În data de 1 ianuarie 2017, Generalul VASILE MILEA ar fi împlinit 90 de ani şi, mai mult ca sigur, ar fi fost printre noi, dacă trădătorii de neam şi ţară nu ar fi pus în aplicare scenariul care prevedea asasinarea lui. Au trecut 27 de ani. Pentru unii e mult, iar pentru alţii nu contează. Încet, încet, tinerii de astăzi, pe care unii, mai în glumă, mai în bătaie de joc, îi numesc „frumoşi şi liberi”, nici nu ştiu cine a fost Vasile Milea. Tinerii de astăzi sunt frumoşi, dar eu nu ştiu cât de liberi sunt şi dacă vor fi liberi. Dacă, în anumite momente, se manifestă cum se manifestă, de vină nu sunt ei, ci sistemul în care trăiesc, sistem creat de cei care au dat lovitura de stat şi condus de eşalonul II şi III, care au vândut până şi viitorul acestei ţării. Sunt multe de spus, dar şi mai multe de făcut. Nu este nici locul, nici momentul să discutăm despre acest subiect. În data de 1 ianuarie 1927, în comuna Lereşti, în familia lui Gheorghe şi Elisabeta Milea, se năştea al treilea copil, cel care avea să primească prenumele de Vasile. Nici nu se putea să i se dea alt prenume. În această zi se sărbătoreşte Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, iar familia Milea era foarte credincioasă. Pentru că nu toţi dintre cei care vor citi aceste rânduri au citit cartea „VASILE MILEA, DE LA SOLDAT, LA GENERAL, ÎN 17 ANI – GENERAL AL ARMATEI ROMÂNE 25 DE ANI”, carte scrisă de autorul acestor rânduri, voi face o mică prezentare a acestui mare OM.
Copilăria lui Vasile Milea a fost o împletire între şcoală şi muncă, dar pentru că şi şcoala este o muncă deosebită, putem spune că, pentru Vasile Milea, copilăria a fost muncă şi muncă. Încă din clasa a V-a, a fost nevoit să muncească pentru a putea să-şi continue şcoala şi să parcurgă zilnic, pe jos, 14-16 kilometri. La liceu a fost nevoit să se angajeze la diverşi patroni, să presteze diferite munci, unele grele, contra cazare şi masă. După absolvirea liceului, a muncit un an, ca învăţător, în comuna natală. Se decide să urmeze Şcoala Militară. Se prezintă la examen, împreună cu alţi 450 de candidaţi. Reuşeşte pe poziţia 23. Pe durata şcolii, se evidenţiază ca un elev deosebit din toate punctele de vedere. A absolvit cursurile tot printre primii, pe poziţia 27. În primii ani ai activităţii sale de ofiţer, este remarcat şi i se permite să se prezinte la examenul de admitere în Academia Militară. Reuşeşte fără probleme, aşa cum avea să reuşească în toată cariera sa de militar. A absolvit Academia ca Şef de Promoţie şi i se propune să rămână în cadrul Academiei Militare. Refuză şi solicită să fie trimis la o unitate de tancuri, indiferent unde. Pe umerii săi de militar nu a stat mult timp acelaşi grad, excepţie cel de general. A avansat rapid în ierarhia gradelor şi funcţiilor militare, datorită calităţilor de care a dat dovadă, calităţi scoase în evidenţă de cei care îl aveau în subordine şi care l-au ajutat ca, la vârsta de 30 de ani, să deţină funcţia de general şi gradul de general la 37 de ani. Drumul funcţiilor este următorul: octombrie 1947 – elev la Şcoala de Ofiţeri Sibiu; 27.04.1948 – elev fruntaş; 14.06.1948 – elev caporal; 24.06.1948 – elev sergent; 09.05.1949 – sublocotenent; 30.12.1949 – locotenent; 13.06.1952 – locotenent major; 05.09.1952 – căpitan; 14.08.1954 – maior; 13.11.1956 – locotenent-colonel. În 08.12.1957, la mai puţin de un an după ce fusese avansat la excepţional, se face propunerea de avansare la gradul de colonel, tot la excepţional. Se opun cei de la Secţia Politică, cei care au fost în permanenţă în conflict cu ofiţerul Milea. În 18.12.1962 – colonel; 20.10.1964 – general-maior (o stea); 23.08.1969 – general-locotenent (două stele); mai 1977 – general-colonel (trei stele). General colonel va fi până în 22 decembrie 1989.
Nici „drumul funcţiilor” nu arată altfel. Dacă în octombrie 1947, în prima zi de şcoală, este numit responsabil de grupă, în 06.09.1957 este Comandant de Divizie, funcţie de General, deci în 10 ani, în care sunt incluşi şi anii de şcoală. În data de 22.11.1960 este numit Şeful Şcolii de Ofiţeri din Piteşti, în 15.06.1965, Şef de Stat Major la Armata a 3-a, iar în 08.07.1969, Comandantul Armatei a 3-a. În iunie 1973, este numit Şef al Statului Major al Gărzilor Patriotice. Este numit, în 05.06 1978, Comandat la Armata 2-a, iar, în 06.03.1980, Comandant la Armata 1. În 30.03.1980 este numit Prim Adjunct al Ministrului Apărării Naţionale şi Şef al Marelui Stat Major. Este primul general, după august 1944, în această funcţie în care a fost numit numai pentru rezultatele pe linie militară şi nu politică. În 16.12.1985, este numit Ministru al Ministerului Apărării Naţionale. Este din nou primul general numit ministru, de după 1944, pe criterii militare şi nu politice.
