Autorităţile de la Cetăţeni „se joacă cu focul” fondurilor europene, care au pârjolit funcţiile şi cazierele atâtor primari
În anul 2011, fostul primar de la Cetăţeni, Ion Toader, semna, împreună cu oficialii de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, contractul de finanţare pentru proiectul „Mănăstirea „Cetăţuia Negru Vodă” – Legendă şi Tradiţie”, ca urmare a accesării de către autorităţile locale a unei finanţări prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”. Un proiect cu o valoare totală de 1.040.880 lei, bani destinaţi demarării unei campanii de promovare prin mai multe canale specifice: spoturi şi emisiuni TV, „maculatură” din belşug (vederi, broşuri, pliante, postere, bannere, invitaţii), un album foto, un film, o carte şi un site, participare la un târg de profil, „bomboana pe coliva” publicităţii turistice constituind-o „Sărbătoarea la Cetăţuia”. De ce se cheltuiau cele peste 10 miliarde de lei vechi, după modelul practicat şi de Câmpulung, care a avut un proiect asemănător, cu ecou în rândurile minorităţii revărsate din cătune în „buricul târgului”, la Zilele Municipiului, acţiunea de greutate din „pachetul” plătit în primul an de UE, cu obligaţia continuării distracţiei în următorii cinci ani, pe banii noştri? La Cetăţeni, pretextul accesării fondurilor suna aşa: „pentru a oferi vizibilitate mănăstirii ce conturează produsul turistic şi pentru a o prezenta ca destinaţie turistică la nivel regional şi naţional”. „Justificarea definirii produsului turistic „Mănăstirea „Cetăţuia Negru Vodă” – Legendă şi Tradiţie” denotă faptul că, fără îndoială, monumentele de cult religioase sunt unele dintre cele mai preţioase valori de credinţă ale zonei, care sprijină într-o manieră sinceră şi directă viaţa spirituală a localnicilor şi nu numai, aspiraţiile şi sentimentele localnicilor, fiind strâns legate de viaţa şi istoria acestora, însoţitor fidel al omului, atât în momentele sale de bucurie, cât şi în cele de mâhnire, exprimând în acelaşi timp caracterul, temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul comunităţii locale.”, redăm din intenţiile cu iz de ipocrizie ale autorităţilor locale, care au scos la înaintare poezia, mascând, însă, realitatea de plâns de la poalele aşezământului de cult. Acum şase ani, „produsul turistic Cetăţuia” a fost numai bun de exploatat, ca nume, ca imagine, ca notorietate în rândul pelerinilor care susţin turismul religios în această parte a Muscelului. Când a fost vorba de „muls” nişte fonduri de la UE, n-a suflat nimeni o vorbă, cum că edificiul cu pământurile sale, primite, la reconstituirea dreptului de proprietate, cu comunitatea rudărească bonus, n-ar fi pe teritoriul Cetăţeniului. Din contră, aflăm din prezentarea proiectului că „obiectivul turistic religios al comunei Cetăţeni a conturat produsul turistic „Mănăstirea „Cetăţuia Negru Vodă” – Legendă şi Tradiţie”, care, în prezent, nu le mai convine, susţinând că imobilul care face obiectul titlului de proprietate al locaşului de cult, din 11 februarie 2009, se află situat pe raza Unităţii Administrativ-Teritoriale Stoeneşti.
Acum şase ani, autorităţile de la Cetăţeni au scos bani de la UE cu teritoriul Stoeneştiului?
Dacă administraţia locală de la Cetăţeni neagă că teritoriul străjuit de la înălţime de Mănăstirea „Cetăţuia Negru Vodă” îi aparţine, după aproape o jumătate de secol de stăpânire administrativă, oare, cum a fost posibilă accesarea unor fonduri europene, într-un proiect de promovare turistică?! Iar cu banii daţi de Uniunea Europeană nu este de glumit, mărturie fiind atâtea cazuri de primari autori de „potlogării” la accesarea de finanţări nerambursabile, condamnaţi şi înlăturaţi din funcţie. Dacă valea vegheată de „Cetăţuia” nu este teritoriul său, atunci ne întrebăm firesc: cum a putut fostul primar să ceară fonduri de la UE, pentru promovarea zonei cu acest obiectiv, despre care, în prezent, administraţia de la Cetăţeni susţine că aparţine comunei Stoeneşti?! Pentru că, în 2011, când a fost câştigată finanţarea, mănăstirea avea de doi ani titlu de proprietate în baza căruia averea sa imobiliară fusese înregistrată la Primăria Stoeneşti.
Stareţul mărturisea că, la acea vreme, a fost bănuit că ar fi luat şi el bani, graţie acelui proiect. Când colo, deşi edificiul de cult a fost capul de afiş al proiectului de promovare turistică, el nici măcar n-a fost invitat să ia parte la festivităţile organizate cu acel prilej. „Au făcut „Cetăţeni de Onoare” persoane care au luat toată documentaţia de la mine şi care n-au specificat nicăieri că au folosit Monografia Mănăstirii „Cetăţuia”, cu poze, cu de toate, s-au luat texte din cărţile mele. Iar, atunci când am solicitat un punct de vedere al persoanei care a copiat din lucrarea mea, fără ca să mă noteze şi pe mine la subsol, mi s-a răspuns: „Eu sunt mai în măsură să scriu despre „Cetăţuia” decât dumneata!”, spunea cu amărăciune părintele Modest Ghinea despre cum i-a fost însuşită munca de către alţii, care nici măcar nu l-au recunoscut ca autor. Ca o paranteză, stareţul a absolvit două facultăţi, de Istorie şi Teologie, cu master-urile de rigoare. „Dar nu aceste lucruri contează. Contează să fii om.”, a adăugat acesta.
Aşadar, mănăstirea a fost bună când a fost vorba să „producă” bani pentru administraţia de la Cetăţeni, bani care n-au fost puţini, după cum am arătat.
Avertizat de stareţ că-l dă în judecată, primarul a trimis utilajele să râcâie piatra turnată pe proprietatea mănăstirii
Altă acţiune care susţine atitudinea duplicitară a autorităţilor de la Cetăţeni, şi a celor care au fost, şi a celor care le-au urmat în funcţii. Deşi susţin în documente oficiale că nu pot interveni, întreprind lucrări din bani publici pe aşa-zisul teritoriu al Stoeneştiului. De fapt, însăşi Primăria Cetăţeni a încurajat expansiunea rudarilor pe domeniile mănăstirii, creându-le condiţii de trai. „Dacă Primăria le-a băgat apă, le-a făcut cişmele, fără ştirea noastră! Au săpat pe terenul mănăstirii fără să ne întrebe nimic. Dacă am solicitat un punct de vedere, ni s-a spus că este o lucrare care se face de cineva din străinătate, pe banii persoanei respective. La un moment dat, domnul Toader recunoaşte că totul a fost făcut fără niciun fel de autorizaţie. Au venit cei de la Renel şi au schimbat firele, le-au îngropat. Care a fost aprobarea Primăriei Cetăţeni pentru terenul respectiv? O Hotărâre de Guvern, care, căutând-o pe internet, n-avea nicio legătură… era vorba despre o Hotărâre de Guvern prin care înceta activitatea prefectului de Timişoara. Dar era numărul hotărârii respective în hârtie.”, povestea stareţul, care parcă a fost luat peste picior de cei care s-au folosit, după cum am arătat la început, de faima instituţiei religioase pentru a obţine banii Uniunii Europene.
Cele mai recente inconveniente pricinuite schitului s-au consumat acum două săptămâni. „Alaltăieri (n.r. miercuri, 17 mai), exista la Valea Chiliei un morman de pietriş, pe care Primăria îl adusese ca să-l întindă pe uliţă. L-au întins. Au venit oamenii Primăriei, au venit utilajele care au întins pietrişul pe uliţele respective şi, ieri, l-am sunat pe domnul primar (n.r. Claudius Ciobanu) şi i-am spus: „Domnul primar, dar pe mine m-aţi întrebat? Eu vă dau în judecată.” Domnul primar s-a speriat, a trimis utilaje şi a râcâit toată piatra. I-am spus domnului primar: „Pentru orice lucru care se face acolo trebuie întrebat administratorul.” Eu sunt administratorul bunurilor care aparţin mănăstirii.”, a continuat părintele stareţ, potrivit căruia actualul şef al Executivului, fostul viceprimar, Claudius Ciobanu, pare că înţelege autoritatea Bisericii, dar… mai este de lucrat la acest aspect.
