(Continuare din numărul trecut)
Dincolo de mormânt
Dincolo, memoria rămâne. Bogatul s-a îndreptat spre Avraam cu rugămintea să-l trimită pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-i răcorească limba. Avraam i-a răspuns: “Adu-ţi aminte” – apelează deci la memoria lui – “că, în viaţa ta, tu ţi-ai primit cele bune, şi Lazăr pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit”. Există o aducere aminte; memoria rămâne. Ea este un dar de preţ dat de Dumnezeu oamenilor şi nu dispare din suflet dincolo. Memoria leagă trecutul cu prezentul… Se zice că nimic nu se pierde, niciun cuvânt, nicio faptă, niciun gând.
Memoria, pricină de bucurie sau de întristare. Aducerea aminte, memoria, poate fi o pricină de bucurie şi poate fi o pricină de întristare. Bucurie, când îţi aduci aminte de lucruri plăcute; întristare, când îţi aduci aminte de lucruri vinovate înaintea ochilor lui Dumnezeu şi înaintea ochilor tăi. Unii pot să aibă amintiri bune din clipele când s-au întors la Dumnezeu, de asemenea de răspunsurile pe care le-au primit la rugăciune, de izbăviri minunate, mai presus de aşteptări. Dar, tot aşa, cineva poate să aibă amintiri triste, despre lucruri vinovate. Conştiinţa se uneşte atunci cu memoria şi omul îşi spune: Oh, dacă nu mergeam acolo, dacă nu spuneam vorba aceea, dacă nu făceam ce am făcut! Regretele vor fi cu adevărat eterne la toţi aceia al căror cuget se va trezi cu putere dincolo, iar memoria le va aduce aminte de atâtea şi atâtea lucruri pe care nu trebuia să le facă, de cuvinte pe care nu trebuia să le spună, de lucruri pe care nu trebuia să le legene la sân în închipuirea minţii lor.
Unde merg sufletele celor credincioşi după moarte. Aici oamenii trăiesc amestecaţi. Dincolo nu va mai fi tot aşa; acolo vine despărţirea: unul într-o parte, altul într-alta, iar între ei o prăpastie. Unde merg sufletele după moarte? Cei care sunt cu Domnul Isus şi au păcatele iertate merg la Domnul Isus. Apostolul Pavel, când era ameninţat să fie omorât, scria în Epistola către Filipeni: “Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (1.23). Tot el spune în 2 Corinteni 5.4: “Chiar în cortul acesta gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă”. Cu alte cuvinte, el spune aşa: Chiar dacă voi fi omorât, eu nu voi înceta să exist; voi merge la Domnul Isus. Dacă însă, înainte de a muri, va veni Domnul Isus, atunci într-o clipă, într-o clipeală de ochi, voi fi schimbat în ce priveşte trupul şi-L voi întâmpina pe Domnul Isus în văzduh, ca să fiu pentru totdeauna cu El. Nădejdea care-l însufleţea pe Pavel îi însufleţeşte pe toţi cei credincioşi, care sunt născuţi din nou. Aceştia, părăsind pământul prin moarte, zic alor lor: “La revedere, dincolo, într-o patrie mai bună!”. Iar dincolo îi aşteaptă bucurii negrăite.
Dincolo, cei credincioşi se recunosc şi au parte de fericire. Dincolo ne vom recunoaşte. Îi vom recunoaşte şi pe aceia pe care-i iubim acum fără să-i fi văzut. De pildă, pe un Pavel, cum aş vrea să-l văd! Pe un Petru, pe Ioan Evanghelistul, cum aş vrea să-i văd! Şi toţi cei care s-au întors la Dumnezeu prin noi pot să ne primească în corturile veşnice (Luca 16.9). Domnul Isus a spus: “Eu Mă duc să vă pregătesc loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14.2,3). “Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17.24). Domnul Isus nu păstrează nimic pentru Sine, chiar şi în cer. Pe pământ, El nu Şi-a păstrat viaţa, ci Şi-a dat o de bunăvoie pentru noi. Nici slava de sus nu Şi-o păstrează numai pentru El. Ştefan, primul martir creştin, când era omorât cu pietre şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: “Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Şi zicea: “Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”.
Chemarea duhurilor morţilor, condamnată de Scriptură. Credincioşii născuţi din nou, când mor, trec la Domnul Isus Hristos, ca să fie pentru totdeauna cu El. Fiind cu El, sufletele lor nu dorm. Părerea greşită că sufletele dorm a fost scoasă probabil şi din textul care spune că Samuel, fiind chemat din lumea cealaltă, a spus: “De ce m-ai tulburat?” (1 Samuel 28.15), cuvinte care pentru unii ar însemna: “De ce m-ai sculat din somn?”. 1 Samuel 28 este un capitol în legătură cu spiritismul, o practică interzisă în Cuvântul lui Dumnezeu: Deuteronom 18.10 14. Şi, iată, s-ar părea totuşi că Samuel apare la chemarea unei ghicitoare, a unei spiritiste. De aici se naşte întrebarea: Să apară oare un credincios, fiind chemat de o femeie care se ocupă cu chemarea duhurilor morţilor? Unii dintre cei de demult ziceau că nu s a arătat Samuel, ci diavolul, care a luat forma aceasta ca să înşele, pentru că el se poate preface într-un înger de lumină (2 Corinteni 11.14). Alţii însă au fost de părere că nu Satan, ci Samuel însuşi şi-a făcut atunci apariţia, după cum reiese clar din textul biblic. Într-adevăr, cercetat mai cu de amănuntul, capitolul acesta ne face să spunem că a fost vorba de Samuel.
(Continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424.