrebat dacă este adevărat ce a aflat de la vecinii de la bloc, preponderent vârstnici, susţinători ai social-democraţiei: că primăriţa era atât de ameţită, încât a căzut la Kaufland şi au ridicat-o agenţii de pază de pe jos. Aceasta este strategia construită de opozanţi pentru a reveni la putere: cu şarlatanie, influenţând mizerabil alegători fie bătrâni, fie cu carte puţină, care cred orbeşte invenţiile unor şnapani avizi să recâştige „ciolanul”. Pentru că altfel nu pot s-o desfiinţeze. Decât ţesând intrigi nenorocite şi împrăştiindu-le în rândul credulilor.
După o perioadă de pauză, pe fondul lipsei declaraţiilor victimei preferate, batalionul postacilor mânjiţi a primit comanda de a debita jelanii la adresa mult prea comozilor din subordinea Elenei Lasconi. Am citit textul unui cetăţean, om, sper, serios, a cărui haină profesională mă obligă la respect, că unul dintre cei „pălmuiţi” verbal de primăriţă e om bun, sufletist, respectuos şi familist cu copii. Ce treabă are, oameni buni, cum ţi-e felul cu maniera de îndeplinire a sarcinilor de serviciu? Eu am lucrat cu nu mai ştiu câţi oameni plăcuţi, amuzanţi, care erau în stare s-o ţină dintr-o glumă într-alta toată ziua, pentru care munca tot o glumă era. Cu atât mai mult cu cât ai copii de întreţinut, ţine-te de serviciu, mai ales că l-ai obţinut atât de uşor!
Ţâroiu le-a angajat copiii unora dintre prieteni şi odraslele nu sunt în stare să aprecieze slujbele bune în care au fost aranjate. Cică nu mai rezistă presiunii puse pe ei de noua şefă! Dacă până la ea lâncezeau la job! Sau îşi vedeau de afacerile personale, făcând bani, în acelaşi timp, şi la stat, şi la privat! Până şi angajatorul Ţâroiu a ajuns, după pierderea alegerilor, să se vaite de nerecunoştinţa „trădătorilor” la vot, pe care nu i-a convins nici cu toleranţa lui, nici cu salariile triplate.
Dar pe angajaţii din sectorul privat nu-i vaită nimeni?! Căci mulţi din aceştia sunt şi ei buni la suflet şi au copii. Şi ei n-au vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană, n-au concedii medicale, n-au program de lehuze ca la stat, n-au mai nimic din beneficiile bugetarilor. Muncesc şi sâmbăta, şi duminica, iar vacanţele sunt amintiri din timpul şcolii. Iar salariile plătite, în general, la Câmpulung sunt departe de a stimula. Dar zici „bogdaproste” că ai serviciu, chit că e sinonim cu decepţia.
Ascult deseori oameni care lucrează în privat povestindu-şi experienţele umilitoare. Ce comportament ticălos au unii care mă fac să sper că iadul este suficient de fierbinte pentru patronii care-şi umilesc angajaţii. Uneori, mai rău cu vorba decât cu firimiturile aruncate de la înălţimea trufiei că s-au ajuns! Şi care au impresia că omul e o maşină, pe care o forjează până se defectează. Pe oamenii aceştia, care fac, în magazin, mai mult socoteli decât cumpărături, din cauza preţurilor crescute odată cu lefurile bugetarilor, nu-i căinează nimeni?! Postacii nu sunt inspiraţi să apere grosul angajaţilor din Câmpulung, care nu huzuresc ca puturoşii „trântiţi” de Lasconi? O „tirană” cu “trântorii” pe care, în mandatul trecut, îi vedeai, în timpul programului la Primărie, la taverna de lângă instituţie, destresându-se cu colaboratorii primarului.
Cum să fie inspiraţi, când inspiraţia le stă în zornăitul portofelului finanţatorilor unor campanii cu efect temporar?! Lumea se va plictisi de flecăreala asta ordinară, care se stinge cu rapiditatea cu care se aprinde. Şi la omul decent, care respinge cleveteala şi limbajul obscen, nu ţin grosolăniile care împânzesc spaţiul public. Până la urmă, şi agresivitatea cu care au fost contraatacate declaraţiile acesteia referitoare la un colectiv alterat sunt tot semnul răului făcut de primarii de dinainte. Şi, în special, de social-democrat, pentru că pe Călin Andrei parcă îl mai ştiau un pic de frică, atunci când ieşea pe hol şi-l auzeai „tunând” de la etaj. Dar cu Ţâroiu a fost boierie.
În afara celor trei beşteliţi public, altă grămadă consistentă merită acelaşi calificativ. Luaţi chestiunea parcărilor de reşedinţă, debutată, prin 2018, cu ameninţări la adresa cetăţenilor să facă cereri, altfel îşi iau maşina în casă. Au trecut trei ani de atunci, timp în care au început să se şteargă marcajele, şi angaja care face contractele abia se mişcă. Dacă încheia un contract pe zi, le finaliza până acum, la mânuţa de parcări amenajate în oraş. Dar nu poate, pentru că e singură. Aşa spun toţi: nu-şi fac treaba bine şi la timp, pentru că fiecare este singur. Daţi-le câte un însoţitor, o companie, un ajutor, un asistent!
Ca jurnalist, mi-am dorit mereu ca opoziţia să facă opoziţie. Dar o opoziţie onestă, care să exploateze cu fairplay eşecurile acestui mandat, nu cu şicane dezgustătoare, ai căror autori trebuie ţinuţi la distanţă de conducerea Câmpulungului.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!