1.3 C
Campulung Muscel
07/12/2023

Inginerul Panaitescu, 18 ani la Dacia, 18 ani la ARO

Al patrulea director din cei şase care au condus Fabrica de Matriţe, de la înfiinţare, până în 2004, când a fost vândută
În cronologia directorilor Fabricii de Matriţe Auto Câmpulung, Ion Panaitescu a fost al patrulea lider al acestei „mine de aur” a Uzinei ARO. Inginerul Nicolae Herţa a fost primul director, numit din timpul construcţiei FMA, fiindcă el a coordonat activitatea şi a făcut deplasările în China, după utilajele de care era nevoie. După moartea acestuia, la începutul anului 1982, director al Fabricii de Matriţe a devenit Nicolae Voicu, ocupant al funcţiei respective până la instalarea la conducerea ARO a lui Ioan Giuvelcă. Acesta din urmă l-a pus pe Voicu director comercial al fabricii. Următorul conducător al Fabricii de Matriţe a fost Costache Dorobanţu, şeful Controlului pe Uzină, care era trimis deseori în China, cu loturi de maşini, fiindcă ştia limba chineză şi era folosit şi pe post de translator. După Dorobanţu, director la Matriţe a ajuns Ion Panaitescu, care a condus fabrica până în 1992, când a revenit în această funcţie Nicolae Voicu. N-a stat decât un an, fiind luat înapoi în Uzină, ca director comercial. În locul lui, la Matriţe, a fost numit Dorel Balteş, care, odată promovat în funcţia de inginer şef la ARO, a fost succedat de Gheorghe Voinescu. El a condus Fabrica de Scule şi Matriţe, până când proprietarul Uzinei ARO, John Perez, a vândut-o, pe 19 aprilie 2004, lui Gheorghe Bulugea. În această ediţie, ne vom opri la inginerul Ion Panaitescu, de loc din comuna Cetăţeni, a cărui carieră cu o durată de 36 de ani a fost împărţită, în mod egal, ca perioadă, între Uzina Dacia Colibaşi şi Întreprinderea ARO.

A văzut macheta Uzinei Dacia când a murit Gheorghe Gheorghiu Dej

În anul 1967, după absolvirea Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini – Specialitatea Maşini-Unelte şi Scule, Ion Panaitescu s-a angajat la Uzina Dacia. Iniţial, a fost repartizat la Metrom Braşov, însă proaspătul absolvent de facultate a contestat decizia superiorilor. „Când mi-am făcut bagajele acasă (n.r. satul Cetăţeni Deal) şi am ajuns la poartă cu ele, ca să plec la Braşov, a venit poştaşul şi mi-a adus decizia. Eu cerusem să vin la ARO, dar ei mi-au dat decizia cu Colibaşi.”, ne-a povestit inginerul muscelean cum a debutat profesional. A fost de acord, căci, oricum, era mai bine decât să ajungă la Braşov şi, vorba lui, a schimbat direcţia.
Pentru început, a fost repartizat la Investiţii, fiindcă era în lucru, pe atunci, platforma de la Colibaşi. Tânărul a găsit noroaie şi mizerie cât cuprinde, cam acesta era „tabloul” începutului construcţiei de maşini la cea de-a doua întreprindere auto, ca importanţă, din judeţ. În vremea în care musceleanul a ajuns la Colibaşi, pe acele locuri era fosta Uzină, din care rămăseseră nişte hale vechi, în care se făceau cutii de viteze, şi în continuarea ei s-a ridicat platforma industrială. „Când m-am dus eu, în 1967, construcţia era începută. Am văzut macheta ei când a murit Gheorghe Gheorghiu Dej. Când am fost la catafalcul lui, am intrat şi în biroul unde era macheta întregii Uzine, era şi cea a Barajului de la Vidraru, a Combinatului de la Galaţi… mai multe.”, relata inginerul Panaitescu. El îşi aminteşte şi acum biroul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, o încăpere largă, dar decorată cu bun simţ, lipsită de opulenţa succesorului său.
Ca atribuţie de serviciu, Ion Panaitescu răspundea de furniturile din Timişoara, care se trimiteau la Dacia şi, din acest motiv, mergea destul de des acolo. În luna februarie a anului 1968, a plecat militar, la Şcoala de Ofiţeri în rezervă din Bacău. În lunie, când s-a produs invazia rusă din Cehoslovacia, tinerii militari, printre care şi Ion Panaitescu se aşteptau să mai fie ţinuţi o vreme, însă nu s-a întâmplat aşa. Li s-a dat drumul şi, după acest moment, s-au înrăutăţit lucrurile pe scena politică europeană, prin prisma evenimentului istoric la care ne-am referit.
Tânărul inginer s-a reangajat la Colibaşi, în luna septembrie a acelui an, după trei luni de odihnă de la finalizarea stagiului militar, la care avea dreptul. După Dacia 1100, realizată în 1967, cu majoritatea pieselor, motorul şi caroseria aduse din Franţa, ansamblate la Uzina argeşeană, în 1968, la revenirea lui Ion Panaintescu din armată, s-a trecut la fabricarea Daciei 1300. Pe atunci, director la Colibaşi era Constantin Munteanu, care venise de la Câmpulung.