Deşi era obligaţia Primăriei eliberarea sitului istoric, tot stareţul a plătit din banii Bisericii mutarea puţinilor dispuşi să-şi ridice case în altă parte
„Nu ştiu ce pot face, pentru că atât de mult se întind şi, în afară de asta, devin şi periculoşi.”, părea descumpănit părintele, căci, din cele 38 de case populate de vecinii din vale, a reuşit mutarea unuia singur. Mutare de care ar fi trebuit să se ocupe administraţia publică locală, aşa cum au recomandat instituţiile statului, încă de acum 20 de ani. În 1998, „autosesizat, Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Argeş a convocat la faţa locului o comisie formată din delegaţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”, delegatul Inspectoratului pentru Cultură şi al Direcţiei Monumente Istorice din Ministerul Culturii (…), comisia constatând lucrări de reparaţii efectuate atât de stareţul Mănăstirii „Cetăţuia Negru Vodă”, cât şi distrugeri ale sitului arheologic efectuate de către familiile care şi-au construit locuinţe folosind piatră din monumente. (…) Strămutarea familiilor de pe situl arheologic este o obligaţie a autorităţilor publice judeţene şi locale şi crearea de către autorităţile locale a unor facilităţi pentru cele 35 de familii în vederea reconstruirii unor noi gospodării.”
Aceasta a fost poziţia uneia dintre instituţiile statului, cu care, peste ani, a fost de acord şi instanţa de judecată, care a apreciat „că cele care ar trebui obligate la despăgubiri în favoarea pârâţilor-reclamanţi şi la atribuirea de teren pentru ridicarea unor noi construcţii sunt chiar organele administrative locale, care au tolerat perpetuarea acestei situaţii.” În schimb, dacă autorităţile au stat precum „curca în lemne”, stareţul a fost cel care a căutat să-i facă să înţeleagă să se mute de bună voie. Nu prin strămutare iniţiată – dacă va fi vreodată iniţiată – de autorităţi, nu prin demolare.
Ion Cornea, fratele lui Sorin Cornea, al cărui şantier nou apărut în tablou după executarea silită a perdanţilor în instanţă a fost oprit prin hotărâre judecătorească, este blamat de restul comunităţii, pentru faptul că a plecat din satul amplasat abuziv pe pământul Bisericii. Cu toate că este un om impozant, a ales să nu mai vină prin zonă. Stareţul l-a ajutat să-şi branşeze locuinţa la reţeaua de curent electric, cu condiţia să elibereze lotul ocupat ilegal. Omul a înţeles şi a acceptat sprijinul. „Şi-a dat casa jos, a plecat în altă parte, unde îşi făcuse casă… am mers cu el, am toate chitanţele, i-am plătit 37 de milioane (n.r. lei vechi), ca să-şi bage curent electric. Până şi acestui Sorin Cornea… mama lui făcea, ieri (n.r. joi, 18 mai 2017), scandal la Judecătorie că a fost casa ei bătrânească! N-a fost casa ei bătrânească, pentru că eu i-am dat 10 milioane (n.r. lei vechi), că o mâncau şobolanii, şi am şi chitanţa respectivă – martor, pe atunci, a fost primarul de la Cetăţeni, Toader – ca să-şi facă casă în altă parte. A fost ajutor din partea mănăstirii pentru ea. Am căutat să-i ajut, dar când ajungi la o limită…”, a continuat relatarea conducătorului locaşului mănăstiresc.
Când a primit banii de la părinte, pentru a-şi construi o locuinţă, Alexandrina Cornea, autoarea actului dramatic în sala de judecată, a dat o declaraţie în faţa stareţului şi a primarului Ion Toader, prin care a recunoscut că stă ilegal în zonă: „Situaţia noastră financiară este precară, suntem săraci şi cunoaştem şi statutul nostru de locuitori care stăm ilegal pe terenul unei rezervaţii arheologice, teren ce aparţine mănăstirii. De aceea mulţumim Primăriei Cetăţeni şi Mănăstirii „Cetăţuia”, care ne-au acordat acest ajutor şi înţelegere şi menţionăm că, imediat după construcţia casei, vom demola celelalte locuinţe pe care le avem momentan, mutându-ne cu toată familia în noua construcţie.”
