Deşi foarte mulţi câmpulungeni, în special, cei pasionaţi de autocrosuri şi raliuri, asociază numele lui Alexandru Zichil cu evenimentele automobilistice ale vremii, munca sa la ARO, la Prototip, a însemnat peste patru decenii în care, din poziţia avută, a contribuit la îmbunătăţirea maşinii. Misiuni deosebite, după cum ne spunea, se iveau tot timpul. Periodic, era trimis la Bucureşti, la Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi la garajul Comitetului Central. Alexandru Zichil a fost unul dintre şoferii aflaţi în preajma directorului Victor Naghi, însoţindu-l, împreună cu maistrul Ilie Pietrăreanu, la Predeal, unde i-au dus lui Nicolae Ceauşescu una dintre maşinile fabricate pentru preşedinte de-a lungul anilor. Permanent, Alexandru Zichil, unul dintre aşii volanului de la Uzina ARO, era cooptat în echipă de specialiştii care coordonau probele de viteză, de consum ş.a.m.d., pe autostradă, dar şi în zona noastră, ofertantă din punct de vedere al terenului accidentat, pentru testarea performanţelor automobilului. Fie la Rucăr, fie în spatele Mateiaşului sau în zona Strâmtu ori, în partea cealaltă, la Omu, Sandu Zichil a participat la o sumedenie de probe cu ARO. Într-o iarnă, de pildă, ARO cu motor L27 a fost testat, în vederea unor omologări, în Poligonul de la Cincu. Maşina era condusă de Sandu Zichil, pe care colegul Muşetoiu – unul dintre numeroşii colegi trecuţi în nefiinţă – trebuia să-l tragă, în cazul în care rămânea blocat în zăpadă. Când colo, l-a scos Sandu Zichil din nămeţi pe „ajutor”. Pe unde mergeau tancurile, mergea şi ARO, care făcea faţă condiţiilor din poligon. Interlocutorul nostru a întreprins tot felul de treceri, pentru omologare la Armată, una dintre ele fiind pe Valea Vâlsanului. Fiindcă suntem la capitolul „misiuni” încredinţate lui Alexandru Zichil, în această ediţie ne vom opri la activitatea de service în străinătate, având două detaşări: una înainte de Revoluţie, în Cehoslovacia, cealaltă, după Revoluţie, în Venezuela.
Cehoslovacii erau înnebuniţi după maşinile făcute la Câmpulung
Ultima cursă a lui Alexandru Zichil a fost în anul 1987, când a fost trimis la service, în Cehoslovacia. Acolo se afla în timpul celor două revoluţii, şi a lor, şi a noastră. I-a prins în echipa de la ARO pe Lică Ţenţiu, care îndeplinea rolul de şef de service, Ion Chiţu, Gheorghe Bulibaşa şi au mai fost şi alţi colegi detaşaţi în aceeaşi perioadă în Cehoslovacia. Tehnicienii de la ARO erau împărţiţi pe zone, trebuind să acopere tot teritoriul ţării care a fost unul dintre cei mai importanţi cumpărători ai maşinilor fabricate la Câmpulung, de la începutul producţiei de automobile în oraşul nostru. Iniţial, Alexandru Zichil a fost responsabil de zona aferentă oraşului Brno, după care a fost transferat la Praga. De acolo era coordonată activitatea de service la nivelul Cehoslovaciei, devenind astfel şef de service, în lipsa inginerului Nicolae Solomon, revenit acasă. În Praga a stat până la sfârşitul lui martie 1990, când s-a întors în ţară şi şi-a reluat sarcinile la CESAR.
Sosirea sa la ARO, după aproape trei ani în Cehoslovacia, a fost motivată de recepţionarea unor maşini de Praga, numai că, atunci când a fost să se întoarcă, el a fost oprit la serviciu şi a fost trimis în locul lui şoferul directorului.
La cehi există încă atelierele care au fost specializate pe ARO 24 şi ARO 10. Cehii, povestea Sandu Zichil, au fost foarte bine organizaţi din acest punct de vedere. Şi foarte mulţumiţi de maşinile pe care le foloseau angajaţii de la mină, societăţile de electricitate şi, în general, cei care erau nevoiţi, prin natura serviciului, să străbată drumuri anevoioase. „Au luat foarte mult ARO 240 cu prelată. Îi dădeau jos prelata şi îi făceau suprastructura din fibră. Au suferit mult pe tema asta, fiindcă au fost mulţi specializaţi pe aceste tipuri de maşini. Şi, înainte de toate, le-a plăcut maşina, pentru că era bună la orice.”, spunea Alexandru Zichil.
Din Cehoslovacia păstrează multe amintiri plăcute, unele imortalizate în fotografii care îi întregesc albumul de familie. Cehoslovacii aveau un Club ARO. Spre deosebire de uzină, unde inclusiv duminica era zi lucrătoare, praghezii erau liberi de vineri după-amiaza până luni dimineaţa. Duminica, împreună cu colegii români, se adunau la un pod pe Vltava, la ieşire din Praga, şi de acolo porneau în drumeţii, cu toate că nu prea aveau voie, întrucât şi la ei era acelaşi regim ca la noi.
