Cine citeşte cu bucurie şi simţire paginile Noului Testament, va avea inima cuprinsă de o bucurie permanentă a întâlnirii cu Domnul Hristos. Fiecare cuvânt rostit de Iisus Biruitorul morţii şi al păcatului, este o întâlnire cu noi înşine, cu necazul, bucuria, nevoia, boala şi amărăciunea fiecăruia dintre noi. Şi cum să nu fii bucuros de această întâlnire, chiar dacă uneori eşti indirect beneficiarul ei; cuvântul evanghelic undeva răsună; în inima cuiva Hristos vorbeşte, în sufletul cuiva intră viaţa, la altcineva curg şuroaie de lacrimi pentru păcatele săvârşite şi întoarcerea către Hristos este evidentă, în altă parte amarul suferinţelor este curmat de bucuria nădejdei, că nu suntem abandonaţi şi la vederea acestor lucruri minunate la rându-mi prind curaj şi credinţa mi se înflăcărează. Ce este această întâlnire decât o mare bucurie şi bine ar fi ca totdeauna când ne întâlnim să fim bucuroşi unii de alţii şi aceasta se va întâmpla cu siguranţă dacă vom şti să ne întâlnim. Gândiţi-vă un pic la Sărbătoarea cea mare a Învierii, cum întâmpinăm măreţul praznic cu o inimă plină de ură şi răutăţi, cu sufletul înegrit de păcate? Când ne vin oaspeţi minunaţi în casa noastră, ne străduim să fie ordine în casă, să fie masa îmbelşugată şi toate celelalte… cu alte cuvinte, să fim la mare înălţime, şi devreme ce ne străduim pentru oameni, de cele mai multe ori ca să fim bineplăcuţi lor şi nu în virtutea calităţii a unui creştin autentic, cum ne vom pregăti când trebuie să-L primim pe Dumnezeu în casa sufletului nostru? Cum va străluci lumina Învierii în sufletul nostru? Esenţial este să vrem să-i deschidem uşa pentru a intra şi odată intrat totul se va lumina, şi abia atunci vom înţelege sensul vieţii, al cunoaşterii, dorindu-ne ca această întâlnire să fie veşnică. Cinstirea unei sărbători, de exemplu Duminica, care este ziua Învierii, nu o cinstim doar cu o plecăciune şi o sfântă cruce, ci participând la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, citind Sfântele Scripturi, având îndeltniciri şi preocupări duhovniceşti, în felul acesta simţim binecuvântarea şi bucuria Duhului Sfânt. Inima noastră trebuie să aibă acea zvâcnire de a cunoaşte pre Domnul. Aţi auzit parabola lui Zaheu vameşul?! La început a fost curios să-L vadă pe Iisus Mântuitorul, acesta fiind momentul convertirii, iar mai apoi să-L recunoască pe Iisus ca Domn şi Dumnezeu, transformând pe vameşul Zaheu, chipul omului plin de răutăţi, nedreptăţi, îmbogăţit pe sudoarea multor amărâţi, în apostolul Zaheu, un om luminat, bucuros, transfigurat, gata oricând de sacrificiu pentru cei din jur, aceasta fiind dragii mei bucuria şi valoarea credinţei noastre, aceasta fiind frumuseţea ortodoxiei, găzduirea pe care o dăm lui Dumnezeu, nu face alteceva decât să coboare Cerul în inimă, ca mai apoi inima noastră să fie înălţată la Cer. Să ne cercetăm cu simţ de răspundere şi într-un mod cât se poate de obiectiv, să ne vedem starea noastră aşa cum este ea şi fără să ne menajăm, să încercăm să fim cinstiţi cu noi înşine şi să ne facem singuri evaluarea sufletească şi ne vom identifica într-un Zaheu ca cel din Ierihon sau poate mai rău, ţinând seama că de cele mai multe ori, nici măcar acea mică curiozitate de a întâlni pe Domnul Hristos nu o avem; deşi conştiinţa strigă mereu, ne astupăm urechile, nevoind parcă să ne întâlnim cu Dumnezeu, de teama renunţării la păcate şi micile plăceri, care cu siguranţă nu ne înveşnicesc. Suntem într-o permanentă căutare, într-o continuă alergare, nemulţumiţi uneori de nimic şi analiza şi radiografia inimii şi a sufletului nostru poate continua… Ce frumos spunea marele predicator Nicolae Mladin, Mitropolit al Ardealului: „Zaheu acesta, care arde de setea de a vedea pe Iisus, stă îngropat în fiecare din noi sub sgura păcatului. Stă înăbuşit de chipul celuilalt Zaheu, care n-are curiozitate şi timp, decât pentru trup şi lume. Dar el este în noi şi el singur este în stare să ne arate mijlocul prin care această viaţă grea şi cenuşie, poate deveni viaţă cu adevărat luminată de bucurii negrăite… Dumnezeu nu aşteaptă decât să dăm glas acestei chemări, să-L căutăm, spre a ne deschide porţile de lumină ale vieţii celei adevărate, după care însetăm fără să ştim”. („Prin Zbuciumul Vremii”, Mitropolit Prof. Dr. Nicolae Mladin). De vom reuşi să răspundem chemării lui Dumnezeu suntem salvaţi. Cu aceste cuvinte închei expunerea de astăzi, îndemnându-vă la meditaţie, nu înainte de a vă dori să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung
Schimbarea lăuntrică!
