Să fie 2017 anul îndreptării marilor greşeli ale mandatelor liberale, cel mai funest capitol din istoria recentă a Câmpulungului, avându-l ca autor nu pe primarul cu recorduri în CV, în loc de realizări, ci suflarea municipiului perindată pe la urne cu intenţii vădit destructive? Câmpulungenii, cu înverşunarea lor a se lăsa conduşi, de trei ori, de un primar cu veleităţi de gropar, care a arătat de prima oară că nu poate, sunt principalii vinovaţi pentru dezastrul ireparabil pe alocuri. Aşa cum este Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, clădită în urmă cu 110 ani, lucrarea de construcţie fiind încheiată pe când oraşul era condus – extraordinară lucrătura divină! – de Alexandru Muşatescu, primar al Câmpulungului şi părinte al dramaturgului, al cărui nume rămâne pe mai departe un brand puternic al Muscelului. Şi al Câmpulungului, care ar face bine să ţină cu dinţii de el, căci nu mai are nimic altceva cu care să fie asociat la nivel naţional. Când tatăl său finaliza sediul Primăriei, actualul Palat al Culturii, micuţul Tudor avea patru anişori. Peste decenii, avea să „împrumute” numele unei bijuterii a arhitecturii locale şi judeţene. Mândria de a avea la Câmpulung una dintre cele mai frumoase clădiri din judeţ este, din păcate, anihilată de puternica amărăciune simţită la auzul vorbelor cutremurătoare, cum că executantul plătit regeşte a distrus tot ce era specific unui monument istoric.
Cum să nu simţi revoltă că superbul edificiu a încăput pe mâinile unor neisprăviţi, şi de la stat, şi de la privat, în timp ce primarul, principalul apărător al bunului public, a stat şi s-a uitat precum muta în târg la linguri, pe motiv că a predat clădirea Ministerului Culturii?! Mare păcat! Este o crimă ce s-a întâmplat cu Casa de Cultură, care n-a avut norocul de a fi restaurată de specialişti adevăraţi, cum s-a întâmplat cu Şcoala Normală „Carol I”, unde exteriorul încărcat de o broderie fină de ornamente, abundând în detalii executate cu perfecţiune neomenească, a fost refăcut cu o migală impecabilă. La Casa de Cultură, constructorul a făcut prăpăd, nefiind deranjat de administratorii patrimoniului local, nişte momâi, incapabile de acţiune, cărora le-a convenit să se smiorcăie, mandat după mandat, că nu se pot băga peste minister, firmă, subcontractanţii ei şi cine s-a mai perindat pe şantierul intrat în al 15-lea an al existenţei sale.
Degeaba cârâie Ţâroiu ca o cloşcă înfoiată că n-are cum să facă într-o jumătate de an ce n-a făcut „celălalt” în 12. Aoleu! A intrat cumva în Primărie pe 5 iunie 2016 sau, mă rog, pe 24 iunie, când a depus jurământul? Nu. Zace în Primărie din 2008, când a câştigat primul mandat de viceprimar, apoi, din 2012, pe al doilea, fiind şi primar din 2015, până aproape de alegeri. Aşadar, are de lucru ca să scape de binemeritata etichetă de „gropar secund”.
2017, despre care spuneam că s-ar putea să coincidă cu debutul corectării unor erori catastrofale, găseşte Palatul Culturii, se pare, în patrimoniul municipalităţii, care l-a preluat – dacă l-a preluat şi în fapt – în silă. Tribunalul Bucureşti a forţat Primăria să-şi ia înapoi clădirea batjocorită nu de minister sau de firmă, ci de neruşinaţii cu aspiraţii de aleşi locali, hulpavi după o amărâtă de indemnizaţie, care au neobrăzarea că candideze legislatură după legislatură. Când ei n-au fost în stare să ofere comunităţii două WC-uri, căci în asta a constat regenerarea urbană, născută în 2004 şi decedată în 2015. Altă greşeală teribilă, un atac grosolan la opera altui primar destoinic, ca Istrate Rizeanu, creatorul minunatei Grădini Publice, pângărite de amatorii care i-au urmat în funcţie 120 de ani mai târziu.
Iată ce oameni alegeau câmpulungenii acum un secol. Intelectuali veritabili, ctitori cu dragoste pentru oraş, gospodari, care au oferit comunităţii edificii impresionante, parcuri, şcoli, reţele de utilităţi şi străzi, în vremuri grele, când nu aveau posibilităţile de construcţie actuale. Pentru ca astăzi să punem lideri oameni incapabili să ridice, cap-coadă, două bude (cu cea din „Kretzulescu” au ajuns la tribunal), pentru care au accesat 600 de miliarde de lei vechi! Bani pierduţi, după aproape un deceniu de aşteptare, de căutare a sursei de finanţare şi miliarde irosite cu documentaţia. „Kretzulescu” sau regenerarea urbană, episodul II, în scenariul şi regia PSD, va fi reluat în 2017, sperăm, cu mai multă inspiraţie şi prudenţă. Căci în privinţa costurilor nu ne îndoim că vor fi pe măsura capacităţii de a toca bani publici demonstrate până acum.
Înaintea acestor moşteniri grele, care, în anumite privinţe, nu mai pot fi reparate – am spus de ce, distrugerea unor elemente originale – aleşii caută să îndrepte o altă prostie a administraţiei 2004-2008. La şedinţa Consiliului Local de astăzi, comisia aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor, acum o lună, ca să negocieze răscumpărarea treimii private a Edilului, va primi mandat şi din partea Legislativului să purceadă la treabă. Constantin Ivan, Silviu Mănescu şi Sergiu Cicu, cu cei doi numiţi de Liviu Ţâroiu (şi cu Ţâroiu), plus alţi doi de la Edilul, vor trata cu Financiar Urban preţul tranzacţiei, care, în noiembrie 2007, a fost un milion de dolari pentru 30% din acţiunile operatorului local de utilităţi.
Ceva ne spune că negocierea va merge şnur, căci nu degeaba a acceptat Ţâroiu peste noapte – peste noaptea de Anul Nou – taxa de salubritate cerută de Financiar, care, indiferent câţi dintre noi vor mai plăti gunoiul, 10.000, 100 sau 10 inşi, va încasa de la Primărie cât pentru 22.500.
Articolul precedent