În străinătate, muscelenii de la ARO uitau de viaţa grea şi lipsurile de acasă
China a fost pentru Uzina ARO principala piaţă de desfacere a autoturismelor fabricate în Muscel. Pentru a asigura asistenţa tehnică a maşinilor ajunse, în mare parte, în dotarea întreprinderilor de pe teritoriul acestei ţări, au fost înfiinţate şase Staţii Service, la care au fost detaşaţi tehnicieni ai fabricii câmpulungene. Printre aceştia a fost, în anul care a precedat Revoluţia din România, din Decembrie 1989, Ilie Necula, aflat în planurile Exportului să meargă în Coreea de Nord. Destinaţia de serviciu i s-a schimbat şi, abia reîntors din Siria, unde s-a ocupat de pregătirea celor o sută de maşini livrate Poliţiei din Damasc, a fost trimis în China. Aici a stat un an, timp în care a şi muncit, dar a şi simţit cum e să duci un trai îndestulător, graţie nivelului ridicat de civilizaţie pe care îl atinseseră chinezii în urmă cu 24 de ani. Dacă, la Câmpulung, ca, de altfel, peste tot în ţară, lumea făcea foamea şi frigul în case, în această parte a lumii, în care l-au purtat atribuţiile de serviciu pe Ilie Necula, magazinele abundau în bunătăţi la care ai noştri nici nu visau, iar locuinţele erau dotate cu tot confortul necesar.
Până a venit angajatul Uzinei Dacia, a fost, trei luni, singur printre chinezi
Odată ajuns în Asia, musceleanul – deşi născut la Fâlfani-Stolnici, Ilie Necula a devenit muscelean, trăind la Câmpulung de 41 de ani – a lucrat, în prima lună, la Sincan. Acolo, s-a ocupat de pregătirea de vânzare a maşinilor fabricate la Câmpulung, împreună cu un coleg, Nicolae Arsu, cu care se cunoştea din timpul Şcolii Profesionale. Ca să deprindă graiul chinezilor, îşi nota cuvintele, dar, cum avea cu cine să schimbe o vorbă în româneşte, fiind colegul de la Uzină cu el, nu s-a dat, vorba aceea, peste cap, ca să înveţe chineza. Altfel au stat lucrurile după ce i-a fost schimbat locul de muncă. După o lună petrecută la Sincan, a primit un telefon de la Ambasada României în China, ca să se prezinte la sediul instituţiei, deoarece urma să fie trimis în altă zonă, la o distanţă de aproximativ 1.600 de kilometri. Ei bine, în această parte a Chinei, Xian, a lucrat singur, între chinezi, timp de trei luni, până a venit reprezentantul celor de la Dacia. Cum am relatat în episodul trecut, în această parte a lumii, în afară de ARO, se importa şi Dacia. Abia atunci, trezindu-se singur, a început s-o „rupă” în chinezeşte.
Ilie Necula ne spunea că limba i s-a părut uşoară şi, în timpul petrecut acolo, a ajuns să se înţeleagă bine cu localnicii. Mai mult, se şi descurca în timpul deplasărilor dintr-o localitate în alta, pe care le făcea neînsoţit de vreun tovarăş. „Primeam telefon de la Ambasadă, că trebuie să plec la Shanghai sau la Chengdu şi mă duceam singur la aeroport, îmi făceam rezervarea. La fel, la gară, atunci când călătoream cu trenul. Vorbeam cu ei în chineză. În Shanghai, am stat o lună şi jumătate, în locul lui nea Gică Cotenescu.”, ne împărtăşea Ilie Necula câteva amintiri legate de prima parte a şederii sale în Asia.
După plecarea şefului de Service ARO din China, Ion Nania, fiindcă i se terminase mandatul şi se întorcea în ţară, s-a întâmplat să nu aibă cine să-i ia locul. Cum Gheorghe Cotenescu era mai în vârstă şi mult mai experimentat, lucrând atâţia ani şi ca maistru la Uzină, a fost trimis să-l înlocuiască pe şeful de service. Până la sosirea lui Gică Cotenescu în China, Ilie Necula i-a ţinut locul.
