Deşi nu-i fac bine cu rândurile care urmează, mi-am propus să scriu despre prestaţia şi prestanţa lui Nicolae Zaharia la prima lui conferinţă de presă în postura de viceprimar. Redus la tăcere de doza crescută de estrogen agitat care domină prezidiul întrunirilor aleşilor, vicele a avut ocazia, la sfârşitul săptămânii, când s-a aflat singur în compania jurnaliştilor, să arate progresul făcut într-un domeniu necunoscut lui până în octombrie. Ajutat de pregătirea de dascăl, care obligă la respect faţă de interlocutor, pregătire reflectată şi într-un discurs studiat, aerisit şi calm, viceprimarul s-a făcut uşor de ascultat. Cât de mult contează să afişezi imaginea unui om echilibrat! Cât de mult contează să nu-ţi pierzi cumpătul, chiar dacă simţi o iritantă nuanţă tendenţioasă într-o întrebare, şi să arăţi că nu te afectează sâcâiala presei şi/sau a opozanţilor politici! Şi mai e ceva. Un lucru experimentat în mulţi ani de presă: când ai în faţă un om educat, prezenţa lui te obligă să încerci să te ridici la acelaşi nivel.
Nici nu mă aşteptam la un comportament de lele căpiată la profesorul Zaharia şi nu bat niciun apropo la figurile prezentului, după experienţa atâtor mandate gălăgioase în Consiliul Local, curăţat de vuvuzelele liberale, promovate în administraţia judeţului. Norocul lor, dar şi al nostru. Aşadar, până la conţinut, „ambalajul” a fost ce trebuia. Fără ton isteric, fără şuierat printre măsele, în răspăr, fără „lătrat” de sus, fără „mişto-ul” care mie îmi provocă sângerări timpanelor doar auzind acest adverb vulgar în vorbirea cuiva, Zaharia a câştigat prin mesajul potolit prima rundă cu ziariştii. Repet, îi fac rău omului descriindu-l cum l-am perceput eu, ca persoană care anticipează invidiile declanşate de faptul că a ieşit bine în ochii lumii. Aşa că voi evita termenul „admirabil”, în încercarea de a pune o concluzie pe marginea primului său dialog cu presa, ca viceprimar, întrucât risc să pic într-o capcană pe care mi-o întind singură. Rămân la „onorabil”, căci se potriveşte cu ţinuta plăcută şi speech-ul aşezat, deşi Zaharia merită un calificativ mai bun de atât.
Ca să se asigure că nu este pus în încurcătură de curiozităţi gazetăreşti din paleta mult prea largă de teme administrative, care n-au putut fi acoperite în doar patru luni de mandat, vicele a anunţat ce a primit în grijă de la primar: Învăţământul, ADP-ul, Edilul şi Pieţele. Trei de „groază”, fiind domenii cu probleme, care n-au cum să fie îmbunătăţite nici măcar la un nivel decent – exclus să vorbim despre performanţă – într-un mandat. Mai direct spus, la finalul celor patru ani, Zaharia, prin prisma responsabilităţii de coordonator, va avea un deget acuzator îndreptat în direcţia sa, pe motiv că cei aproape 80 de kilometri de străzi fără apă, fără canalizare şi fără apă şi canalizare sunt aproape la fel. Pe motiv că la Edilul nu întrezărim nicio schimbare esenţială. Poate o schimbare de director sau a culorii vopselei exterioare. În rest, Edilul îşi păstrează job-ul de cârpaci al reţelelor municipale, activitate incompatibilă cu noţiunea de performanţă.
Pieţele, preluate fără directorul forţat să-şi dea demisia, sunt în aşteptarea ok-ului Companiei Naţionale de Investiţii, pentru proiectul de peste 15 milioane de lei. Poftim belea, C.N.I. s-a trezit să se reorganizeze taman când ai noştri şi-au suflecat mânecile să demoleze hala veche! Căci aşa a fost învoiala cu Compania, să le predăm amplasamentul liber de construcţia în privinţa căreia avem îndoieli că dispare din peisaj în acest an. Până la demolare, trebuie să ai o strategie de mutare a pieţarilor, pentru a cărei „croşetare” este timp berechet, căci finanţatorul se reorganizează. Vicele, nou în politică, a acceptat termenul optimist de o lună servit de cel de la C.N.I. cu care a stat de vorbă. Bine ar fi să fie o lună! Cum stăm cu proiectul pe la C.N.I. din 2018, până în 2021, an în care cifrele trebuie aprobate din nou… o lună trece ca o părere. Şi 2021, la fel.
Dacă Edilul şi Pieţele nu impresionează la capitolul noutăţi, la ADP s-a propus o reorganizare a serelor care consumă gaz ca la balamuc. Adică de la 15 sere să rămână trei, fiind mai avantajos să cumperi flori decât să le cultivi. Reorganizarea propusă de ADP, aprobată de Consiliul Local, nu prevede şi o restructurare a posturilor Serei, căci bănuim că personalul care îngrijea 15 sere nu va fi dislocat în totalitate la cele trei rămase. Va fi o reducere a numărului de muncitori sau un transfer al lor la salubritate? Vom vedea în momentul punerii în practică a măsurii de împuţinare a solariilor în care se cultivă „sărăciile” florale, pe care le vedem an de an în oraş.
Conţinutul mesajului vicelui, vestitorul primăverii statice, a inclus şi altă veste proastă: rezilierea contractului pentru aducţiunea de apă. Deocamdată, a celui de execuţie, dar intuiţia ne spune că va fi ratată şi finanţarea Ministerului Dezvoltării, cu toată disponibilitatea acordării unei extensii celor doi ani rămaşi, din motiv de pandemie. Dacă trei ani s-au pierdut cu organizarea unei licitaţii şi bătaia de joc a Primăriei la adresa constructorului, este evident că doi sunt insuficienţi reparării oalelor sparte, prin reluarea procedurii.
Încheiem cu bomboana de pe coliva rateurilor moştenite şi anunţate de viceprimar: excedentul bugetar, adică economiile anilor trecuţi, pe care se baza lista de investiţii, s-a redus, de la peste 37 de milioane de lei, banii pe care i-a avut Liviu Ţâroiu pe mână, în 2016, pentru a încheia cu succes proiectul „Kretzulescu”, la 6,4 milioane de lei! Nici cât să acopere valoarea contractului pentru Bulevardul „Pardon”, câştigat cu 6,6 milioane de lei. Or ştim cu toţii că, la finalul lucrării, nu poţi să le dai constructorilor preţul de la licitaţie, că te scuipă! Neprevăzut! În cazul bulevardului, umflarea preţului este cauzată, în primul rând, de refacerea proiectării. Aşadar, informaţia momentului este aceasta: în prezent, nu sunt bani în buget pentru Bulevardul „Pardon”.