La doi ani de la Revoluţie, viaţa grea în libertate i-a scos în stradă
Cu douăzeci de ani în urmă, sindicatele grupate în Convenţia Teritorială Sindicală Câmpulung – ARO, Cimus, Grulen, FPSA şi UFET – au organizat un miting de protest, nemulţumite de modul defectuos în care au considerat ele că se achită Primăria Câmpulung şi Prefectura judeţului Argeş de sarcinile cu care au fost învestite. Încă de atunci, a fost sesizată înrăutăţirea situaţiei sociale a locuitorilor municipiului, iar ce s-a întâmplat pe parcursul următoarelor două decenii am trăit-o cu toţii. Iată ce probleme reclamau, la acea vreme, membrele Convenţiei Sindicale Teritoriale, care au declanşat, într-un final, mişcarea de stradă, pe 20 octombrie 1992, la care au luat parte peste 2.000 de persoane. După lecturarea lor, chiar dacă unii dintre dumneavoastră veţi fi tentaţi să zâmbiţi nostalgic, amintindu-vă cum aşteptaţi maşina cu butelii de aragaz sau căldura la calorifer furnizată de centrala de cartier, veţi aprecia cât de mult a „evoluat” Câmpulungul în aceşti douăzeci de ani, care au trecut de atunci. Veţi constata că, deşi s-au perindat patru primari, din care ultimul posesor a trei mandate, unele dintre nemulţumiri parcă au „îngheţat” în timp, fiind la fel de actuale ca în 1992.
Apariţia barurilor şi a consignaţiilor în Clubul ARO, motiv de protest, în 1992
Prima dintre ele privea Casa de Cultură a Sindicatelor ARO, care, două decenii mai târziu, şi-a luat numele „C.D. Aricescu”, parcă în încercarea de a „şterge” orice asociere cu întreprinderea datorită căreia instituţia a apărut în Câmpulung. Casa de Cultură a Sindicatelor ARO – au menţionat liderii sindicaliştilor grupaţi în uniunea amintită la început – a fost construită exclusiv din „munca patriotică a salariaţilor oraşului şi din contribuţia bănească a întreprinderilor.” După evenimentele din Decembrie ’89, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România a primit acordul primului ministru de a gestiona şi Casele de Cultură ale Sindicatelor. Însă, după constituirea celorlalte confederaţii sindicale, acestea au făcut presiuni asupra Guvernului, de a gestiona în comun patrimoniul vechiului UGSR. „Necăzându-se de acord asupra modului de administrare comună ori de împărţire a acestuia, conturile au fost blocate, iar Caselor de Cultură li s-a impus să se autogestioneze. În aceste condiţii, conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor Câmpulung a cerut CNSLR, care a aprobat – prin adresa 1656/1992 – iar Prefectura a avizat, înfiinţarea de spaţii comerciale, optându-se, datorită avantajelor financiare, pentru baruri şi consignaţii.”
Astfel, destinaţia iniţială a Clubului ARO a fost modificată, autorizându-se asemenea activităţi comerciale, iar muscelenii au fost privaţi de spectacole de calitate. Iar aceasta se întâmpla la nivelul anului 1992, când se vorbea deja despre o stare de mâhnire generală cauzată de transformarea Casei de Cultură într-un birt comunal! Din nefericire, afirmaţia rămâne valabilă şi în zilele noastre. Convenţia Teritorială Sindicală Câmpulung a cerut, la acea vreme, revenirea la situaţia anterioară, prin anularea de către CNSLR şi Prefectura Argeş a dispoziţiei de funcţionare a activităţilor comerciale. Totodată, a cerut ca imobilul să fie trecut în administrarea ei. Deoarece, la acel moment, întregul patrimoniu al UGSR era gestionat exclusiv de către CNSLR, inclusiv Casele de Cultură, aceasta a aprobat constituirea Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor, asociaţie care se autogestiona.
Ulterior anului 1992, o parte din patrimoniul UGSR a fost distribuit şi celorlalte confederaţii reprezentative, printre care şi Blocul Naţional Sindical, căruia îi era afiliat Sindicatul Liber ARO. În noua formă de proprietate, Casele de Cultură continuau să se gospodărească singure, dar aveau un Consiliu de Administraţie format din reprezentanţii tuturor sindicatelor din localitate afiliate la confederaţiile reprezentative.
