Împotrivirea oamenilor faţă de cei credincioşi. Oamenii întrebuinţează două mijloace pentru a te depărta de Dumnezeu: ori te ameninţă, ori caută să te ademenească. „Ai de gând să mergi pe calea asta? Lasă că-ţi arătăm noi…!” Atunci sufletul trebuie să ia seama unde este primejdia şi să ştie că Domnul dă ocrotire celor ce se încred în El. Câte cuvinte minunate sunt în psalmi despre ocrotirea Lui! Celălalt mijloc este ademenirea. Promit fel de fel de lucruri dacă te laşi de Domnul Isus. Cine însă este cu o inimă întreagă de partea Domnului spune: Nu poţi să-mi dai ceea ce-mi dă Domnul meu: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.
Persecuţia din partea celor necredincioşi. Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să se roage „să fie izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi” (2 Tesaloniceni 3.2). Istoria mărturiseşte că, de când este biserica pe pământ, de multe prigoniri a avut parte. Prigonitorii toţi s-au arătat ca nişte oameni nechibzuiţi şi le-au rămas nume urâte pentru cele ce au făcut. Pe vremea împăraţilor romani se numără zece prigoane şi se zice că ar fi fost omorâţi zece milioane de creştini. Istoria Franţei vorbeşte de „noaptea sfântului Bartolomeu“ în care au fost omorâţi în Paris vreo nouăzeci de mii de francezi, hughenoţi, iar în ţară alţi douăzeci de mii. Urmarea a fost că cei mai buni francezi au fost nevoiţi să fugă peste graniţă şi s-au dus cu tot cu capacitatea lor deosebită în meseria lor, în negustoria lor. Aşa au ajuns ei o binecuvântare pentru alte ţări, în timp ce Franţa s-a lipsit de multe valori. Împăraţii romani i-au persecutat pe creştini, dar aşa-zişii creştini au omorât – după socotelile unora – vreo 40 de milioane de credincioşi. Au stârpit ei rămăşiţa celor credincioşi? Nu! Dumnezeu Şi-a luat totdeauna lucrul de la început şi întotdeauna Şi-a avut martorii Lui pe pământ.
Lumea, împotriva celor credincioşi. Prieteni sau neprieteni, toţi se ridică împotrivă, nu se poate altfel. Faptul că te-ai întors la Dumnezeu nu ţi-l iartă nimeni. Să te ştii însă cu un cuget curat şi să te aştepţi să suferi pentru Domnul Isus – aceasta face parte din viaţa creştină: „la aceasta aţi fost chemaţi” (1 Petru 2.21). Apostolul Petru sprijină totdeauna lucrurile pe ceva foarte temeinic. Tuturor celor cărora le dă un sfat el nu o face fără ca mai întâi să-l pună pe o temelie foarte solidă. Slugilor le spune: „fiindcă şi Hristos a suferit” (2.21). Deci nu este ceva nou să suferiţi pentru Numele Lui, pentru că şi El a suferit înaintea voastră; şi a suferit pe nedrept… Trebuie să urmaţi pilda Lui, fiindcă „El v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui”. Deci, înainte de voi, El a suferit pe nedrept.
Vrăjmaşul caută să-i compromită pe cei credincioşi. Vrăjmaşul îi urmăreşte îndeosebi pe cei care vestesc Cuvântul. Dacă n-ar fi cu ei harul lui Dumnezeu care să-i ţină tari pe cale, având un cuget curat, ar fi doborâţi. Am fost deci înştiinţaţi că acestea trebuie să se întâmple. Domnul Isus ne-a spus: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15.20). Când citim a doua epistolă a lui Pavel către Corinteni vedem ce greu îi venea să se apere. Dacă ar fi fost numai persoana lui în joc, nici nu s-ar mai fi apărat; era însă în joc lucrarea lui Dumnezeu şi de aceea se apăra, dar cu mare sfială, dându-şi seama că făcea un lucru pe care n-ar fi vrut să-l facă.
Starea împotrivitoare a iudeilor. Vorbind despre iudei în 1 Tesaloniceni 2, apostolul spune ceva foarte trist despre ei. Cuvintele lui sunt aşa de tăioase, că parcă n-ar avea dragoste faţă de poporul său. Avea însă şi alte cuvinte care arătau o mare iubire pentru ei; şi n-avem decât să citim Romani 9.1-5, ca să vedem dragostea lui. Aici însă, în versetul 15, avem de-a face cu cuvinte de învinuire. Pavel nu se temea să spună că iudeii au săvârşit cea mai mare crimă din istoria omenirii, omorându-L pe Domnul Isus, pentru că nu au văzut la El decât starea Lui smerită, deşi era Domnul slavei, cum au spus prorocii trimişi de Dumnezeu la ei. Iudeii şi-au ridicat mâna şi asupra lui Pavel şi a tovarăşilor săi de lucru, oriunde mergeau ei, crezând că în felul acesta făceau slujbă pentru Dumnezeu, câştigând bunăvoinţa Lui, când, de fapt, ei nu numai că nu aveau de partea lor bunăvoinţa lui Dumnezeu, ci aveau mânia Lui asupra lor. Tot în versetul 15 se spune că ei „sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor”. Acelaşi lucru l-au spus şi unii scriitori romani, de exemplu Tacitus, care scria că evreii nutresc ură împotriva tuturor oamenilor. Apostolul se explică însă şi spune ce înţelege prin aceste cuvinte, anume că ei îi opresc pe robii lui Hristos să le predice evanghelia păgânilor, ca nu cumva aceştia să fie mântuiţi, împiedicând astfel răspândirea evangheliei. Aceasta este în ochii lui Pavel vrăjmăşia lor. Lucrul acesta este aşa de grav, încât „pune vârf păcatelor lor” (versetul 16). „Dar la urmă i-a ajuns mânia lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 2.16), pentru că în anul 48 a fost în Ierusalim o răscoală în care au fost omorâţi vreo treizeci de mii de evrei. Alţii însă iau aceste cuvinte ca o prorocie a dărâmării Ierusalimului în anul 70 după Hristos. Ei se află şi astăzi sub mânia lui Dumnezeu şi luptă, când pot, contra evangheliei.
Şi Biblia şi-a avut propria ei istorie de persecuţii. Câte biblii au fost arse, câte evanghelii au dispărut mistuite de flăcări! De când este evanghelia şi până astăzi, la fel s-au purtat oamenii. Împotrivitorii încearcă să înăbuşe glasul Domnului Isus, năpustindu-se asupra celor care Îl vestesc pe El şi jertfa Lui. Într-adevăr, adunările îşi au şi ele propria istorie de persecuţii. Cunoaştem câte ceva din istoria persecuţiilor. Unele au fost mai violente, altele mai puţin violente, dar întotdeauna omul s-a arătat vrăjmaş Cuvântului lui Dumnezeu, ca nu cumva prin el să poată fi auzit glasul Domnului Hristos.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel