-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Adevărata “criză”

Dragii mei,
Pentru că peste tot locul unde păşeşti şi întorci capul, auzi vorbindu-se de criză, m-am gândit că ar fi bine să abordez această problemă, ca apoi să tragem câteva concluzii. Poate vă aşteptaţi la soluţii economice viabile şi de mare succes, care prin aplicarea lor ar scoate ţara noastră din acest impas economic. Ele există, numai noi nu întrebăm şi nu căutăm pe Cel care a făcut cerul, pământul, lumea şi toate câte sunt în ea. Nu vrem să stăm de vorbă cu Cel care poate schimba omenirea într-o clipă, spre binele ei. L-am întristat foarte mult cu răutăţile noastre, dar şi aşa El ne iartă şi ne iubeşte. Poate unii dintre noi ar pune întrebarea : De ce î-L amestecăm pe Dumnezeu în toată discuţia noastră despre aşa zisa criză? Răspunsul este unul foarte simplu: fără Dumnezeu nu putem face nimic! Regele Ferdinand, când a venit la conducerea ţării a rostit memorabilele cuvinte: Nihil Sine Deo – Nimic fără Dumnezeu! Este foarte adevărat că trebuie să muncim, să ne folosim de inteligenţa umană pentru a rostui lucrurile în viaţă, să ne dăm tot interesul pentru binele nostru şi al aproapelui, dar din toată această ecuaţie nu trebuie să uităm că avem un Dumnezeu Bun şi iubitor de oameni care în vistieria Sa,  soluţii pentru toate problemele personale ale fiecărui ins în parte, dar şi pentru toată omenirea. Nu cred că se pomeneşte numele lui Dumnezeu la nicio întrunire care are pe ordinea de zi subiectul ieşirii din criză, fie întâlniri din ţară sau în străinătate. Vrem nu vrem, Stăpânul nostru este Cel ce a făcut cerul şi pământul, cu toate câte sunt dar mai ales El este Cel care a zidit omul, ca pe o bucurie şi încununare pentru toate cele zidite. Şi cum toate gravitează în jurul fiinţei umane, putem spune răspicat: Da, este o mare criză de oameni duhovniceşti, rugători şi trăitori. Da, este o criză de oameni demni, cinstiţi şi harnici… şi exemplele pot continua. Frumos zice zicala românească: „lume multă vezi la tot pasul, dar oameni puţini”. Avem foarte mulţi „specialişti” care îşi dau cu părerea, ne întrebăm unii pe alţii pe la colţ de stradă şi uităm de datoria noastră pe care o avem faţă de sufletul nostru. Bunii şi străbunii noştri sau rugat şi au udat cu lacrimi pământul românesc binecuvântat de Dumnezeu, atunci când ţara era în impas; şi vreţi să-mi spune-ţi că nu-i aşa? Biserica a rânduit post şi rugăciune la vreme de ispită şi necaz. Dumnezeu face voia celor mulţi. Să încercăm să fim solidari unii cu alţii şi să ne unim forţile prin rugăciune către Prea Milostivul Dumnezeu şi vom vedea roadele. Nu se poate să nu primeşti ajutor dacă ceri ceva de la Domnul cu credinţă. Sigur, dacă stai toată ziua şi te uiţi la ştiri nu vei vedea şi înţelege decât numai anumite aspecte ale problemei, ba mai mult vei deveni sclavul televizorului unde nicodată nu ai certitudinea că ceea ce urmăreşti poate fi 100% adevărat. De ce să lăsăm pe cel viclean să-şi bată joc de noi şi de sufletele noastre? Împărăţeşte cineva lumea acesta? Purtăm cu noi în veşnicie averi pământeşti? De ce ne duşmănim şi urâm unii pre alţii atât de mult? Tu care eşti soţ şi tată de copii de ce dai cinstea pe ruşine, de ce nu-ţi iubeşti familia pe care Dumnezeu ţi-a rânduit-o? Pentru tot răul, mai devreme sau mai târziu vom fi traşi la răspundere; dar vai! Nu cumva din cauza ambiţiilor, păcatelor, orgoliilor, încăpăţânărilor şi prostiilor noastre, să pierdem Veşnicia. Aşa că astea sunt lucrurile care formează adevărata criză. Iar în ceea ce priveşte situaţia economică şi asta se schimbă, dacă deschidem ochii şi vedem lucrurile serioase, dacă gura noastră o strunim şi alungăm demagogia şi înjurăturile care pentru unii au devenit virtuţi şi multe altele…
Aşadar, să punem „osul la treabă” şi măcar dacă scociorâm pământul nostru românesc şi plantăm un cartof, o ceapă şi un pic de grâu, vom putea ieşi din criză. Să fim uniţi şi înţelepţi rugându-ne unii pentru alţii, ajutându-i pe cei care cu adevărat au nevoie de ajutor şi să nu-l alungăm pe Doamne Doamne din viaţa noastră, din familia şi din inima noastră şi orice acţiune pe care o întrepridem să-l întrebăm şi pe Dumnezeu dacă e bine sau nu e bine, ceea ce vrem să facem. Rugăm pre Dumnezeu să poarte de grijă ţării noastre şi oraşului nostru, să reverse înţelepciune multă peste cei care conduc ţara. Duhul Sfânt care s-a pogorât şi ne-a sfinţit, să plinească toate lipsurile noastre; dragostea şi mila dumnezeiască să nu se ridice de la noi. Să fim statornici şi rugători, dar nu în ultimul rând să-i mulţumim Domnului pentru fiecare clipă din viaţa noastră. Până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!