15.7 C
Campulung Muscel
13/10/2024

A dispărut Oprea! Muzeul, fără şef! Prin niciun mijloc de comunicare nu s-a putut da de urma lui Alexandru Oprea!

Pe 7 noiembrie 2013, s-a anunţat oficial numele câştigătorului, în urma concursului de desemnare a directorului Muzeului Municipal, post scos la concurs după pensionarea profesorului universitar Ştefan Trâmbaciu. Bucureşteanul Alexandru Oprea a fost desemnat directorul Muzeului de Istorie Câmpulung. Concursul a fost susţinut de un singur candidat, iar regulamentul acestuia prevedea două probe stabilite, la care candidatul a obţinut media 9,33 şi a fost declarat admis. Aşadar, Alexandru Oprea a îmbrăţişat după 30 de zile funcţia de director al Muzeului Municipal, cu un mandat de 5 ani. Au urmat, după “înscăunare”, mai multe situaţii în care i s-a cerut să justifice cheltuielile pe care le-a întreprins din banii câmpulungenilor, fiindcă Muzeul este o instituţie publică, finanţarea se face din bani publici, dar directorul nu a binevoit să facă cunoscute informaţiile de interes public.

După care a urmat o perioadă în care activitatea şi prezenţa lui Alexandru Oprea au fost din ce în ce mai nevăzute la Muzeul Municipal. Se pare că, de patru luni, acesta nu a mai fost văzut la faţă. Fiind preşedintele Consiliului de Administraţie, normal era ca, cel puţin o dată pe lună, să convoace pe ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie, dar se pare că aceştia nu au mai luat parte la astfel de şedinţe de două luni. Dispărut în “ceaţă”, am dorit să luam legătura cu acesta, singurul mod în care puteam să-i luăm un punct de vedere, dată situaţia în care el nu mai e prezent la Muzeu, l-am contactat telefonic de mai multe ori în cursul zilei de ieri, dar, de fiecare dată, ne-a respins apelul.

Prin urmare, am luat legătura cu doi dintre cei trei consilieri membri ai Consiliului de Administraţie. „Şi eu am fost alarmat de această situaţie şi m-am prezentat la Muzeu să văd despre ce este vorba. Nu au putut să-mi dea nicio relaţie, am încercat să-l contactez la telefon şi nu mi-a răspuns. Nu ştiu de ce, nu ştiu ce se întâmplă, am fost la Muzeu să întreb: ce ştiţi? “Păi, nu ştiu nimic.” “Cine îi ţine locul?” “Doamna Safta.” Însă doamna Safta era în concediu. Cine îi ţine locul dacă e în concediu? Se pare că acum a revenit doamna Safta la serviciu şi se ocupă dânsa de Muzeu.”, a declarat consilierul Ion Dumitraşcu. 

Se pare Alexandru Oprea se află într-un concediu special, de vreo patru luni, probabil, a putut să facă acest lucru cu sfidare, după cum “au vrut muşchii lui”. E posibil să sufere şi de o boală, dar asta nu îl scuteşte să-şi motiveze absenţa telefonic. Dacă toată lumea încearcă să îl caute şi este de negăsit, înseamnă că nu doreşte să mai vorbească cu nimeni. Oare, să aibă ceva de ascuns? Că a început lumea să intre la tot felul de bănuieli!

„Dacă era în concediu trebuia să spună, e în concediu de pe data de, până pe date de. E dreptul omului, nu e nici o problemă, cel care îi ţinea locul trebuia să fie acolo la serviciu, nu să fie şi el în concediu. Iar dacă a plecat doamna Safta în concediu, trebuia să desemneze pe altcineva. Alexandru Oprea a mai fost o perioadă pe la simpozioane, pe la Bucureşti, Cluj, mai participă, într-adevăr, însă toate trebuie ştiute. Este o incertitudine în ceea ce priveşte realitatea, o să discut problema şi cu ceilalţi doi consilieri, sper ca până atunci să apară. Dacă nu a mai fost prezent directorul, care este preşedintele Consiliului de Administraţie, noi nu am mai putut să convocăm membrii. Ştiam că are nişte lucrări de făcut, la Mausoleu şi la “Topârceanu”, nimic însă.”, a declarat Ion Dumitraşcu.

Consilierul Manuel Zenovie se pare că nu ştie absolut nimic de această situaţie: „Nu ştiu! Nu am auzit de situaţie, poate, şi-a luat omul concediu, eu, personal, nu am auzit de o problemă la Muzeu, nu am fost informat de programul de lucru al directorului, în toate întrunirile legate de Consiliul de Administraţie a fost prezent, ultimul Consiliu de Administraţie să fi fost acum două luni, prin vară ne-am văzut ultima oară. Bănuiesc că are o problemă, chiar dacă are concediu sau suferă de o boală, trebuie să numească un înlocuitor.”, a declarat Manuel Zenovie.

Din păcate, nu am putut să luăm legătura şi cu Emilian David, pentru ne aduce la cunoştinţă opinia sa. Conducătorul administraţiei municipiului, viceprimarul cu atribuţii de primar Liviu Ţâroiu, a confirmat că nici el nu a putut să ia legătura cu Alexandru Oprea: „Ceva s-a întâmplat şi eu l-am căutat şi nu l-am găsit, se pare că are o problemă de sănătate, dar nu ne-a comunicat acest lucru, aştept să ia legătura cu mine, că i-am transmis vineri”.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!