Încă de acum două decenii, Primăriei i s-a cerut să desfiinţeze coteţele de animale din cartiere
Curăţenia în Câmpulung genera supărări acum douăzeci de ani şi continuă să genereze şi astăzi. „Exceptând centrul oraşului, în care locuiesc vechile şi actualele personalităţi ale Câmpulungului, unde curăţenia stradală este menţinută în condiţii relativ bune, în cartierele Grui şi Vişoi, în care locuieşte cea mai mare parte a populaţiei, aceasta se degradează pe zi ce trece.” De aceea, Convenţia a cerut Primăriei să amenajeze locuri de depozitare a resturilor menajere, să le ridice la anumite intervale şi să-i amendeze drastic pe cei care nu le foloseau. În aceeaşi idee, sindicatele au mai solicitat Primăriei să sancţioneze şi să desfiinţeze amenajările clandestine, inclusiv coteţele de animale din vecinătatea blocurilor de locuit.
Privatizaţii umpluseră oraşul de bodegi în barăci şi buticuri la parterul blocurilor
Au fost trecuţi pe lista de neajunsuri şi privatizaţii apăruţi imediat după Revoluţie, care şi-au deschis baruri şi consignaţii oricum şi oriunde, profitând de neimplicarea Serviciului Sistematizare al Primăriei, a Prefecturii şi a comisarilor Gărzii Financiare. Aşa au apărut în peisaj „afacerile” din barăci de tablă, amplasate peste tot, ori la parterul blocurilor, fără acordul proprietarilor de apartamente. Ca să se facă o ordine în domeniul comercial, Convenţia Teritorială Sindicală Câmpulung a solicitat să se instituie o procedură, prin care să se obţină acordul locatarilor, să se impună o arhitectură a construcţiilor executate în acest scop, în paralel cu verificarea activităţii Gărzii Financiare şi demiterea celor care se fac vinovaţi de tolerarea speculei, inclusiv cu produsele alimentare subvenţionate.
Raţia de zahăr subvenţionat în 1992: un kilogram pentru un locuitor al Piteştiului, 0,5 kilograme la Câmpulung
Aprovizionarea şi distribuirea alimentelor subvenţionate a constituit alt punct pe lista de revendicări. „În momentul de faţă, alimentele subvenţionate, în special, zahărul şi pâinea, ajung extrem de greu să fie achiziţionate de către populaţie. Zahărul a fost distribuit, anul acesta, doar pe două luni: aprilie şi septembrie. Revoltător a fost, însă, modul în care s-a repartizat cantitatea de zahăr de către Prefectură, unui locuitor al municipiului Piteşti revenindu-i un kilogram, iar unuia din Câmpulung, 0,5 kilograme. Probabil, domnul prefect vrea să dea o lecţie zonei de Nord a judeţului, care vrea să revină la vechea formă de împărţire administrativă, deci, reînfiinţarea judeţului Muscel. Pâinea, care, în actualele condiţii, continuă să fie subvenţionată de stat, constituie, sub privirile îngăduitoare ale Gărzii Financiare, un mijloc de câştiguri ilicite pentru salariaţii Fabricii de Pâine, prin nerespectarea condiţiilor de calitate, şi pentru vânzătorii centrelor de desfacere a acesteia, prin majorarea abuzivă a preţului.”, astfel a fost justificată doleanţa Convenţiei, care a lansat câteva solicitări în sprijinul locuitorilor cu venituri modeste.
Din nou, s-a cerut Prefecturii anularea unei dispoziţii, de data aceasta, a celei de stabilire diferenţiată a cantităţii de zahăr ce revenea populaţiei judeţului. Apoi, emiterea de bonuri lunare pentru fiecare locuitor din zona Câmpulungului, în scopul unei bune distribuiri a pâinii subvenţionate la centrul căruia îi este arondat. Într-un final, conducerea sindicatelor a propus sancţionarea şi, eventual, demiterea conducerii Fabricii de Pâine, dacă abaterile legate de calitate şi cantitate persistau.
Buteliile de aragaz, sursă de venituri ilicite pentru administratorii asociaţiilor şi angajaţii de la PECO
În 1992, distribuirea buteliilor de aragaz continua să fie o problemă serioasă a locuitorilor municipiului, în condiţiile în care în perspectiva imediată nu se întrezărea racordarea totală a Câmpulungului la magistrala de gaz metan ce-l străbătea. „Distribuirea buteliilor constituie, în momentul de faţă, principala sursă de venituri ilicite pentru administratorii asociaţiilor de locatari şi pentru salariaţii PECO. De asemenea, din cauza necunoaşterii orei de distribuire a buteliilor, locuitorii oraşului sunt obligaţi să aştepte 8-10 ore până la sosirea maşinii.”, au reclamat sindicaliştii, care au solicitat urgentarea aplicării măsurii de livrare la domiciliu a buteliilor de aragaz.
