La şase zile distanţă de momentul notificării de către Landmark Management, prin adresa din 7 octombrie 2016 (cel mai recent demers al companiei bucureştene, care a repetat procedura la anumite intervale), să-şi ridice deşeurile de pe proprietatea sa, reprezentanţii ALRO şi-au prezentat poziţia. Răspunsul acestora a fost formulat spre ştiinţa autorităţilor şi instituţiilor cărora li s-a adresat şi proprietara fostei platforme ARO, printre care s-a aflat şi Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”. Conducerea societăţii din Slatina precizează că repetatele sale încercări de a se documenta în privinţa finalităţii procedurii desfăşurate de Global Eco Center, de la ridicarea deşeurilor, până la neutralizare, au fost zădărnicite de operatorul ieşean, care a invocat în apărarea sa înţelegerea încheiată cu Agenţia şi Garda de Mediu Argeş, de evacuare a stocurilor, pe care, oricum, a încălcat-o de la început. Totodată, responsabilii ALRO solicită proprietarei platformei de la Câmpulung să-i permită accesul în incintă, pentru efectuarea unui audit, prin care să se stabilească atât stocurile care ar proveni de la respectiva societate, cât şi tipul deşeurilor, prin prelevarea de probe. Vom reda în continuare conţinutul punctului de vedere formulat de ALRO, care, aşa cum am precizat, a fost adus şi la cunoştinţa A.S.C.M.
„Deşeurile transmise firmei Global Eco Center SRL Iaşi, în baza unor contracte/comenzi legale, au fost preluate de această firmă autorizată în colectarea, valorificarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase, deţinând Autorizaţia de mediu nr.106/05.05.2010, cu valabilitate până la data de 05.05.2020 (în vigoare în perioada mai 2011 – septembrie 2013, când s-a făcut transferul deşeurilor de la ALRO. Conform legislaţiei în domeniu, firma avea obligaţia de a face valorificarea/eliminarea deşeurilor în maxim un an de la colectarea şi depozitarea temporară a acestor deşeuri;
Societatea ALRO a făcut demersuri repetate pentru stabilirea trasabilităţii deşeurilor preluate de această firmă, însă deţinătorul acestor deşeuri, respectiv Global Eco Center, s-a prevalat de un program acordat de APM Argeş în 2014, pentru conformarea şi reeşalonarea activităţilor de evacuare a deşeurilor gestionate de aceasta pe amplasamentul său, program care urma să se încheie în trimestrul IV 2015, pentru evacuarea deşeurilor periculoase, şi în trimestrul III 2016, pentru cele nepericuloase;
La ultima interogare a noastră privind stocul deşeurilor rămase pe amplasamentul declarat „protejat cu pază şi sistem de protecţie” de către actualul deţinător, ni s-a comunicat verbal că circa 74% din deşeurile nepericuloase expediate de ALRO şi circa 96% din cele periculoase au fost tratate, respectiv eliminate. Ni s-a refuzat punerea la dispoziţie a documentelor vizând verificarea trasabilităţii deşeurilor ALRO;
Pentru a dovedi în faţa autorităţilor competente buna noastră credinţă şi preocuparea constantă pentru protecţia mediului, vă comunicăm şi, în acest caz, solicităm să ne sprijiniţi cu accesul pe platforma din Câmpulung (pe care am fost împiedicaţi să intrăm, inclusiv de dvs., în calitate de proprietar al terenului respectiv), în efectuarea unui audit la operatorul Global Eco Center – punct de lucru din Câmpulung. Scopul acestui audit va fi acela de a identifica şi evalua la faţa locului deşeurile ALRO, inclusiv prin prelevarea de probe care să reliefeze tipul şi provenienţa exactă a acestora.
Vă rugăm să ne transmiteţi urgent demersurile făcute de dvs. în ideea desfăşurării acestui audit cât mai curând posibil şi să justificaţi prin documente cantităţile de deşeuri pentru care ne incriminaţi.”
La finalul răspunsului lor, reprezentanţii ALRO solicită companiei Landmark Management să-şi rezolve divergenţele cu Global Eco Center sau alţi terţi fără implicarea societăţii slătinene, întrucât între proprietara amplasamentului de la Câmpulung şi ALRO nu există niciun raport contractual sau de altă natură.