Vegherea celui credincios. Celui credincios i se spune să vegheze (1 Corinteni 16.13). El este ca o santinelă în post şi n-are voie să doarmă. Multe influenţe se abat asupra lui ca să-l facă să se moleşească. Lumea îi zice: mai încet, ce atâta mărturisire, ce atâta silinţă? Bine că eşti tu credincios; taci din gură, ţine pentru tine… Ea ştie că, în felul acesta, credinciosul ajunge sigur la toropeală, la somn. Pe de altă parte, avem înăuntrul nostru o fire păcătoasă care ne trage în jos; când se arată ea, Duhul Se întristează. În afară de noi avem un rău vrăjmaş, care caută pe cine să înghită. De aceea trebuie să fim foarte atenţi să nu adormim. Veghem şi în vederea lucrării lui Dumnezeu. Cei care mărturisesc Numele Domnului Hristos ştiu că adesea au avut ocazii bune să-L mărturisească pe Domnul Isus, dar n-au vegheat, n-au fost atenţi, şi le-au pierdut şi pierdute au rămas pentru totdeauna. „Răscumpăraţi vremea” (Efeseni 5.16) înseamnă şi: prindeţi ocazia favorabilă de a-L mărturisi pe Domnul Isus sufletelor care nu-L cunosc. Cea mai însemnată veghere este, fără îndoială, în vederea venirii Domnului Hristos. Evanghelistul Matei ne păstrează cuvintele Domnului: „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce ceas va veni Domnul vostru”. Clipa aceasta nu este cunoscută. A fost ascunsă de ochii celor dintâi creştini şi ascunsă este şi de ochii noştri. Totuşi, noi suntem mai aproape de clipa aceea decât cei dintâi creştini. Domnul este la uşă. Să ne găsească veghind! Să veghem ca nu cumva să se arate vreo neascultare, vreo abatere, fie în învăţătură, fie ca viaţă! „Fiţi treji şi vegheaţi” (1 Petru 5.8) înseamnă să fiţi cu ochii în patru, dacă vreţi să slujiţi Dumnezeului viu şi adevărat şi să rămâneţi pe calea Lui. Cei uşuratici cad pe cale; numai cei serioşi şi veghetori merg bine pe cale. Cei uşuratici n-au pus la inimă că, atâta vreme cât trăim pe pământ, suntem expuşi la mari pericole de a ne abate de la voia lui Dumnezeu. Multe ispite şi dinăuntru şi din afară vin peste noi. Scăparea nu este decât să privim ţintă la Domnul Isus, Începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre. Cine îşi ia ochii de la El se scufundă. Pasărea zburătoare ne învaţă prudenţa. Libertatea ei nu este decât în văzduh, acolo zboară ea, iar dacă pentru hrană coboară pe pământ, este foarte atentă. Pe pământ sunt multe pericole, un animal poate să o sfâşie şi cineva poate s-o prindă; ia ce ia ca hrană şi zboară îndată sus. Vrăjmaşul sufletelor noastre este înfăţişat în Scriptură când ca un şarpe, când ca un leu. Şarpele se târăşte fără zgomot şi omul se pomeneşte muşcat de el, dacă n-a luat seama. Se strecoară încet-încet şi îşi înfige colţii. Înseamnă că omul uşor poate să cadă în păcat şi de aceea trebuie să fie treaz şi să vegheze. Altă dată vrăjmaşul este înfăţişat ca un leu care răcneşte. Răcnetul leului cutremură pustia, este îngrozitor. Toate vieţuitoarele, când aud răcnetul leului, caută să se ascundă. Apostolul Petru le scria unor oameni care sufereau, iar suferinţa lor era folosită ca să-i înspăimânte şi să fie dărâmaţi de la credinţă. Iar apostolul Pavel spune că nu suntem în necunoştinţă de planurile celui rău. Vrăjmaşul lucrează în felurite chipuri. El îl studiază pe om de şase mii de ani şi ştie să-i găsească partea slabă şi pe acolo să-şi facă lucrarea. El poate vedea o crăpătură şi pe acolo aruncă un chibrit aprins, ca să ia foc ce este în lăuntrul omului. Dacă deschidem Biblia, vom vedea cum vrăjmaşul a cunoscut partea slabă a unuia şi a altuia şi tocmai acolo a lovit. Avraam, tatăl celor credincioşi, ca să-şi scape viaţa, s-a servit de o minciună… Pe David l-a lovit în poftele trupeşti… Tot aşa şi pe Samson… Şi dacă vom lua şi alte pilde din Cuvântul lui Dumnezeu, vom vedea câtă veghere ne trebuie, câtă atenţie asupra vieţii noastre, ca să nu dăm vreun câştig vrăjmaşului, să ne abată de la voia lui Dumnezeu. „Fiţi treji şi vegheaţi”. Deci fiţi atenţi la felul vostru de purtare, la felul vostru de vorbire, de lucrare, pentru ca nu cumva să vă pătaţi, să vă întinaţi, să-L întristaţi pe Duhul Sfânt. „Împotriviţi-vă diavolului, tari în credinţă” (1 Petru 5.9), deci împotrivirea nu este cu puterea voastră, ci prin credinţă, contând pe Domnul Isus care este în toate zilele cu noi şi care ne vine în ajutor, ca să nu ne lase să ne prăbuşim într-un păcat sau altul. „Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi câtăva vreme de voi cu faţa, dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorinţa să vă vedem” (1 Tesaloniceni 2.18). Când zice „cu atât mai mult”, se gândeşte la suferinţele tesalonicenilor, despre care aflase. Cât ar fi dorit să fie între ei ca să-i mângâie şi să-i întărească! Negreşit, în duh a fost cu ei, s-a rugat pentru ei mereu; dar ar fi vrut să fie între ei. Ca să le vadă faţa, ca să le spună vreun cuvânt şi să-i îmbărbăteze, de două sau de trei ori era să ia drumul spre ei, dar l-a împiedicat Satan. Iată un cuvânt care ne dă de gândit. Trebuie să ţinem seama de existenţa lui Satan mai mult decât o facem de obicei. Pavel aşa a făcut. A pus pe seama lui Satan faptul că n-a putut să meargă la Tesalonic. Satan mereu i-a pus piedici, dar cum a făcut el aceasta, Pavel nu o spune. Poate că i-a răsculat împotriva lui pe iudeii din Corint… Poate că i-a revenit boala pe care el o numea o pălmuire a lui Satan… Şi astăzi, tot Satan este în spate când lucrurile merg rău în adunare. Pe cât poate, el împiedică Cuvântul lui Dumnezeu să se răspândească în lume. Puterea lui este mare, iar Pavel îl numeşte „dumnezeul lumii acesteia”. El este însă un câine în lanţ şi nu se poate întinde decât atât cât îi permite lanţul. De asemenea, trebuie să ştim că Domnul întoarce toate spre bine. Poate că a fost bine că Pavel n-a mers la Tesalonic. Pentru noi înşine, pentru viaţa noastră personală, să ne aşteptăm să avem de-a face cu puterea lui Satan, care are mereu metode noi de a ne face să cădem. Este nevoie ca, în fiecare dimineaţă, să ne aşezăm sub ocrotirea Mântuitorului, ca să ne ferească de cădere.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel