În Duminica care a trecut, în Biserica Ortodoxă s-a amintit de minunea făcută de Mântuitorul Hristos asupra celor zece lepro;i, pe care I-a vindecat de boala trupească numită lepră. Unul din cei zece văzând că s-a vindecat, s-a întors şi cu lacrimi de bucurie a mulţumit Domnului aducând prin aceasta recunoştinţă Binefăcătorului, prin aceasta arătând că s-a vindecat şi de lepra trupească dar mai mult, şi-a vindecat şi sufletul, căci din acel moment a devenit ucenic al Domnului Hristos şi toată viaţa sa şi-a închinat-o lui Dumnezeu, în felul acesta salvându-şi sufletul. Sigur că, din minunea săvârşită de Mântuitorul, noi învăţăm că toată viaţa suntem datori de a fi recunoscători, mai întâi lui Dumnezeu, pentru darul vieţii, iar mai apoi pentru toată purtarea de grijă care o are faţă de noi, pentru iertarea pe care o primim în dar fără prea mult efort din partea noastră deşi noi la tot pasul greşim şi supărăm pe Domnul, cu viaţa noastră încâlcită cu tot felul de păcate care se pun pe sufletul nostru asemenea bolii incurabile din parabola amintită. Însă, despre recunoştinţă vom mai vorbi. Vreau să amintesc mai departe de bucuria de a fi în iubire cu semenii noştri, pentru că numai aşa vom fi în iubire cu Dumnezeu. Una din bucuriile care-ţi inundă sufletul, este bucuria de a dărui, de a ajuta pe cel care este în lipsă şi în nevoi, de a fi alături de cel aflat în suferinţă, de a te ruga pentru semenii care copleşiţi de necaz nu mai au vlagă la rugăciune, de a împărtăşi din bucuria şi frumuseţea credinţei celor care sunt în căutare, cu alte cuvinte, să nu fim indiferenţi faţă de aproapele nostru. Cât de lucrătoare este credinţa noastră… dar ea devine şi mai lucrătoare, dacă are ca temelie Dragostea. Cât de vie şi lucrătoare este lucrarea Duhului Sfânt în Biserica prin Taine, prin preoţii Bisericii care prin Taina Preoţiei au Har de la Dumnezeu. Un creştin autentic, trăitor atunci când cere binecuvântarea preotului ştie şi simte, lucarea Duhului Sfânt… Aşa că vă îndemn ca totdeauna atunci când întâlniţi un preot să cereţi binecuvântare şi veţi simţi prezenţa Duhului Sfânt, care se revarsă din Bucuria Sfintei Treimi, prin mâinile preotului. Sfinţii Părinţi care au trăit cu toată fiinţa lor, dragostea pentru Dumnezeu dar şi pentru aproapele ne învaţă: că fără iubire jertfelnică faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nu vom înţelege Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu. şi aceasta este Ortodoxia, este viaţa omului, ca dragoste dumnezeiască. Ortodoxia este adevărul vieţii omeneşti şi viaţa înseamnă dragoste în lucrare, în activul ei. Definitia sa – a Ortodoxiei – o găsim numai în declaraţia Mântuitorului: „Mi-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să le dau viaţa veşnică şi viaţa veşnica este a Te cunoaşte pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”. „Singurul Dumnezeu adevarat”. Gândirea noastră este preocupată de ceilalţi oameni. Mereu avem în minte chipul cuiva. Dar nu numai gândurile noastre se îndreaptă spre ceilalţi oameni, ci şi inima. Întotdeauna gândim ceva în legătură cu omul. Ne aducem aminte de cineva, ne preocupă să facem ceva, pentru cineva. Omul e într-o continuă stare de iubire faţă de aproapele, fiindcă în continuu este cu gândul la el. Omul face parte din însăşi fiinţa aproapelui. Natura acestei apropieri e de sorginte divină. Pe toţi laolaltă ne ţine, ne cuprinde iubirea dumnezeiască. Pe toţi ne preţuieşte Dumnezeu pentru că ne-a zidit cu mare gingăşie. Cu acest duh al preţuirii şi al iubirii îi adună pe toţi în Sine. Iar din moment ce suntem beneficiarii unei astfel de iubiri, cum ne raportăm noi la cei care cu adevărat au nevoie de puţină atenţie din partea noastră? Oare să trecem nepăsători pe lângă oamenii care strigă după ajutor? Dacă ne vom astupa urechile ca să nu auzim strigătele de durere ale apropiaţilor noştri, se va mânia Domnul pe noi. Să nu uităm că a iubi pe aproapele nostru nu este doar un îndemn ci este o poruncă şi încă una destul de mare. Aşa că totdeauna când apare posibilitatea de a face un bine, să nu ratăm ocazia. Aceasta este lucrarea dragostei în Hristos… o iubire jertfelnică până la sfârşit. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne bucurăm unii de alţii în Dragostea lui Hristos, înţelegând voia lui Dumnezeu şi practicând virtuţile. Să avem răbdare unii cu alţii şi niciodată să nu luăm decizii la mânie. Că omul la supărare spune multe, dar îndată ce se aşează duh de pocăinţă în inima lui devine de nerecunoscut. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, că dintr-un om păcătos şi plin de păcate, poţi deveni un om plăcut lui Dumnezeu cu o singură condiţie şi anume: să vrei şi să lucrezi câtuşi de puţin şi tu. Cu aceste cuvinte închei, dorindu-vă să fiţi sănătoşi şi voioşi.
Protosinghelul Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel
Slujind oamenilor, slujim pe Dumnezeu!