Dacă n-avea piese de la Uzină, le folosea pe cele chinezeşti făcute pentru ARO
Muscelenii trimişi de Uzină au fost dispersaţi pe tot teritoriul Chinei: Ilie Necula, la Xian, Nae Arsu, la Shenyang, la două ore de zbor cu avionul, Nae Ştefan era la Chengdu, ş.a.m.d. Pe cuprinsul acestei imense ţări funcţionau şase Staţii Service ale lui ARO. Ai noştri ţineau legătura unul cu celălalt şi, în special, cu Ambasada României în acest stat. „Dacă aveam o problemă, îl sunam pe şeful de Service de la Ambasadă şi-i spuneam ce greutăţi întâmpinăm.”, povestea Ilie Necula.
La service-ul la care a fost repartizat angajatul Întreprinderii ARO erau aduse maşinile aflate în perioada de garanţie. Ilie Necula a beneficiat în munca sa de ajutorul a doi colegi chinezi, împreună cu care efectua reparaţiile autoturismelor româneşti, atunci când era nevoie. „Însă eu eram reprezentantul ARO, pentru că trebuia să schimb un motor sau un set motor şi să întocmesc hârtiile, ca să se scadă piesele care s-au folosit. Dacă n-aveam piese de la Uzină, le executau chinezii. Ei făceau piese chinezeşti pentru ARO. Dacă n-aveam, luam din magazia lor şi le scădeam pe acte.”, ne povestea Ilie Necula în ce a constat activitarea sa.
Cel mai mult, asiaticii reclamau problemele cauzate de motor. „Dacă îi cădea uşa, chinezul acolo o lăsa, dar ţinea să-i meargă motorul.”, a continuat el. În mare majoritate, ARO era importat în acest stat pentru tot felul de întreprinderi şi mai puţin pentru persoane particulare. Pentru început, Ilie Necula a fost cazat la firma chineză, unde avea la dispoziţie un apartament prevăzut cu bucătărie dotată cu toate obiectele electrocasnice de care avea nevoie, baie cu boiler, dormitor, biroul unde îşi întocmea documentele pentru Uzină. Din cauza căldurii şi a lipsei aerului condiţionat, câmpulungeanul şi-a anunţat şefii că nu mai poate să stea acolo, prin urmare, a fost mutat la un hotel, situat în apropierea locului de muncă.
Partea frumoasă era că n-avea un program de lucru riguros. Dacă cei de la firmă aveau nevoie de român, veneau după el. Aşa că, din acest punct de vedere, se poate spune că a „domnit-o”. Când nu avea de lucru pentru ARO, îşi ocupa timpul cu vehiculele chinezilor, la care meşterea împreună cu cei doi prieteni din echipă. „Aveau nişte maşini, cum era la noi „Steagul Roşu”, pe timpuri.”, a completat tehnicianul.
Acum 24 de ani, a văzut locuri la care muscelenii nu îndrăznesc să viseze nici acum
În afara serviciului, Ilie Necula a avut prilejul să viziteze şi să se bucure de frumuseţile naturale şi cele realizate de mâna omului în China. După o jumătate de an, şi-a adus şi soţia (care a venit cu trenul, călătoria durând opt zile), pentru două luni, timp în care au trecut pe la obiective turistice la care majoritatea muscelenilor nici cu gândul nu ajung, nici acum, la aproape un sfert de secol distanţă de momentele trăite de familia Necula. Soţii au văzut Palatul de Vară din Beijing, „grădina grădinilor”, următoarea atracţie turistică după Marele Zid Chinezesc şi Palatul Imperial de Iarnă, cunoscut sub numele de Oraşul Interzis, pe care, de altfel, Ilie Necula nu le-a ratat. „Palatul de Vară era enorm! Într-o zi, n-aveai timp să-l vizitezi.”, povestea câmpulungeanul, căruia îi dăm crezare, de vreme ce grădina cu pricina se întinde pe o suprafaţă de aproape trei kilometri pătraţi (este adevărat, trei sferturi din aceasta este acoperită cu apă).
