Anunţată cu pompă, în luna ianuarie a acestui an, acţiunea poliţiştilor locali de monitorizare a achitării locului de parcare în centru de către şoferi s-a dezumflat destul de repede. Nu amenzile încălzesc Primăria, ci plata făcută măcar de frică, dacă din conştiinţă nu se poate, de către beneficiarii parcărilor amenajate special pentru a fi taxate. Special pentru taxarea spaţiilor disponibile staţionării autoturismelor s-a investit în parcometre, şi în mandatul trecut, şi în acest mandat. În plus, în zonele cu parcometre au fost instalate camere video cu performanţe. Ce să mai! Au fost create toate condiţiile ca şoferii să plătească, iar Primăria, prin agenţii săi de la Poliţia Locală, să se asigure că toată lumea plăteşte. Iar cine se sustrage obligaţiei să fie sancţionat, cum se întâmplă peste tot în lumea civilizată. La noi, zelul comunitarilor şi simţul civic al şoferilor au avut viaţă scurtă, căci şi unii, şi alţii au revenit la situaţia anterioară avertismentului lansat de primăriţă, potrivit căruia 20 ianuarie 2022 ar fi trebuit să fie startul unei acţiuni permanentizate în activitatea Poliţiei Locale. Şi anume încasări mulţumitoare pentru bugetul local.
Lăsaţi în pace, şoferii au revenit la obiceiul de a nu plăti
În toamna anului 2019, s-au cheltuit 80.225,04 lei pentru cumpărarea a patru parcometre. În vara anului 2021, dotarea de aparate de taxat parcările publice s-a îmbogăţit cu încă şase bucăţi. Nota de plată: 127.449 de lei. Dacă, în timpul lui Liviu Ţâroiu, un parcometru costa puţin peste 20.000 de lei, în mandatul Elenei Lasconi s-au scumpit un pic, preţul sărind de 21.000 de lei.
Ca să auzim, la începutul anului, că Primăria a încasat, taxând parcările, 14.000 de lei, plătiţi cu numerar, card şi SMS! Adică s-au cheltuit din banii noştri 127.449 de lei ca să încasăm 14.000 de lei! Un pic mai mult de jumătate din preţul unui parcometru! Altfel spus, în 2020 şi 2021, nici măcar costul total cu cele zece parcometre, care s-a apropiat de 208.000 de lei, n-a fost acoperit din plata tarifului de parcare. Maxim un parcometru!
Considerând că s-a pierdut prea mult timp cu avertismentele, 20 ianuarie 2022 ar fi trebuit să constituie începutul schimbării. Schimbare care a debutat cum altfel? Cu avertismente! E drept că, în primele zile, sub impactul declaraţiilor ferme ale primăriţei care a dispus Poliţiei Locale să treacă la amenzi dacă şoferii ignoră obligaţia pe mai departe, lumea s-a conformat. În bunul obicei al românului, în loc ca plata parcării să devină un exerciţiu, odată ce poliţiştii locali au lăsat-o mai „moale” cu supravegherea, cetăţenii au revenit la meteahna păcătoasă.
Zonele în care sunt amplasate parcometre sunt următoarele: vizavi de „Marama Musceleană”, în Piaţa Jurământului, lângă Statuie, în faţă la „Gladiola”, în apropierea Pargasat, în spatele Primăriei, în zona Nicolae Iorga – Istrate Rizeanu, în spatele Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, trei în zona Pieţei Centrale (unul pe latura nordică, altul pe cea sudică, iar al treilea, în spatele pieţei). În Consiliul Local va fi introdusă o propunere ca maşinile anumitor instituţii să poată parca fără să plătească, dat fiind specificul activităţii lor. Primăria are un proiect pentru a monta peste 1.000 de camere video în oraş. „E.M.”