În cazul în care aleşii se simt nedreptăţiţi de anumite articole care nu le aplaudă realizările constând în munci mărunte, care echivalează, în marea gospodărie Câmpulung, cu ceea ce se întâmplă în bătătura oricărui cetăţean vrednic – curăţenie, reparaţii, întreţinere -, le recomandăm să-şi arunce un ochi peste opiniile cetăţenilor, exprimate fără ocolişuri pe paginile de socializare legate de municipiu. Acolo, câmpulungenii îşi varsă năduful la adresa unor autorităţi pe care, în cele mai multe dintre părerile postate fără perdea, le bănuiesc nu de incompetenţă, lene, dezinteres ori nepricepere, ci de furt! Asta este părerea cetăţeanului, că am fost şi suntem conduşi de oameni care folosesc puterea pentru a-şi spori averile personale. Ceea ce este mult mai grav pentru cariera lor politică decât critica exprimată de o instituţie de presă la adresa unei realităţi uşor de constatat de tot câmpulungeanul, care nu mai crede o iotă din angajamentele celor aleşi, în principal, de neamuri, cunoştinţe, vecini, foşti şi actuali colegi de serviciu, membri de partid şi foarte puţini dintre cei fără legătură, personală ori profesională, cu candidatul.
Lecturând, la rândul nostru, părerile concetăţenilor despre proiectele anunţate de municipalitate, am realizat încă o dată cât de intensă este decepţia semenilor, care şi-ar fi dorit altceva pentru Câmpulung în locul consumului inutil de resurse pentru Zilele Municipiului, de pildă. Ce spun şi ce scriu oamenii ar trebui să-i intereseze, în primul rând, pe destinatarii observaţiilor deloc flatante la adresa colecţionarilor de mandate, pentru că ei exprimă direct ce gândeşte societatea civilă despre primar, viceprimar şi Consiliul Local. Indiferent cât de brutal ar suna formularea aleasă de autor, de cele mai multe ori, neacoperit de un pseudonim, nu se poate ca aceste mărturisiri în spaţiul public să nu constituie motiv de reflecţie şi de îndreptare pentru cei vizaţi. Iar de nu se întâmplă aşa, atunci, tragem nădejde ca primarul cu trei mandate să rămână un record nedoborât în următoarea sută de ani.
Să luăm ca exemplu Piaţa Primăriei, căci tot este proaspătă disputa pe marginea unui proiect prea „golaş”, prea scump şi prea de durată. Cum văd câmpulungenii investiţia anunţată de Liviu Ţâroiu? Cu teama de a nu ieşi ceva la fel de urât ca în Grădina Publică şi „Kretzulescu”. Cu convingerea că zona înconjurătoare celei mai importante instituţii din municipiu va arăta ca-n schiţe într-un secol neprecizat în proiect. 2100, intuiesc internauţii. Cu sila de a înghiţi alte promisiuni după ce, în locul pozelor cu terase cochete de pe bulevard, cu care au fost traşi pe sfoară câmpulungenii ca să accepte nota de plată pentru pompoasa reabilitare urbană, au primit tarabe cu chiloţi. „Încep, nenorociţii, cu alte studii de fezabilitate, prilej de a-şi umfla iar buzunarele.”, o spune pe şleau unul dintre scepticii care nu sunt deloc puţini. Şi nu sunt de condamnat, după dezamăgirea servită în foiletonul „regenerării urbane”, soldat cu o comă profundă a târgului, trezit o dată pe an, de Sfântul Ilie, cu care edilii se întrec la decibelii descărcaţi peste oraş. Amintindu-şi că am mai avut o „fraudă de reabilitare”, cetăţenii sunt curioşi, înainte de a vedea şantierul instalat sub balcoanele cu muşcate ale greilor din Primărie, de paragina lăsată în urmă de fostul. Vine fostul să repare ce-a stricat?
Siguri că şi în spatele acestui proiect stă tot „gunoiul” afacerilor dubioase la modă în administraţia publică din România, plătitorii de taxe şi impozite au şi recomandări pentru edili. Bordurile! Neapărat schimbate bordurile! De pe o parte pe alta, cum s-a procedat după revoluţie încoace, pentru că, cităm din cugetarea unui contribuabil local, „este cea mai simplă metodă de furat… cine poate norma munca şi materialele folosite?” Nu insistăm asupra şuvoiului de confesiuni care converg în direcţia prăduirii banului public, nicidecum a incapabilităţii de a clădi ceva trainic, de calitate şi cu bun gust, la o valoare reală a investiţiei. Dar, pentru aleşi şi subalternii acestora, rezumăm ideile principale, care sună cam aşa: „Numai hoţi şi lepădături!” „Primăriile sunt ca nişte organizaţii de tip mafiot! Se sifonează bani la greu!” „Sifonări şi furturi de bani… clientela politică e călare!” „Bonusuri pentru camarazii de partid cu firme de construcţii!”, „Bandiţi la drumul mare!” „Nişte adunături de consilieri!”, „Un batalion de tâlhari!” „Jigodiile care lucrează în sistemul bugetar!” Ne oprim aici, căci, dacă am continua expunerea amarului expeditorilor acestor consideraţii în mediul online, n-ar fi suficient spaţiul rubricii nici extinse până în josul paginii.
Cu siguranţă, numărul celor care au puncte de vedere similare este mult mai mare, căci nu toată lumea îşi consumă timpul postând pe Facebook ce-i trece prin cap. Însă asemenea idei provenind de la o categorie consistentă de câmpulungeni, fie rămaşi locului, fie plecaţi în ţară ori în afară, dar reveniţi acasă în concedii, nu trebuie respinse ori neglijate. Dimpotrivă, căutată cauza, căci cineva ori ceva este de vină pentru concluziile dure la care au ajuns prea mulţi dintre câmpulungeni, şi retezat răul de la rădăcină. Astfel ni se va demonstra că trăim într-o comunitate lipsită de hoţi, de lepădături, de mafioţi, de sifonari, de tâlhari, de jigodii şi aserviţi plătitorilor de comisioane.