Atmosfera de revelion comunist televizat, oferită lună de lună de aleşii cărora câmpulungenii, sperăm, le vor acorda binemeritata odihnă, este întreţinută, la concurenţă cu „legiuitorii” locali, şi de personalul executiv. De parcă scheciurile avându-i ca scenarişti şi protagonişti pe consilierii municipali cu gura mare şi gândirea mică n-ar fi suficiente pentru a-i produce alegătorului mustrări de conştiinţă că n-a pus ştampila pe lângă buletinul de vot, sporesc amărăciunea irosirii banului public cu chenzinele unor nepricepuţi unii dintre „cronicarii” Primăriei. Marcel Pârşan, şef peste serviciul responsabil de gestionarea dezastrelor locale, a vârât sub nasul Consiliului intrat la apă, de când viceprimarii au fost dislocaţi la posturile „Vulturul” şi „Acvila”, ca să se pândească unul pe celălalt, nu dacă se apropie de porţile cetăţii hoardele de refugiaţi sirieni, o hârţoagă de serviciu. În aşteptarea situaţiilor de urgenţă din care să scoată Câmpulungul, cu pagube minime, tipul de la catastrofe municipale a înşirat un “Plan de analiză şi acoperire a riscurilor”, a cărui lectură îl face pe cititor să uite de necazuri. Asta până în momentul în care îşi aduce aminte că autorul îşi ia salariul pentru asemenea calamităţi scriitoriceşti din taxele şi impozitele celui care se amuză cu elucubraţiile sale înaintea ochilor.
Ţâroiu, ca preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (uite că la „spartul târgului” i-am mai descoperit o funcţie, pe care, cu modestia care-l caracterizează, a ţinut-o ascunsă), i-a avizat lucrarea aberantă, făcută în bătaie de joc, obligat de un ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor şi o lege privind apărarea împotriva incendiilor. Însă un primar adevărat îl scotea de urechi din sală pe scribul mediocru, care a trăit, pesemne, în buncăr, de teama cutremurelor, a ruperii barajului ori a ploii apocaliptice cu flăcări azvârlite din cer, de vreme ce a omis din raport adevăratele situaţii de urgenţă ale Câmpulungului, consumate în istoria recentă.
Ca, de pildă, incendiul de la ARO. Ne scuzaţi dacă aceste rânduri sună a placă stricată, dar e nedrept că altcineva, care nu e Dumnezeu, hotărăşte în privinţa zilelor ce ne-au fost date la naştere de sus. Nu v-aţi săturat să auziţi îngrijorător de des despre o bună cunoştinţă, despre un coleg de serviciu, o rudă, un vecin din cartier că a fost depistat cu cancer?! Că s-a mai dus cineva tânăr răpus de cancer? Normal că nimeni nu e prost să spună că există o legătură între mediul alterat şi decesele care ne întristează pe majoritatea, fiindcă trăim într-o comunitate mică, în care ne-am intersectat unii cu alţii pe traseu.
Revenind la comedia de raport al lui Pârşan, deşi are un subcapitol despre „riscul la incendii”, scriitorului nu-i scapă o vorbă despre “întâmplarea întâmplătoare” de la depozitul de otrăvuri. În schimb, zice de fulgerele care pot aprinde uscăturile, de arşiţa însoţită de rafale de vânt, care ne pot lăsa fără culturile de cereale păioase!
De altfel, toată secţiunea dedicată analizei riscurilor tehnologice îţi lasă impresia că este scrisă de un extraterestru. La riscuri industriale, notează Pârşan, n-avem operatori economici cu activităţi care să prezinte pericole de accidente majore. Global Eco Center este menţionată, dar în sens omagial, la „riscuri de transport şi depozitare produse petroliere”! Nicidecum „mii de tone de deşeuri cu cianuri”, cum s-au apărat cei de la Garda de la Mediu la Judecătorie. „Societatea oferă şi servicii viabile pentru managementul deşeurilor periculoase şi nepericuloase, de curăţare şi ecologizare.”, continuă Pârşan, purtătorul de cuvânt al moldoveanului plecat fără deşeuri de unde i-a fost cald şi bine. Cum a „ratat” incendiul de la ARO, fiind, probabil, plecat din ţară în ultimii doi ani şi jumătate, tot aşa a ratat şi deversarea intenţionată de păcură de către un afacerist local, care s-a lăsat cu o poluare de toată frumuseţea la Staţia de Epurare şi cu sancţiuni de la Prefectură, Mediu şi Apele Române. Ştirea n-a ajuns la urechile inspectorului de la Protecţie Civilă, care consemnează fals la subcapitolul „Poluarea apelor”: „Nu a avut loc un astfel de eveniment.” În schimb, indică drept posibil poluator chiar „victima”, adică Edilul, prin cele două staţii, de Tratare şi Epurare. Clar lucru, Pârşan are o problemă cu prezentul, căci cu urgiile din trecut pare pus la punct. Aşa se face că a amintit – cu titlu de comemorare la 100 de ani – de cutremurul din 26 ianuarie 1916, de opt grade pe Mercalli.
Alte riscuri identificate de Pârşan: nuclear, caz în care, dacă se întâmplă ceva la ICN Mioveni, ne contaminăm radioactiv şi noi; transporturi, unde este dată ca exemplu de pericol de contaminare chimică sau explozie tot Edilul, care transportă clor; muniţia neexplodată din război şi căderile de obiecte din atmosferă (spune autorul că la noi au lipsit, însă nu suntem atât de siguri că nu l-a lovit ceva în “scufie”, de-a făcut un aşa raport „beton”). E posibil să ne mai pască nişte cutremure, nişte inundaţii şi nişte alunecări de teren, care, vorba lui David, nici măcar pe acestea nu le-a trecut pe toate câte sunt în oraş. Cusurgiu liberalul cu bietul om, care le-a înşirat pe cele pe unde o fi alunecat el. Şi ce-a mai uitat angajatul de la belele muscelene să indice ca nenorocire ireparabilă: că, de un sfert de veac, „patria ţuicii” ia serios apă.
Articolul precedent
Articolul următor