ARO şi Cimus, solicitate să acopere cu autovehiculele lor toate traseele din oraş
Maniera de funcţionare a transportului în comun a fost pusă pe seama proastei organizări a celor responsabili, dar şi pe nealocarea de către Prefectură, probabil, din motivele amintite mai înainte, a fondurilor necesare înnoirii parcului de autovehicule. „Datorită iniţiativei conducerii Combinatului de Lianţi şi a noului director al SC ARO SA, care au achiziţionat autovehicule în scopul transportului salariaţilor proprii, situaţia se va ameliora. În aceste condiţii, cerem să se realizeze colaborarea cu SC ARO SA şi Cimus, pentru acoperirea cu mijloace de transport a tuturor traseelor.”
Câmpulungenii, lăsaţi să îngheţe, cu excepţia celor care aveau căldură de la CFS
Ce-i mai măcina pe câmpulungeni, în urmă cu douăzeci de ani? Asigurarea apei calde şi a căldurii în locuinţe, în timpul iernii. „Din cauza neimplicării la timp a Primăriei şi RA Edilul Câmpulung, de a face aprovizionarea cu combustibilul necesar funcţionării centralelor termice în perioada de iarnă, oraşul Câmpulung, cu excepţia locuinţelor cărora agentul termic le este asigurat de SC Grulen SA, va fi lipsit total de căldură. În ultimul moment, când situaţia a devenit disperată, Consiliul Primăriei a cerut schimbarea directorului RA Edilul, schimbare care, însă, nu a dus la îmbunătăţirea lucrurilor.”, a reprezentat un alt motiv care i-a scos pe oameni în stradă.
Încă erau speranţe că se va construi o şcoală în Grui, plus o creşă în vila Securităţii
La acea vreme, încă se milita pentru realizarea unui proiect despre care se vehicula dinainte de Revoluţie: construirea unei şcoli în Grui, cartier izolat al Câmpulungului, care s-a aflat dintotdeauna printre promisiunile electorale ale primarilor, inclusiv la alegerile locale din 1992. „Copiii din clasele primare din acest cartier sunt obligaţi să parcurgă 3-4 kilometri până în zona centrală, unde sunt concentrate majoritatea şcolilor oraşului. Cerem Primăriei urgentarea construirii şcolii primare din Grui şi să facă demersurile necesare pe lângă Ministerul Apărării şi Garnizoana Câmpulung, de a ceda, în scopul amenajării în localul fostei vile a Securităţii a unei creşe şi a unui cămin de copii.”, era propunerea sindicaliştilor câmpulungeni.
Câmpulungenii se plângeau că nu prind Programul 2 al Televiziunii Române
Memoriul cu revendicări a mai cuprins şi nerecepţionarea Programului 2 al Televiziunii Române în zona noastră. „Dacă, până la sfârşitul anului (n.r. 1992), nu se va asigura recepţionarea acestui program, locuitorii oraşului vor refuza plata integrală a abonamentului TV.”, „trâmbiţau” liderii sindicatelor.
Muscelul voia să se rupă de restul judeţului
În sfârşit, visul care s-a risipit pe nesimţite, estompat de viaţa tot mai dură a câmpulungenilor şi muscelenilor în anii ce au urmat, era reînfiinţarea judeţului Muscel. Iar motivul invocat atunci: neimplicarea Prefecturii în rezolvarea problemelor sociale ale zonei, prin urmare, s-a solicitat aprobarea de către Parlament a Legii reîmpărţirii teritoriale a ţării, în procedură de urgenţă.
Dacă instituţiile cărora li s-au adresat sindicatele de la ARO, Cimus, Grulen, FPSA şi UFET nu comunicau, până la 1 noiembrie 1992, măsurile pe care intenţionau să le întreprindă, însoţite de termenele de soluţionare a problemelor ridicate, reprezentanţii salariaţilor din Câmpulung anunţau o „permanentizare a mitingurilor de protest faţă de Primărie, Prefectură şi Guvern”.
Erau la modă în 1992.