Până în acest an, în timpul manifestărilor militare şi religioase de comemorare a celor care şi-au dat viaţa pentru căderea jugului comunist organizate la Câmpulung, erau omagiaţi trei eroi ai Revoluţiei: generalul Vasile Milea, Georgeta Cezarina Gherasim şi Costel Constantinescu. Sunt numele care au rămas înscrise pe o piatră rece a monumentului ridicat în memoria lor, dar şi numele purtate de două străzi şi Piaţa Primăriei din Câmpulung. În 2016, surprinzător, pe piatra Monumentului Eroilor Revoluţiei din Cimitirul Flămânda a mai apărut un nume de care mulţi nu au auzit şi care, timp de 27 de ani, a fost ignorat total de autorităţi: Iosif Mîrfu. De ce un alt erou? Pentru că revoluţionarii câmpulungeni mai aveau nevoie de încă o persoană care să fi murit la Câmpulung pentru a-şi păstra indemnizaţiile!
Iosif Mîrfu a murit după ce a fost rănit accidental de un glonţ
Revoluţia din Decembrie 1989 a ieşit prea puţin în evidenţă la Câmpulung, oamenii de aici, ca, de altfel, în marea majoritate a oraşelor din ţară, preferând să urmărească desfăşurarea tragică a evenimentelor la televizor. Au fost, totuşi, câteva grupuri de protestatari, care au pătruns să facă ordine în Primărie şi prin alte instituţii, şi au mărşăluit pe străzi, pentru a marca astfel căderea regimului comunist. În rest, în anumite zone strategice s-au format filtre militare şi detaşamente de muncitori, pentru a se asigura paza unor obiective industriale, într-un oraş condus în acea vreme de primarul Ionel Dicu, cel care îl înlocuise cu puţin timp înainte de declanşarea ostilităţilor pe Ion Ghizdavăţ, ultimul primar comunist al câmpulungenilor. A existat, însă, pe 25 decembrie 1989, şi un incident sângeros, în urma căruia şi-a pierdut viaţa un câmpulungean amărât, care locuia pe strada C.A. Rosetti, nr. 10, undeva la periferie, spre comuna Valea Mare Pravăţ. Iosif Mîrfu, căci despre el este vorba, plecase în dimineaţa zilei amintite către Uzina ARO, acolo unde lucra. În zona fostei varniţe de la „Gardă”, se afla un filtru ce verifica fiecare maşină. La un moment dat, un autoturism Dacia 1300 nu a oprit la semnalele militarilor, iar unul dintre ei a tras câteva focuri de armă în direcţia maşinii. Un glonţ a ricoşat din janta autoturismului şi l-a rănit pe Iosif Mîrfu. Acesta a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Câmpulung, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, bărbatul nu a supravieţuit, oficial, stabilindu-se că a murit ca urmare a unei hemoragii interne, după ce a fost împuşcat.
Fiul lui Mîrfu a încercat să-i preia drepturile de revoluţionar, dar, între timp, s-a stins din viaţă
Fiind de familie modestă, nimeni nu a dat o importanţă prea mare acestui eveniment şi totul s-a dat uitării. Fiul decedatului, Mihai Mîrfu, a încercat, la începutul anilor ’90, să beneficieze de pe urma tatălui său de drepturile prevăzute de Legea 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989. Actul prevedea o serie de drepturi pentru urmaşii sau părinţii eroilor-martiri, pentru cei rămaşi invalizi din cauza evenimentelor revoluţionare, dar şi pentru cei consideraţi a fi luptători pentru victoria Revoluţiei. Nu ştim dacă a obţinut ceva, însă ne îndoim de acest lucru, pentru că, între timp, a trecut de mult în lumea celor drepţi, doborât de o boală nemiloasă. Cert este faptul că Procuratura Militară de-atunci i-a răspuns, printr-o adresă din 14 august 1991, cererii sale din 19 iulie 1991, privind concluziile din dosarul morţii tatălui său, precizând că „în urma cercetărilor întreprinse în dosarul 180/P/1990 a rezultat faptul că tatăl dumneavoastră – Mîrfu Iosif – a decedat la 25 decembrie 1989 (pe raza oraşului Câmpulung) ca urmare a rănirii sale accidentale (ricoşeu) de către proiectile trase de un cadru militar asupra unui autovehicul care nu se conformase la semnalele de oprire la filtrul de circulaţie.” Documentul este semnat de procurorul militar şef adjunct.
Prin moartea accidentală a lui Iosif Mîrfu, pe care autorităţile l-au condamnat timp de 27 de ani la uitare, neştiindu-se acum nici unde-şi doarme somnul de veci, revoluţionarii câmpulungeni se agaţă de o rază de speranţă ca să-şi păstreze indemnizaţiile, încercând să introducă Câmpulungul pe lista oraşelor-martir din România. “E.M.”