Reguli electorale pentru presă

Editorialul de marţi
Viitorul României s-a decis într-o zi mohorâtă şi rece, în care, însă, câmpulungenii şi muscelenii n-au mai simţit obişnuita depresie cauzată de vreme şi vremuri, ci încrederea că au puterea să schimbe, prin votul lor, mersul lucrurilor în bine. Dacă oamenii acestor locuri n-ar fi avut credinţa că mâine va fi mai bine decât astăzi, impunând la conducerea ţării omul pe care îl cred capabil să le aducă acel bine, n-ar fi ieşit la vot, aşa cum au făcut-o duminică. Au fost mai animate ca la turul I străzile Câmpulungului, unde, se ştie, la fel ca la ţară, se votează în prima parte a zilei. Excepţie fac comunităţile rudăreşti de pe cuprinsul Muscelului, ai căror locuitori îşi duc traiul după alt fus orar, cu votul programat între orele două şi şase-şapte seara. Tabietul împărtăşit de preşedintele comisiei de vot de la Gura Pravăţ are o explicaţie plauzibilă, după cum am constatat pe teren. Între dimineaţă şi prânz, chit că e duminică şi nu se munceşte, pe votanţii înzestraţi de la natură, dar şi prin exerciţiu îndelung, cu o dexteritate de invidiat în mânuirea toporului şi a drujbei, îi prinde un drag de codru taman când poliţiştii sunt dislocaţi la secţii. ªi iată cum infracţiunile sancţionate de Codul Silvic pălesc în comparaţie cu cele reglementate de legea electorală, rudarii fiind lăsaţi în plata Domnului să taie cât poftesc, doar ca să voteze mulţumiţi.
În atâţia ani de presă am prins localele şi parlamentarele din 2004, 2008 şi 2012, prezidenţialele din 2004, 2009 şi 2014, europarlamentarele din 2007, 2009 şi 2014, vreo patru referendum-uri, pentru Constituţie, suspendările lui Băsescu şi Parlament „intrat la apă” (ultimul a coincis cu alegerile pentru preşedinte). În total, dacă pun la socoteală turul I şi turul II, acolo unde a existat, au fost 20 de scrutine, la care, împreună cu colegii din redacţie, am mers din secţie în secţie, în Câmpulung şi în comunele muscelene. Este o tradiţie care s-a menţinut în cei 20 de ani de existenţă a Evenimentului Muscelean, ca oamenii săi să fie conectaţi, pe durata zilei, la evenimentul electoral. Mai intri în vorbă cu alegătorul, cu preşedintele de comisie, cu jandarmul, cu poliţistul, cu primarul şi consilierii cantonaţi la secţii. Altfel cum relatezi dacă nu trăieşti momentul alegerilor printre oameni, surprinzându-le expresiile când votează, surprinzând cozile şi comentariile?!                 
Fiind prezent de 20 de ori la alegeri, indiferent de natura lor, îţi faci o idee despre atmosfera unei astfel de zile, care diferă de la locale, la parlamentare ori prezidenţiale. Europarlamentarele nu le pun la socoteală, fiindcă atunci nu votează decât membrii de partid. Din păcate, prezenţa presei a fost greşit înţeleasă şi nu mă refer aici neapărat la organizatorii alegerilor la nivel local. Deşi, la local, au fost câteva scurtcircuite în comunicarea dintre preşedinţii comisiilor de votare şi cei care le-au făcut instruirea, adică secretarii Primăriilor. Duminică, am dat peste preşedinţi de secţii care ne-au interzis să fotografiem incinta în care se derula procesul electoral, deşi cerinţa noastră se referea la o imagine de ansamblu, cu lumea ieşind din cabine şi îndreptându-se către urne. Noi, ca jurnalişti acreditaţi, ne-am interesat înainte ce avem voie să facem şi ce nu avem voie să facem şi ni s-a spus clar: cadre largi, de la distanţă, fără ca obiectivul să surprindă foile de pe masa comisiei, unde apar codurile numerice personale, adresele votanţilor, deci, date cu caracter confidenţial. 
Culmea este că într-o localitate, Valea Mare, ca să dau un exemplu, deşi instruirea preşedinţilor celor patru secţii s-a făcut, bănuiesc, de către aceeaşi persoană, reacţiile lor au fost diferite la vederea presei. La Valea Mare, Nămăeşti şi Gura Pravăţ au acceptat fotografiatul în interiorul secţiei, la Bilceşti, în schimb, refuzul a fost categoric. La Câmpulung, aceeaşi poveste, în câteva cazuri, urletele provocate de vederea aparatului de fotografiat pornindu-se de la uşă, de la „portarul” care introducea, pe rând, lumea aflată la coadă. Duminică, aşa cum am păţit-o, de altfel, şi la primul tur, camera foto a stârnit un tărăboi, de parcă ne-am fi apropiat cu un ditamai sacul de voturi deja completate, gata să fie rostogolite în urnă. Dacă nu era preşedintele de secţie, cineva tot se găsea să te ia la întrebări, poliţistul, jandarmul, vreun „neica nimeni” de la partid, devenit dintr-odată important.
Din păcate, condiţiile participării presei la scrutinul electoral, după cum au reclamat şi ziariştii de la nivel naţional, s-au înăsprit. Adică este ceva firesc să ai o acreditare de la Biroul Electoral, o legitimaţie de presă, să le prezinţi atunci când ţi se cer, dar până la a se vedea în tine un potenţial infractor, un duşman al procesului electoral… Isteria fraudării alegerilor a declanşat un comportament care a depăşit graniţele prudenţei. Într-o parte, ni s-a cerut să nu pozăm membrii comisiei, în altă parte, ni s-a cerut să pozăm doar membrii comisiei. Vreau să vă spun că orice gest al nostru şi orice traiectorie a privirii au fost studiate, într-o linişte mormântală, aproape că le auzeai respiraţia celor din comisie, de la intrare, până la ieşire. Intoxicarea „datorată”, din păcate, unor colegi de breaslă i-a îngrozit pe cei de la „ţară” atât de mult, încât gândul de a ajunge în spatele gratiilor pentru că vorbesc cu presa i-a făcut să transforme precauţia în ridicol.