Chiar dacă multora dintre cititori simpla enumerare a gradelor şi funcţiilor nu le spune nimic, de vină nu sunt ei, ci aceia care au compromis gradul de general, iar aceştia sunt cei care au condus destinele acestei ţări după decembrie 1989. Este şi greu să realizezi ce înseamnă să fii numit pe funcţia de general la 30 de ani şi să ai steaua de general, pe umeri, la 37 de ani, când la noi în ţară am ajuns, astăzi, să avem un general la mai puţin de 90 de militari. Suntem singura ţară din lume care avem o asemenea „performanţă”, demnă de Cartea Recordurilor. Şi aceasta nu e totul. Au fost avansaţi direct la gradul de colonel, aproape general, oameni care nu au făcut, aşa cum se spune, o zi de armată. Şi aici suntem unici în lume.
Revenind la generalul Vasile Milea, este bine ca şi cei tineri să ştie că acest mare Om a fost un militar adevărat, cu o carieră militară unică, aşa cum unică a fost şi cariera generalului Ion Antonescu, între cele Două Războaie Mondiale şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Pentru că în mass-media se tot spune că Vasile Milea a fost nomenclaturist, este bine să se ştie că, chiar dacă a fost membru al C.C. al P.C.R. şi deputat în Marea Adunare Naţională, aceste poziţii le-a deţinut pentru că avea funcţiile militare în acele momente şi aşa ar fi fost cu oricine ar fi deţinut acele funcţii militare. Mai precizez, încă o dată, că nu a făcut muncă politică. A pus în aplicare sarcinile primite de Armată de la Conducerea Superioară de Partid. În toată activitatea sa de militar, ziua de muncă începea cu mult înainte de ora normală şi se termina mult după. Nu a fost o zi de la Dumnezeu să facă program de opt ore. Venea dimineaţa devreme la serviciu, ca să se poată documenta în linişte, fără a fi întrerupt de subalterni, şi pleca seara târziu, după ce îşi clarifica şi rezolva problemele curente, ce aveau rezolvare a doua zi sau în zilele următoare. Niciodată în cariera sa de militar nu a fost „prins cu temele nefăcute”. A fost un militar de o disciplină exemplară. A respectat legile ţării şi fiecare cuvânt din jurământul militar. A executat ordinele primite, la timp şi în mod exemplar, pentru că a primit şi ordine de la şefii săi, până a ajuns el să dea ordine întregii Armate. A respectat haina militară şi a pretins tuturor să o respecte. Nu a făcut în toată viaţa sa compromisuri, nu s-a folosit de funcţiile avute, nu a făcut nedreptăţi, deşi lui i s-au făcut nenumărate. A dat dovadă de o omenie ieşită din comun, chiar dacă aparent dădea impresia de un om dur. Nu a fost dur, a fost un perfecţionist; a fost sever şi, cel mai sever, a fost cu el însuşi. Mulţi au bătut la uşa cabinetului său, cu diverse probleme, multe personale. Uşa cabinetului a fost deschisă permanent. Cei care-i solicitau ajutorul erau ascultaţi cu atenţie. Niciodată nu i se promitea solicitantului rezolvarea pe loc. Îşi rezerva un timp pentru documentare şi pentru studierea posibilităţilor de rezolvare şi atunci, când se putea rezolva problema, se rezolva. Au fost multe cazuri în care solicitantul se împăcase cu gândul că nu se poate face nimic şi atunci apărea rezolvarea. Nu a pretins şi nu a primit nimic de la nimeni, nu a făcut nicio intervenţie pentru nimeni, nici pentru familia sa. Se implica în rezolvarea problemelor oamenilor, când acest lucru era legal şi oamenii aveau dreptate.
Acum, când se apropie ziua de 1 ianuarie 2017, nu pot să nu mă gândesc că generalul Vasile Milea a făcut foarte multe şi pentru consătenii săi, care îi solicitau sprijinul, „pândindu-l” când sosea la Lereşti sau mergând la Minister. I-a ajutat pe foarte mulţi. Acest lucru îl ştiu eu, dar şi cei care au fost ajutaţi, deşi aceştia au cam uitat. Nu pot să-mi manifest, prin aceste rânduri, mâhnirea de care sunt cuprins, când văd că, din an în an, tot mai puţini lereşteni sunt prezenţi, pe 22 decembrie, la mormântul generalului Milea. Mâhnirea este provocată de lereşteni în general şi-n mod special de cei care au condus şi conduc destinele acestei localităţi. Sunt multe de spus, dar, în curând, o să le adresez o scrisoare publică. Mulţi, din cei puţini, prezenţi la comemorare, vin pentru că ştiu că este prezentă televiziunea şi aşa pot să se vadă şi ei apărând la televizor. Păcat.
În final, câteva rânduri din Scrisoarea I – Mihai Eminescu:
„Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?” Ing. Gheorghe Niţică