Două investiţii importante, care urmează a fi întreprinse în cursul anului 2017, au primit girul Consiliului Local Valea Mare Pravăţ în şedinţa ordinară din 24 octombrie 2016. Cu acea ocazie, la propunerea Executivului condus de Ion Boncoi, Legislativul localităţii de lângă Câmpulung a adoptat două hotărâri care privesc îmbunătăţirea condiţiilor de alimentare cu apă potabilă a satelor Nămăeşti şi Gura Pravăţ. Cele două norme locale prevăd acordul Consiliului Local de a se elabora proiectele privind o sursă alternativă de asigurare a apei potabile în aşezările ai căror locuitori suferă din pricina disfuncţionalităţilor furnizării acestei utilităţi esenţiale. Impulsionarea adoptării hotărârilor, în vederea realizării documentaţiei premergătoare investiţiei luate în calcul la constituirea bugetului local pe anul trecut, s-a datorat şi demersurilor făcute la autorităţile locale de societatea Edilul CGA SA şi SC Romproiect Grup SRL, care au depus adrese în acest sens la Primăria Valea Mare Pravăţ, în luna septembrie 2016. Firma de proiectare le-a făcut şi o ofertă de preţ autorităţilor locale. În ambele situaţii, aleşii au fost de acord cu elaborarea proiectelor privind o sursă alternativă de livrare a apei la Nămăeşti şi Gura Pravăţ, sumele necesare proiectării rămânând să fie suportate din bugetul comunei, capitolul „Alimentare cu apă”.
Înainte de a ajunge pe ordinea de zi a şedinţei din octombrie, documentele depuse au fost dezbătute cu o lună înainte, la secţiunea „diverse”, care, la Valea Mare, se numeşte „alte probleme”, generând sugestii din partea consilierilor locali, referitoare la realizarea lucrării. Mai precis, Lucian Nicoară a propus ca apa să fie pompată în Nămăeşti, completat de Adrian Pavel, fostul viceprimar şi candidat la Primărie din partea PNL, potrivit căruia apa să fie pompată din „Costiţă” până la Podul „Şerb”. Acesta a mai precizat că Edilul livrează numai apă potabilă, iar apa din reţeaua veche contaminează reţeaua de alimentare cu apă în satul Nămăeşti. La sfârşitul lunii septembrie, când componenţilor Consiliului Local li s-a solicitat un aviz de principiu pentru ambele propuneri, respectiv pompare şi sursă alternativă (dren) în satul Gura Pravăţ şi sursă alternativă în satul Nămăeşti, Ion Tamaşi a solicitat iniţierea unui proiect de hotărâre. Iar la următoarea şedinţă, cea din octombrie, să fie chemaţi şi locuitorii satului Nămăeşti. O altă recomandare a acestuia a fost ca proiectele pentru apă să fie vizate de către SC Edilul CGA SA, după care se vor putea continua lucrările.
Fiul primarului şi directorul Şcolii Valea Mare Pravăţ, Petre Boncoi, ajuns şi el consilier local pe lista PSD, a precizat că „şi-ar dori ca lucrările care se fac la Bazinul Gura Pravăţ şi Nămăeşti să aibă avizul concesionarului SC Edilul CGA SA.” La următoarea întâlnire în plen, hotărârile au fost votate, dându-se, deocamdată, „undă verde” proiectării. Trebuie să mai precizăm că, în cadrul aceleiaşi şedinţe din 24 octombrie 2016, Consiliul Local a aprobat repartizarea sumei de 206.000 lei de la capitolul „Fond de rezervă bugetară”, la capitolul „Alimentare cu apă”, în cadrul secţiunii de dezvoltare a bugetului local, bani care s-au împărţit astfel: proiectarea şi execuţia lucrării constând în „Sursă alternativă de alimentare cu apă pentru satele Nămăeşti şi Gura Pravăţ” – 150.000 lei; Staţie de pompare – punctul „Costiţă” – 56.000 lei. C.V.