Dragii mei!
Ce mare bucurie trăieşte Neamul Nostru Românesc, la prăznuirea Sfântului Andrei, Apostolul românilor! Cine a fost Sfântul Andrei? A fost unul din cei doisprezece Apostoli care l-au urmat pe Iisus Fiul lui Dumnezeu. O bună vreme, a fost unul dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul, care îndemna poporul lui Israel la pocăinţă şi care pregătea calea pentru Cel ce avea să vină, să izbăvească neamul omenesc din robia vrăjmaşului. A fost frate cu Petru, decanul de vârstă dintre Apostoli, şi cel care, simţind că Domnul Hristos este Mesia Cel adevărat, a fost primul care a răspuns chemării la apostolie. Era din Betsaida Galiliei, din nordul Ţării Sfinte, iar îndeltnicirea era aceea de pescar, la fel ca şi Petru, fratele său. A ajuns să fie pescar de oameni la îndemnul Mântuitorului şi apoi să fie părtaş la cele mai mari minuni săvârşite de Domnul Iisus. După înălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos şi pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii au început să propovăduiască noua învăţătură adusă în lume de Mântuitorul. Ucenicii Mântuitorului au tras la sorţi pentru locurile unde aveau să propovăduiască Evanghelia; aşa se face că cel care a fost rânduit să ajungă în ţările din jurul Mării Negre, a fost Sfântul Apostol Andrei, Apostolul Neamului Nostru Românesc.
După ce a trecut prin Sciţia Mare, a ajuns la Gurile Dunării, a început să ridice biserici, a hirotonit episcopi şi preoţi, a botezat pe strămoşii noştri geto-daci şi a reuşit în scurt timp să-şi ducă la bun sfârşit misiunea încredinţată. A suferit moarte martirică, fiind răstignit pe cruce în formă de X, în oraşul grecesc Patras, în timpul împăratului roman Nero. Bucuria prăznuirii Sfântului Andrei pentru musceleni ar trebuie să aibă o însemnătate cu totul deosebită, ştiind că acest ţinut a fost străbătut de Sfântul Andrei, care a ajuns să vestească personal Cuvântul Domnului, purtând cu el şi una din icoanele Maicii Domnului, zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Ajungând pe locul unde astăzi se află Mănăstirea Nămăieşti, găseşte un templu dacic, închinat zeului Zamolxes. Apostolul Andrei, care crezuse că în grotă trăieşte un slujitor al zeului, pe care-l va creştina, şi, de fapt, negăsind pe nimeni, s-ar fi adresat celor care îl însoţeau în călătorie: Nemo est (Nu este nimeni), de unde şi numele Mănăstirii şi al localităţii Nămăieşti. A coborât în locul săpat din stâncă şi a lăsat icoana în partea de nord, aproximativ pe acelaşi loc în care se află astăzi, spre închinare, ca mărturie a prezenţei Sfântului în acest spaţiu binecuvântat de Dumnezeu. Suntem un popor iubit de pronia divină a lui Dumnezeu, prin venirea Sfântului Apostol la Neamul românesc şi aşa a rânduit, ca odată cu plămădirea formării poporului român să se desăvârşească şi primirea învăţăturii cele drepte. Cu adevărat cred că Dumnezeu iubeşte acest neam al nostru românesc, pentru că numai rânduiala dumnezeiască şi inima jertfitoare a poporului au întipărit credinţa cea adevărată în sufletele moşilor şi strămoşilor noştri şi, la rândul lor, au avut grijă ca să fie transmisă din generaţie în generaţie, până astăzi.
De aceea, credinţa ortodoxă se contopeşte cu neamul românesc, căci n-ar fi rezistat ţara dacă românii nu ar fi avut credinţă puternică precum stânca. Uitaţi-vă la toate bisericile şi mănăstirile ridicate cu dragoste de către înaintaşii noştri. Şi dacă tot vorbim de credinţa înaintaşilor noştri, număraţi bisericile din Câmpulung. Dacă vreţi să vedeţi sfinţenie? Mergeţi la Mănăstirea Cetăţuia „Negru Vodă”, la „o şchioapă” de Câmpulung, şi vă veţi bucura de prezenţa Sfântului Cuvios Ioanichie, duhovnicul şi sfătuitorul domnitorilor Mihai Viteazul şi Matei Basarab. Numai pentru lucrurile acestea ar trebui să încercăm să ne respectăm valorile, pentru că aceasta este indentitatea noastră. Dacă uităm trecutul, uităm cine suntem şi încotro mergem. De aceea, bine s-a rânduit ca sărbătoarea Sfântului Andrei, 30 noiembrie, să fie trecută în calendarele bisericeşti ortodoxe cu litera roşie, ca o adevarată sărbătoare a creştinismului românesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională sau a unităţii românilor de pretutindeni. Astfel, se uneşte spiritual sărbătoarea Bisericii Române cu sărbătoarea României. Creştinismul nostru, al românilor, este de origine apostolică, iar aceasta i se datorează Sfântului Andrei. Aşa se explică şi faptul că el este unul dintre cei mai populari sfinţi ai noştri şi că numele lui este viu, nu numai în evlavia, ci şi în folclorul românesc. De aceea, cred că numai cu credinţă tare în Dumnzeu, cu o dragoste şi o unitate naţională exemplară, având în mâini armă tare împotriva vrăşmaşilor, Crucea cea dătătoare de viaţă, poporul nostru va dăinui cu destoinicie până la sfârşit. Aceasta dorim tuturor românilor, cu ocazia Zilei Naţionale. La mulţi ani tuturor fraţilor noştri, şi celor de aproape, şi celor de departe! Să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”, Câmpulung