Rudarii au blocat drumul pelerinilor spre „Cetăţuia” cu bolovani
„De când sunt eu acolo, numai probleme mi-au făcut.”, a adăugat acesta, referindu-se la familia Tudoroiu, cea mai veche, cea mai numeroasă şi cea mai vocală. „Nu că aş avea o duşmănie pe ei. Au venit la mănăstire, de Izvorul Tămăduirii, am stat de vorbă cu ei, nu ţin cont de aceste lucruri. Ba chiar mi-au spus să le botez un copil. Bineînţeles, am trimis un alt preot şi s-a botezat copilul la biserica de jos.” Şi pe alt vecin al lui Ghiocel Tudoroiu, pe nume Hariton, stareţul a vrut să-l ajute. „Am luat pământ în altă parte, spre Cetăţeni, 1.500 de metri pătraţi. Domnul Toader (n.r. fostul primar) a făcut cadastru pe tot pământul, iar actualul primar nu ştie nimic!”
Preotul ne spunea că, în ciuda ajutorului acordat comunităţii veşnic generatoare de necazuri, n-a cerut niciodată la tribunal despăgubiri. „Niciodată. N-am vrut. Le-am spus clar: n-am nevoie de niciun fel de despăgubire. Nu este pământul meu, este al Bisericii. Toată zona de devale este a mănăstirii, am vrut să fac ceva, dar nu am fost ajutat de nimeni. Din contră, mi s-au pus beţe în roate din partea autorităţilor, şi locale, şi centrale. Pentru problemele curente, nu pot să mă duc nici la unii, nici la alţii (n.r. Primăria Cetăţeni şi Primăria Stoeneşti), dar mă duc ca să plătesc rolul şi celelalte, la Stoeneşti. Noi avem adresa, buletinul pe Stoeneşti. Iar dacă trimit la Primărie, la Poliţie, la Cetăţeni, adresă în care să mi se spună de ce li se dau celor de devale adeverinţe pentru buletin de identitate dacă nu sunt recunoscuţi de către Cetăţeni şi stau pe pământul Stoeneştilor, nu mi s-a dat niciun răspuns.”, a mai spus acesta, recunoscând că un „scurtcircuit” s-a produs şi în comunicarea cu primarul de la Stoeneşti, Ion Paul Marin. „Noi am cumpărat şi zona de la pod, unde este parcarea, un hectar, care a fost al unui anume Lungianu. Numai că domnul primar de la Stoeneşti nu a vrut să ne dea semnătură de bună vecinătate, pentru faptul că nu sunt toate casele trecute. Păi, nu erau decât câteva! Acum sunt 15-16 case. Nu a vrut ca să ne dea.” Situaţie comentată astfel de primarul Ion Paul Marin: „A venit la mine cu cadastrul făcut, susţinând că, teritorial, conform O.C.P.I., este la noi. Când a venit cu cadastrul (n.r. preotul din vale), eram gata să-i semnez, dar mi-a venit în minte: „Acolo nu sunt construcţii? Nu sunt case de ţigani? Cum şi-a permis cadastristul să nu le figureze în schiţă?!”
Cât despre esenţa disputei – devastarea iremediabilă a unor mărturii foarte vechi, unele posibil a data de acum 7.000 de ani -, ultimele cercetări arheologice au fost întreprinse în urmă cu doi ani, sub coordonarea lui Dragoş Măndescu. „Dar a săpat încoace, înspre parcare, înspre pod, la zidul de sprijin al cetăţii dacice. Cetatea dacică se întindea pe toată zona aceasta. Ei (n.r. rudarii) scriu peste tot, pe stânci, sparg… acum au început să dea nişte pietre jos, în mijlocul drumului, când vin oamenii, duminica, la mănăstire. Toată cărarea este împânzită de copii. Iar eu nu pot să zic nimic, nu pot să fac nimic.”, a încheiat părintele Modest Ghinea.