Săptămâna Patimilor va începe, sperăm, cu un act de justeţe pentru Câmpulung, după un an de imoralitate politică dominată de figura lui Ţâroiu. Luni, când instanţa Curţii de Apel va da verdictul definitiv în procesul ticălos deschis de PSD-ist împotriva reprezentanţilor comunităţii, răfuindu-se, practic, cu câmpulungenii, cărora acum le cerşeşte votul, insul va trebui să părăsească Primăria. Nu va mai fi nici viceprimar, nici primar, ci simplu consilier local. Două instanţe, atât Tribunalul Argeş, cât şi Curtea de Apel Piteşti, care, cel mai probabil, va respinge pretenţiile aberante ale reclamantului, recunosc dreptul Consiliului Local de a schimba viceprimarul. Aşadar, ce au hotărât aleşii pe 22 decembrie 2014, când au dat jos din funcţie jumătatea roşie a parteneriatului fost USL-ist, a fost corect. Bănuim că Ţâroiu nu va fi lăsat să scape atât de uşor, după deznodământul procesului, care, deşi nefavorabil lui, l-a avantajat enorm prin momentul producerii lui. Adică la „spartul” mandatului, reuşind prin stratagemele infame specifice PSD-ului să intre în campanie primar. PSD-istul, la rândul lui, va fi, sperăm, acţionat în instanţă de Bogdan David, pe care l-a privat un an şi două luni de şefia municipiului, care i se cuvenea după condamnarea lui Andrei. Mai mult decât atât, a încasat indemnizaţie de viceprimar cu atribuţii de primar în tot acest timp în care nu mai avea ce să caute la etajul Primăriei decât dacă se înscria la vreo audienţă la primar ori viceprimar.
Ţâroiu, pe care nimic nu-l ajută şi nu-l recomandă pentru funcţia de primar, n-a fost bun de candidat când era mai tânăr şi a ajuns să fie acum, când trendul naţional este să propulsezi tinerii în funcţii cheie, ca parlamentari, miniştri şi chiar preşedintele ţării. PSD a scos din lada de partid numai piese roase de molii şi le-a pus pe listă, pentru localele din 2016. Deschide pomelnicul, dacă îl întorci cu fundul în sus, alfabetic fiind ultimul, taica Ţâroiu, care, în vremurile glorioase ale social-democraţiei câmpulungene, nici măcar de viceprimar n-a fost bun. Vă daţi seama câtă încredere a avut propriul partid în el, dacă nu numai că nu l-a desemnat să reprezinte la alegeri formaţiunea, pe când era o forţă în târg, dar nu l-a vrut nici ca secund al câştigătorului!
Se întâmpla în 2000, când PSD, PDSR, la acea vreme, s-a aflat într-o formă şi-o inspiraţie maxime. La începutul anului, social-democraţii se deciseseră să meargă la locale cu George Bălan, un politician tânăr, care, la scurt timp după victoria obţinută la alegeri, a sărbătorit împlinirea a 45 de ani. Înainte de campanie… frământare mare în sânul PDSR, unde circulau tot felul de zvonuri, cum că oamenii cu bani din partid pregăteau desemnarea lui Ţâroiu în postura de candidat la Primărie.
S-au dovedit simple vorbe, menite să producă agitaţie, numai că, la scurt timp, Ţâroiu apărea într-o gazetă de la Piteşti cu nişte declaraţii în care îi recunoaştem stilul. Că şi el candida la Primărie, dar ca independent, dacă partidul îl voia pe proaspătul intrat în PDSR, Bălan. Şi de ce candida? Auziţi motivul motivelor! Că îi cereau oamenii de la ARO. Şi el nu putea să reziste rugăminţilor lor înlăcrimate! Nu numai că i-o cereau, dar chiar au venit la el să-l felicite, de parcă ar fi ieşit deja primar! Cităm: „Nu pot să-mi permit să fac pe mironositul, să fac ifose şi să refuz propunerea acestor oameni. La urma urmei, eu însumi sunt un luptător şi doresc să se schimbe ceva în acest oraş năpăstuit economic.”, zicea musiu Ţâroiu, în 2000.
Bineînţeles că, fiind la modă subiectul „să nu lăsăm ARO să moară”, PDSR-istul rămas pe dinafară (nu complet, căci era printre figuranţii la Consiliul Local) şi-a prezentat şi câteva repere din platforma program, care n-a fost să fie: „această uzină, care reprezintă inima şi pulsul muscelenilor, trebuie să se menţină, să găsim modalităţi de privatizare şi dezvoltare”, „să menţinem şi să dezvoltăm industria în oraş”, „să activăm potenţialul turistic al zonei”, „să menţinem şi să creăm noi locuri de muncă”. În orice caz, concluzia acelei discuţii zaharisite era că: „Las la o parte orice partid şi, dacă oraşul are nevoie de un primar şi nu de un politician, eu cred că cea mai corectă soluţie este să-mi depun candidatura ca independent.” L-a lecuit, pesemne, de acest gen de ameninţări tătuca de la judeţ, fostul prefect Nicolescu, membru în Biroul Executiv Central al PDSR.
După alegeri, pe durata cărora Ţâroiu a renunţat la reveriile independente de partid, a avut un loc asigurat între cei 9 PDSR-işti intraţi în Consiliul Local. Surpriză la numirea viceprimarului. Partidul care a livrat primarul în 2000, adică pe Bălan, nu l-a vrut pe Ţâroiu nici viceprimar. Aşa că l-a desemnat pe Gheorghe Sârbu. Pe Liviu Ţâroiu l-a propus ApR-ul, care a mai avut o preferinţă: Marinică Fologea, însă ambii au declinat nominalizarea. Liberalii, care n-aveau nici jumătate din numărul înroşiţilor, l-au scos la înaintare pe Călin Andrei. La vot a ieşit Sârbu, cu 13 voturi pentru, câştigând în faţa lui Andrei, ales doar de 6 colegi. Istoricul mai recent al CV-ului electoral al lui Ţâroiu îl cunoaşteţi: locul trei la primar, în 2008, când PSD-ul intrase deja într-o teribilă criză de candidaţi, care s-a tot adâncit până astăzi, iar, în 2012, a ajuns viceprimar doar pentru că a vrut Călin Andrei.