În Venezuela, după miezul nopţii, începeau împuşcăturile
La aproape zece ani distanţă de prima ieşire în afară în interes de serviciu, Alexandru Zichil a primit o a doua detaşare, la asistenţă tehnică şi service, de data aceasta, în America de Sud. Din 1996, mai bine de un an, a lucrat în Venezuela. „La ei nu se prea vorbeşte de kilometri, când se referă la distanţă, ci de ore de mers. Transportul era preponderent pe roţi, dar şi cu avionul şi vaporul. Nu existau trenuri în Venezuela, unde predomină zona muntoasă. Spuneau acest lucru şeful de service şi tatăl lui care este argeşean. Acolo m-am întâlnit cu tatăl său, care, în perioada anilor ’50, a lucrat cu tatăl meu.”, ne-a relatat Alexandru Zichil. Din păcate, relaţia care părea să funcţioneze cu acest partener tradiţional al uzinei s-a deteriorat din cauza înrăutăţirii situaţiei de la ARO. Venezuelenii ar fi vrut să ia pe mai departe maşina noastră, care se potrivea de minune reliefului lor muntos. ARO înregistra performanţe pe care nu le puteau atinge autovehicule din aceeaşi categorie ale unor producători cu notorietate la nivel mondial.
Alexandru Zichil povestea că a participat, cât timp a lucrat în America de Sud, la o demonstraţie cu un ARO 244, care a fost pus să-şi măsoare forţele cu un Ford. Două maşini ARO 244 au ajuns la Poliţie, unde s-au deteriorat serios în timpul unor acţiuni, care s-au lăsat cu împuşcături. Viaţa în Venezuela însemna riscuri uriaşe la orice pas. Câmpulungeanul a reparat una dintre aceste maşini, i-a pus la punct motorul, după care a mers la o demonstraţie, alături de un Ford. „Am sărit cu Fordul… i-a sărit capul lonjeron cu casetă cu tot. Apoi am luat-o pe a noastră… am forţat-o prin munţii lor… şi am trecut cu bine.”, a adăugat acesta.
Cât a stat în Venezuela, a fost ferit de momente neplăcute, asta pentru că nu pleca niciodată la drum singur. „Luam cel puţin unul de la ei.”, aceasta fiind una dintre condiţiile puse şefului de service, să-i dea un însoţitor, când era nevoit să ajungă într-o anumită zonă. Nesiguranţa era cuvântul de ordine şi, cu toate acestea, faţă de Columbia, în Venezuela era bine. În Columbia au fost trimişi mai mulţi prieteni ai lui Alexandru Zichil şi de la ei ştie în ce stare de tensiune decurgeau zilele lor în această ţară renumită pentru traficul de droguri. Nici Caracas nu ducea lipsă de traficanţi de droguri. „Nu ştiai care este Poliţia adevărată! Seara, la cinci, când încheiam programul la service, ne opream la magazin, ne cumpăram mâncare şi mergeam direct la gazdă. Iar gazda avea două rânduri de porţi de fier. Pe la douăsprezece noaptea se auzea trăgând.”, relata acesta.
Alexandru Zichil a stat în gazdă împreună cu Gheorghe Onea, care s-a căsătorit cu o chiliancă pe care a cunoscut-o în timpul lucrat în Chile. În Venezuela, la un moment dat, a fost organizat un show-room, în cadrul căruia a fost prezentat şi ARO. În timp ce coloana de ARO-uri se îndrepta spre expoziţie, de la balcoane, localnicii aruncau cu apă pe maşini.
Proiectul motorului cu injecţie, cu echipament de Ford, care consuma foarte puţin, stopat
Ne oprim la final asupra câtorva realizări din activitatea sa de la ARO. Alexandru Zichil a realizat un motor cu injecţie, un L25, cu echipament de Ford, de 2,3 litri. „Am avut nişte echipamente cu injecţie multipompă în fiecare cilindru. A mers aici peste 70.000 de kilometri. Avea un consum foarte mic. Cu un rezervor de benzină făcea două drumuri la Bucureşti şi unul la Rucăr fără probleme.”, spunea acesta. Probele cu această maşină au fost efectuate de un coleg, Vlădău, care şi el s-a prăpădit, căruia un rezervor de combustibil îi ajungea lejer pentru două drumuri în Capitală.
Proiectul s-a întrerupt, din păcate, iar maşina a fost trasă pe dreapta. Definitiv. Se întâmpla pe când Alexandru Zichil se pregătea să plece în America. Atunci, decizia şefilor a fost să se pună punct proiectului la care lucrase Sandu Zichil. „Eu am luat nişte echipamente, calculatorul, instalaţia electrică, etc., le-am pus în fişet, la mine în birou, dar când am venit… băieţii au luat din ele ce le-a trebuit.”, a încheiat naratorul nostru. În plus, Alexandru Zichil deţine două brevete de invenţie, pentru realizarea unor mecanisme de rulare. Pe lângă ele, are aproximativ 50 de dosare de inovaţii care au fost introduse în producţia de serie.