A ajuns şi la Mausoleul lui Mao Zedong, locul unde odihneşte preşedintele Biroului Politic al Partidului Comunist din China, din 1943, şi preşedinte al Comitetului Central al Partidului Comunist din China, din 1945, până la moartea sa, în 1976. „Mausoleul Mao” se află în mijlocul Pieţei Tiananmen din Beijing. „Pe Mao l-am văzut, aşezat într-un sicriu de sticlă. Are patru santinele, una la fiecare colţ, şi treci pe lângă el ca să-l vezi.”, şi-a continuat tehnicianul Uzinei ARO relatarea despre preşedintele devenit „atracţie turistică”, în ciuda faptului că şi-a dorit să fie incinerat.
Alte obiective splendide spre care l-au purtat paşii au fost Templul Cerului şi mausoleul închinat împăratului Qin Shinhuang, în apropierea căruia a fost îngropată o comoară veche de aproximativ 2.000 de ani: „armata de teracotă”, formată din 8.000 de soldaţi, împreună cu caii lor, descoperită în anii ’70 de câţiva săteni care executau săpături pentru un puţ.
Securistul hotelului l-a invitat acasă la el, la masă
În anul petrecut în China, în afară de limbă, a deprins şi obiceiurile localnicilor. La început, îi venea greu să ia masa, fiindcă nu putea mânui beţişoarele. Aşa că ţinea tot timpul furculiţa în buzunar, fiindcă o masă primea de la firmă. În timp, s-a obişnuit şi cu beţişoarele, şi cu bucatele lor, care, ca să-l cităm pe Ilie Necula, erau „bune de tot”. „Găseai de toate. Carnea era pe toate drumurile. Când intram într-un magazin de-al lor – prin comparaţie, Kaufland e mic – mă apuca foamea de la uşă, fiindcă ştiam ce găsesc acolo. La noi, nu era nimic.”, îşi aminteşte viaţa frumoasă pe care a avut-o în Asia.
Cât timp a stat acolo, n-a întâlnit niciun român care să se fi stabilit în această ţară. În Siria, da. Erau românce măritate cu arabi. În schimb, s-a împrietenit la cataramă cu cei doi colegi, împreună cu care lucra pentru ARO. Între ei şi român s-a cimentat o legătură atât de puternică, încât au plâns la plecarea lui Ilie Necula. Ca să-şi amintească de ei, i-au făcut cadou un tablou, pe care câmpulungeanul îl păstrează şi acum acasă. S-a împrietenit inclusiv cu securistul chinez de la hotelul unde era cazat Ilie Necula, care l-a invitat acasă la el, la masă, unde i-a prezentat părinţii, sora şi prietena. „La hotel aveam securist. Şi la firmă, unde lucram, aveam securişti. Nu erau special pentru mine. Am luat legătura cu ei, mi-au fost prezentaţi, mi s-a spus că sunt securiştii de acolo…”, a completat Ilie Necula.
Duminica, chinezii nu lucrau. Ca să nu se plictisească, cei doi prieteni, dar şi şefii, maiştrii, organizau excursii cu autobuzul firmei, la munte, la cascade, etc. „Pe mine m-a schimbat un coleg, Ion Vlădău, cu care, la întoarcere, glumeam: „Ce frumos era în „staţiunea balneo-climaterică” Xian!” Acolo a fost viaţă pentru noi. Nu ne-am chinuit. A fost frumos, de ce să zic că a fost rău?!”, spunea la final, cu nostalgie, gândindu-se la acel an nemaipomenit, 1988-1989. Reîntors din China, Ilie Necula a revenit la Probe, unde a rămas până în anul 2003, când a plecat cu Ordonanţa.
