1.Despre viaţa creştină
Iată cum să-l primeşti: în primul rând, predă-l Lui trupul tău (Romani 12). Dumnezeu nu poate să umple ceva care nu-i aparţine. Eşti tu gata să prezinţi trupul cu tot ce conţine el, mintea ta, personalitatea ta, dragostea ta, ambiţiile tale, totul? Al doilea pas este să ceri, şi eu dau la o parte toate obiecţiile teologice la acest text (Luca 11.9-11). În Faptele Apostolilor 5.32, găsim al treilea lucru: Dumnezeu dă Duhul Sfânt celor ce ascultă de El. El vine într-o anumită măsură în inima noastră, în momentul convertirii. Dar eu vorbesc acum de un progres, de o nouă etapă a acestui proces. Vorbesc de venirea Lui şi luarea în stăpânire a întregului nostru trup şi suflet şi viaţă şi inimă, deci a întregii noastre personalităţi, blând dar ferm şi fără menajamente şi făcând-o a Sa, astfel că noi putem deveni o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul. Omul plin de Duh poate trăi realmente într-o stare de înflăcărare spirituală, ajungând până la o beţie blândă, curată.
Duhul Sfânt a venit ca să mute dovada Creştinismului din cărţile apologetice în inima omului. Duhul Dumnezeului celui viu a adus o dovadă care n-avea nevoie de nici o logică; ea a mers drept la suflet cu o fulgerare de lumină argintie. în funcţie de atitudinea lor faţă de darurile Duhului, creştinii din ultimii ani au tins să se împartă în trei grupe:
1. Cei care exagerează darurile Duhului până când nu pot să mai vadă nimic altceva.
2. Cei care tăgăduiesc că darurile Duhului ar fi menite pentru Biserică.
3. Mai recent, a apărut un alt grup: cei care doresc să cunoască adevărul cu privire la darurile Duhului şi să experimenteze tot ce are Dumnezeu pentru ei în contextul învăţăturii sănătoase a Noului Testament.
Se spune, de obicei, că există nouă daruri, după 1 Corinteni 12, dar Pavel menţionează nu mai puţin de 17 (1 Corinteni 12. 4-11, 27-31; Romani 12.3-8; Efeseni 4.7-11). Şi acestea nu sunt doar nişte talente fireşti, ci daruri împărţite de Duhul Sfânt. Sunt daruri spirituale. învăţătura despre încetarea darurilor Duhului la moartea apostolilor sau la încheierea Noului Testament nu are nici un temei biblic. Avem nevoie de oameni cu darul de pătrundere profetică (darul deosebirii duhurilor). În locul acestora, noi avem oameni care conduc prospecţiuni, centre de votare şi discuţii publice. Avem nevoie de oameni cu darul cunoaşterii. În locul lor, avem oameni de erudiţie, şi nimic mai mult. Trebuie să adaug un cuvânt de avertizare. Nu toate darurile sunt la fel de valoroase, aşa cum ne explică Pavel cu atâta grijă. Unii fraţi au exagerat un dar în mod cu totul disproporţionat. Rezultatul n-a fost bun. S-a ajuns la un exhibiţionism neruşinat, s-a manifestat o tendinţă de a depinde de experienţe, şi nu de Domnul Isus, şi adeseori o lipsă de aptitudine în a deosebi lucrările firii pământeşti de acţiunile Duhului. Cei care susţin că darurile Duhului nu sunt pentru noi, cei de astăzi, şi cei care stăruie să-şi facă o pasiune dintr-un anumit dar, sunt cu toţii greşiţi, şi noi suferim urmările greşelilor lor.
Lucrarea primordială a Duhului Sfânt este de a restatornici sufletul pierdut în părtăşie strânsă cu Dumnezeu prin spălarea naşterii din nou. Duhul doreşte, desigur, să împartă daruri şi puteri pentru slujire, dar, în primul rând vin sfinţenia şi închinarea în Duh. O piedică în calea primirii puterii Duhului Sfânt este o larg răspândită teamă de emoţiile noastre, ori de câte ori acestea au de-a face cu viaţa religioasă. În învăţământul modern, emoţia şi credinţa sunt privite ca lucruri potrivnice unul altuia. Dar Biblia nu spune nicăieri că emoţia şi credinţa sunt în dezacord. Realitatea este că şi credinţa generează emoţie tot atât de sigur cum viaţa generează mişcare. Credinţa ca o lumină rece, neemoţională este cu desăvârşire necunoscută în Biblie. Cartea Faptelor este aproape exultantă de bucurie. Altă piedică e teama de fanatism. O reacţie instinctivă împotriva unor excese carnale şi împotriva unei conduite neghioabe, nedisciplinate din partea celor care pretind că au realizări spirituale înalte, a închis uşa unei vieţi de putere pentru mulţi copii ai lui Dumnezeu. Ei au făcut greşeala de a pune toată învăţătura cu privire la Sfântul Duh în aceeaşi categorie. Astfel de victime trebuie să fie învăţate că Duhul Sfânt este Duhul Domnului Isus Hristos şi că El este tot atât de plin de har şi de frumos ca şi Mântuitorul Însuşi. Duhul Sfânt este leacul împotriva fanatismului, nu pricina acestuia.
Adevărul propagat de Sfânta Scriptură şi de Duhul Sfânt!
Adevărul deplin nu se află în: „Este scris” ci în: „Este scris” şi „Iarăşi este scris”. Textul al doilea trebuie să fie plasat în contrast cu primul ca să-l echilibreze şi să-i dea simetrie, după cum aripa dreaptă trebuie să conlucreze cu cea stângă ca să dea echilibru păsării şi să o facă destoinică să zboare. Multe din divizările doctrinale dintre Biserici sunt urmarea stăruinţei oarbe şi încăpăţânate că adevărul are numai o aripă. Adevărul are două aripi. Timp îndelungat eu am crezut că adevărul, ca să fie înţeles, trebuie să fie trăit; că învăţătura din Biblie este fără putere dacă n-a fost digerată şi asimilată în viaţa întreagă. Esenţa convingerii mele este că există o uriaşă deosebire între fapt şi adevăr.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424