Îndemnuri la început de an!

Dragii mei!
Slavă Domnului pentru toate câte ne-a dăruit nouă! Şi, pe bună dreptate, trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare clipă a vieţii noastre. Să încercăm să ne bucurăm de lucrurile frumoase pe care le rânduieşte Dumnezeu, iar în ispite şi încercări să nu cârtim, ci să ne rugăm, să avem răbdare şi înţelepciune. În cuvântul de astăzi, voi reaminti cât de importantă este Biserica în drumul nostru către mântuire. De fapt, pentru a ne mântui sufletul, trebuie să beneficiem de Harul Duhului Sfânt, prezent în Sfintele Taine; pentru a ne mântui sufletul, trebuie să respectăm poruncile şi să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu. Este foarte adevărat că, odată botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi, devenim fii ai Domnului după Har, dar la fel de adevărat este că, prin Taina Botezului, devenim şi fii ai Bisericii.
Sfânta noastră Biserică, din care facem parte toţi cei botezaţi, de două mii de ani, ne împărtăşeşte darurile Duhului Sfânt neîncetat prin Tainele şi slujbele rânduite, încoronarea tuturor fiind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Sfânta Biserică este casa Lui Dumnezeu, Lăcaş Sfânt, Casă de Rugăciune, pe pământ, în care locuieşte Cel ce este mai presus de cer – Dumnezeu; este Lăcaş care închipuieşte răstignirea, îngroparea şi învierea lui Hristos. Biserica este Corabia mântuirii, care ne duce la liman. De Sărbătoarea Naşterii Domnului, de Bobotează, biserica mănăstirii a fost neîncăpătoare şi, cu siguranţă, la fel a fost în fiecare biserică, fiecare gândindu-se ca, măcar în aceste zile de praznic, să ajungă în Casa Domnului; dar iată ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur într-un cuvânt al său la Praznicul Bobotezei: „Voi toţi sunteţi astăzi veseli şi numai eu sunt trist. Într-adevăr, când îmi arunc ochii peste mulţimea aceasta duhovnicească, când văd această bogăţie nesfârşită a bisericii şi când mă gândesc apoi că, odată cu trecerea sărbătorii, va pleca în grabă şi mulţimea aceasta de aici, mă întristez, mă doare sufletul că biserica, ea, care a dat naştere la atâţia fii, nu se poate bucura de ei la fiecare Sfântă Liturghie, ci numai în sărbători… Corăbierii şi cârmacii fac totul ca să străbată şi să ajungă în port. Noi, dimpotrivă! Necontenit ne străduim să tulburăm marea vieţii noastre, ne cufundăm mereu în furtunile grijilor lumeşti… iar aici, în Biserică, abia de ne vedem o dată sau de două ori pe an… Dă-i lui Dumnezeu două ceasuri de rugăciune şi vei aduna în casa ta câştigul a mii de zile; iar dacă nu vrei, ia aminte, să nu pierzi cumva ostenelile unor ani întregi, pentru care n-ai voit să te desparţi o mică parte din zi de câştigurile cele lumeşti. Dumnezeu obişnuieşte, când e dispreţuit, să risipească averile adunate în zi de duminică şi sărbătoare…”
Vedeţi, dragii mei, că cel ce îşi asumă apartenenţa la ortodoxie trebuie să fie împlinitor al poruncilor şi cuvântului lui Dumnezeu; de aceea, este obligatoriu ca, în duminici şi sărbători, să fim prezenţi cu toţii la Sfânta Biserică. Cum vom putea înţelege semnificaţia duhovnicească a Praznicului  Naşterii Domnului, al Bobotezei, care tocmai a trecut, al Învierii şi celelalte, dacă nu ne îndreptăm paşii spre Sfânta Biserică? Chiar dacă nu vei înţelege taina credinţei din primul drum pe care îl faci către Casa lui Dumnezeu, însă vei vedea că Domnul te va înţelepţi cu timpul şi vei înţelege taina credinţei, pentru că vei începe să trăieşti şi, atunci, ţi se vor deschide ochii sufletului; atunci vei regreta timpul pe care l-ai irosit în zadar, pentru deşertăciunile cele omeneşti. De aceea, dragii mei, acum, la început de an, am  vrut să amintesc cât de necesară este prezenţa noastră la Sfânta Liturghie; sigur că toate faptele pe care le săvârşim înaintea Domnului pentru mântuirea noastră şi a celorlaţi sunt plăcute înaintea Domnului, dar fără Biserică, locul întâlnirii Prea Sfintei Treimi, a Maicii Domnului, a Sfinţilor arhangheli şi îngeri şi a tuturor sfinţilor, rătăcim, orbecăim fără lumină şi ne risipim în negura lumii, făra a dobândi vreun folos. Să fim credicincioşi, rugători, răbdători, curajoşi, blânzi, iertători şi nebârfitori, să fim uniţi şi nu dezbinaţi…
Să fim propriul nostru judecător şi nu al altora; să nu fim indiferenţi faţă de suferinţa şi necazul aproapelui nostru; să fim păstrători ai valorilor spirituale şi culturale ale neamului nostru; să aducem aminte mereu de înaintaşii noştri şi să-i cinstim, pentru că au apărat ţara şi credinţa cu preţul vieţii; să facem cunoscut şi altora bucuria de a ne fi născut în acest spaţiu plin de comori duhovniceşti, spaţiu istoric şi cultural, pentru care mulţi au tânjit, tânjesc şi au să mai tânjească cât va fi lumea. Acestea sunt gândurile mele la început de an, pe care le aştern pe hârtie şi vă îndemn la meditaţie. Pentru  mulţi şi buni ani, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung