Victor Naghi a ţinut foarte mult ca ARO să nu se rezume la o fabrică şi o maşină, de aceea, din dispoziţia sa, au fost înfiinţate o serie de activităţi conexe, dintre care pentru această ediţie le-am ales pe cele cultural-artistice. Sub emblema „ARO”, au reprezentat Câmpulungul şi uzina la nivel naţional şi internaţional corul, ansamblul de cântece şi dansuri şi brigada artistică, ale cărei texte erau asigurate de Nelu Constantin. Nu o dată, ansamblul coral, a cărui existenţă se traduce în decenii, a fost premiat la „Cântarea României”, unde ajungeau cei mai buni interpreţi din ţară. Corul de la Câmpulung era impresionant din toate punctele de vedere: al numărului componenţilor, al costumaţiei şi, cel mai important, al performanţelor interpretative. Atât de apreciat era, încât a fost invitat la Bucureşti, la Televiziunea Română. Ansamblul de cântece şi dansuri “ARO” a avut ocazia să meargă în străinătate, două dintre deplasările despre care ne-a vorbit Toma Neaga, fostul preşedinte al Comitetului Sindical ARO, fiind în Olanda şi în Germania. În Olanda a mers, alături de dansatorii de la uzină, Marcel Pavel, aflat, în 1982, la începutul unei cariere extraordinare.
Până să se construiască Clubul ARO, spectacolele se ţineau la “Dinicu”, în Grădina Publică, “Olga Bancic” şi “Ciobănaşul”
Înainte de a se construi Clubul ARO, spectacolele artiştilor de la uzină se ţineau în amfiteatrul Liceului „Dinicu Golescu”. „De obicei, spectacolele se organizau vara, la zile importante, 1 Mai, 23 August, în Grădina Publică sau în Parcul „Olga Bancic”. Odată, am dat spectacol în Parcul Ştefănescu. De la “Ciobănaşul”, în dreapta, este o poiană frumoasă. Acolo, am avut un spectacol, de 1 Mai, pe iarbă verde.”, ne povestea Toma Neaga, care, timp de şase-şapte ani, a făcut parte din corul întreprinderii. Într-una dintre fotografiile prezentate, o parte dintre membrii impresionantului cor câmpulungean au fost duşi la Mateiaş, datorită cadrului natural spectaculos şi frumuseţii Mausoleului. Din imaginea imortalizată în anul 1976 lipsesc scările monumentale şi platforma de la baza edificiului, care s-au construit opt ani mai târziu.
Şi actualul viceprimar Liviu Ţâroiu a făcut parte din cor, însă nu s-a lăsat înduplecat uşor să se alăture colegilor cu voce şi ureche muzicală. Se cuvine a-i aminti pe dirijorii datorită cărora ARO a ajuns de mai multe ori pe podiumul Festivalului „Cântarea României”: Alfons Popescu, Mircea Zeamă, Moise Mitulescu, Gheorghe Gomoiu, Speranţa Florea, Eugeniu Bercu, Ciuculescu, ultimul, profesor la Nămăeşti, plecat ulterior la Curtea de Argeş. Dintre aceştia, cel mai longeviv dirijor a fost Gheorghe Gomoiu, a cărui carieră profesională continuă şi astăzi. „Îl aduceam de la Piteşti cu maşina, îl duceam înapoi.”, îşi aminteşte Toma Neaga. „Şi doamna Speranţa a fost o lungă perioadă la cor.”, a adăugat el.
Alfons Popescu, de loc din Domneşti, a dirijat şi corul Şcolii Pedagogice, şi corul Casei de Cultură, şi corul comunei Malu cu Flori, şi corul de la Rucăr. „Era dirijor cam în toată zona.”, ne spunea despre el fostul lider de sindicat. „Bat ciocanele, râd motoarele şi cuptoarele ard ca soarele!”, este un cântecel compus de Alfons Popescu, fredonat şi astăzi de foştii componenţi. Fiica acestuia activa în Corul Madrigal. În 2011, Moise Mitulescu a devenit “Cetăţean de Onoare” al Câmpulungului. A fost dirijorul Coralei „Negru Vodă”, care a împlinit, în anul recompensării de către municipalitate a profesorului Mitulescu, o sută de ani de existenţă. Timp de 20 de ani, a fost unul dintre cei mai valoroşi profesori de muzică din judeţul Argeş. Profesor universitar, a predat şi la Colegiul Pedagogic „Carol I”.
Toma Neaga păstrează câteva diplome obţinute de corul Întreprinderii ARO, din timpurile în care se numea Întreprinderea Mecanică „Muscel”. Diploma reprezenta, pe atunci, un stimulent moral. Unul puternic, fiindcă asta era baza, stimulentul moral. „Stimulentul material… mai greu.”, îşi amintea fostul preşedinte al Comitetului Sindical de la ARO.
• În 1977, Corala Întreprinderii Mecanice „Muscel” a obţinut locul IV la concursul de muzică revoluţionară şi patriotică, în cadrul etapei republicane a Festivalului naţional al educaţiei şi culturii socialiste „Cântarea României”.
• Zece ani mai târziu, în 1987, Corul mixt al Întreprinderii ARO şi-a completat palmaresul de trofee cu premiul III şi titlul de Laureat la concursul artistic de interpretare (creaţie) din cadrul etapei republicane a Festivalului „Cântarea României”.
• Tot la „Cântarea României” şi tot premiul III au câştigat coriştii uzinei cu doi ani înainte, în 1985.
La 23 de ani, Marcel Pavel a mers la primul turneu în afară, cu artiştii de la ARO
În afară de fotografiile realizate cu ocazia deplasării în Olanda, la Festivalul Folcloric Internaţional de la Warffum, în luna iunie a anului 1982, Toma Neaga, conducătorul grupului de musceleni, deţine încă lista membrilor Ansamblului Folcloric ARO şi, foarte interesant, lista cuvintelor uzuale traduse din olandeză în română. Aceasta din urmă a fost pusă la dispoziţia invitaţilor din România de către organizatorii din Olanda, care au scris cuvintele româneşti aşa cum s-au priceput: „buna dimineaca”, „la rewedere”, „droem boen” (adică „drum bun”), „wa mulcoemesk” („vă mulţumesc”), „moenkare” şi „beituere” („mâncare” şi „băutură”), „foerkitsa” şi „lingoera” („furculiţa” şi „lingura”), „ingetsata”, „winu”, „poine”, „moine” ş.a.m.d. Aşadar, înainte ca românii să înveţe să le pronunţe în olandeză, trebuia să descifreze româna alambicată în care gazdele făcuseră traducerea.
Festivalul s-a derulat în perioada 8-13 iunie 1982 şi a reunit ansambluri folclorice din Ungaria, Turcia, România, Iugoslavia, Spania, Anglia, Italia, Slovacia, Suedia şi Olanda. „Mulţi dintre membrii ansamblului erau familii care s-au înscris la dansuri, dar şi familii care s-au format prin căsătoria tinerilor care făceau parte din ansamblu. Socaciu a fost instructorul nostru de la Bucureşti. Totodată, el a jucat rolul de translator al grupului. Totdeauna luam o formaţie de la Bucureşti, ca să facem un ansamblu mare.”, relata Toma Neaga. Iată cine a făcut deplasarea în Olanda, în anul 1982: Leonte Socaciu, în calitate de regizor al corului, Toma Neaga, conducătorul grupului, Gheorghe Rădici, responsabilul grupului, Mircea Constantinescu, medic, Gheorghe Lupeanu, instructor, şi dansatorii Ioana Lupeanu, Emil Bebe Lămbescu, Angela Lămbescu, Viorel Balaban, Gabriela Balaban, Florin Sandu, Elena Sandu, Gheorghe Sima, Cornelia Sima, Marian Popescu, Iuliana Popescu, Ion Mitu, Stela Mitu, Cornel Fulga, Cornel Teşileanu, Petre Florea, Mirela Popescu, Doina Cotârleţ, Georgeta Popescu, Mihaela Poenaru, Mihaela Nicolescu. Delegaţia României a cuprins, în afară de ansamblul de dansatori, o formaţie de instrumentişti condusă de dirijorul Lucian Goiana, din Bucureşti, şi compusă din vioriştii Alexandru Buzatu, Ion Baicu, Gheorghe Constantinescu, Gheorghe Preda, Vasile Enache, acordeonist, Dumitru Florescu, instrumentist, Dumitru Hmelnitchi, Paul Mihăescu, Dumitru Niţoi şi Marcel Pavel.
Este vorba despre celebrul Marcel Pavel, musceleanul compozitor şi poliinstrumentist (chitară bas, contrabas, violoncel, percuţie şi pian). La Câmpulung, şi-a petrecut copilăria şi tot aici şi-a început activitatea artistică. Liceul, însă, l-a urmat la Piteşti (Liceul de Muzică şi Arte Plastice), având câţiva ani de studiu la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Câmpulung. Când i-a însoţit pe dansatorii de la ARO în Olanda, Marcel Pavel avea 23 de ani. Într-adevăr, în biografia sa profesională este consemnat faptul că, începând cu anul 1981, a susţinut numeroase turnee în străinătate: Olanda, Germania, Italia, Belgia, Franţa (la Paris), Elveţia (la Lausanne şi Geneva), Austria, Polonia, Egipt, Israel, SUA, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, Cipru, Estonia, Republica Moldova. Deci, printre primele sale ieşiri în străinătate a fost cea alături de artiştii angajaţi la Întreprinderea ARO Câmpulung.
O altă invitaţie în străinătate primită de Ansamblul „ARO” a fost în Germania, la Festivalul „Marburg”, care a debutat cu o recepţie oficială la Prefectură, la care au participat, din partea delegaţiei câmpulungene, „tovarăşii” Mateescu, Neaga, Socaciu şi orchestra ansamblului.
Costume şi instrumente muzicale de peste 570.000 lei, în 1990
Dacă este să analizăm „lada de zestre” a formaţiilor artistice ale uzinei, nu exagerăm cu nimic când facem afirmaţia că acestea deţineau o avere constând în zeci de costume şi instrumente muzicale. „Costumaţia, făcută de sindicat, era luată numai la cor.”, a întărit Toma Neaga. Ca să exemplificăm, Sindicatul Întreprinderii ARO avea pe inventar şifoniere întregi de vestimentaţie, fie costume populare, fie costume de gală ale corului, fie ale brigăzii artistice: câte 12 ii roşii, fote roşii, poale, bete pentru femei, veste de catifea pentru femei, legături de catifea tot pentru femei, plus alte 24 de bete de două feluri; câte 12 cămăşi roşii bărbăteşti, veste de tergal, pantaloni albi. Corul era dotat, în privinţa costumaţiei, astfel: 78 de costume pentru femei, câte 12 cămăşi şi fuste din şifon cu broderie, 12 perechi de pantaloni din postav cu broderie, câte 10 brâuri ţesute, veste din postav, legători din catifea pentru femei, ii cu perle, veste-ilic din catifea pentru femei, 18 fote cu fir. Urmează cele 9 costume pentru orchestră, cu câte 14 veste albe, cămăşi şi brâuri, cele 13 costume de brigadă pentru bărbaţi şi 10 pentru femei (bluze, pantaloni, fuste, sacouri), cele 63 de costume pentru cor bărbăteşti, 16 marame ale ansamblului de dansuri, plus încălţămintea: câte 16 perechi de cizme bărbăteşti şi pantofi de dans femeieşti. Adăugăm dotării formaţiei de dansuri populare costumele complete pentru bărbaţi şi femei specifice Moldovei, zonei Oaşului şi costumele de căluşari, toate, în număr de 12 pentru fiecare zonă a ţării reprezentată de Ansamblul „ARO”.
Pe lângă vestimentaţie, patrimoniul Sindicatului ARO cuprindea instrumente muzicale, plus aparatura necesară organizării unui spectacol: vioare, saxofoane, acordeoane, baterii, ţambale, chitare, orgi, contrabasuri, trepiede, piane, cinele, pick-up-uri, aparate de radio, aparate foto, amplificatoare, microfoane, un televizor şi multe, multe altele. În total, 620 de obiecte, în valoare de 570.878,34 lei, la nivelul anului 1990, când s-a făcut predarea-primirea de la vechiul sindicat către succesorii săi, care se adăugau mijloacelor fixe în valoare de 496.721,34 lei.