De la Mecanic Şef, a trecut la Proiectare Maşini-Unelte

Musceleanul locuia în Piteşti şi făcea naveta la fabrică. „Întâi, am stat în cartierul Craiovei, am dormit şi pe o uşă, fiindcă eram 14 inşi – toţi angajaţi la Dacia – în trei camere. Era un apartament în Craiovei în care locuiam până ni se repartizau locuinţe.”, ne descria inginerul muscelean condiţiile dificile de la începutul activităţii sale profesionale. De aceea, la întoarcerea din armată, a avut un mic conflict cu directorul, căruia i-a cerut să-i pună la dispoziţie o garsonieră, fiindcă toată lumea primise un spaţiu locativ. Într-un final, i s-a atribuit o încăpere într-un apartament cu patru camere, în cartierul Trivale. În timpul mandatului de director al lui Ioan Giuvelcă, din Trivale s-a mutat în Găvana II, în 1974, după ce s-a căsătorit. Abia atunci, a primit un apartament cu două camere.
„După ce s-a terminat investiţia, am lucrat puţin la Secţia Mecanic Şef, după care m-am mutat la Proiectare Maşini-Unelte. Şi am proiectat utilaje destule, de care era nevoie în activitatea de producţie. Unul dintre ele, de exemplu, pentru prelucrat blocul motor, avea 101 scule. Faţă de orice funcţie, mi-a plăcut să proiectez, cu certitudine.”, a continuat inginerul Panaitescu. Aşadar, s-a mutat la Atelierul de Proiectare Maşini-Unelte, care, mai târziu, s-a transformat în Secţie de Proiectare. Secţia cuprindea mulţi angajaţi, oameni capabili, inclusiv din zona de Nord a judeţului, deşi specialiştii şi meseriaşii de aici îi luase Întreprinderea Mecanică Muscel, devenită ARO Câmpulung.
Tot la Dacia funcţiona şi sediul Centralei de Autoturisme, din care făcea parte şi Uzina musceleană. Următoarea etapă a carierei sale a reprezentat-o transferul la Secţia Maşini-Unelte, unde se executau maşinile-unelte, la Biroul de Tehnologie. Ion Panaitescu ne-a mărturisit că nu prea i-a plăcut lucrul în acest sector, cu toate că era pus la punct cu tehnologia, dar a fost mult mai atras de munca de creaţie. „Venea şi lua piesa şi… din ce se face asta? Dintr-un anumit diametru şi o anumită lungime – făceau normatorii întâi – din materialul acesta şi… dădeau toată tehnologia de prelucrare unicate, nu serie. N-aveai pregătiri de producţie speciale, lucrai pe maşini-unelte universale.”, ne mai spunea acesta. Cum nu i-a plăcut ce făcea aici, a revenit la Proiectare.

A lăsat Dacia pentru ARO

În scurt timp, a ajuns şeful Atelierului de Proiectare de la Colibaşi. În anul 1982, după pensionarea forţată a lui Victor Naghi, directorul Întreprinderii ARO, locul lui a fost luat de Ioan Giuvelcă, trimis de la Colibaşi să asigure conducerea Uzinei câmpulungene. Destul de repede, a ajuns la fabrica musceleană şi inginerul Panaitescu, pe care Giuvelcă îl cam presa să-l urmeze, fiindcă ştia că este un bun specialist şi, mai ales, un bun lider. Interlocutorul nostru ne-a povestit cum s-a hotărât să vină la Câmpulung, în timpul unei deplasări de acasă, de la Cetăţeni, la Piteşti, unde se stabilise datorită serviciului.
În vremea în care, într-o duminică, circulau autoturismele cu numere cu soţ, într-alta, celelalte, cu numere fără soţ, s-a nimerit ca în ziua în care naratorul nostru trebuia să vină la Piteşti să nu aibă voie să se deplaseze la volan. Inginerul Panaitescu avea, din anul 1976, o Dacia 1300. Ei bine, în acea zi, a luat hotărârea de a lăsa Dacia pentru ARO. „Am plecat odată de aici, am ajuns în gară, la Piteşti – fiindcă n-aveam voie să circul cu maşina – acolo… gloată. De la gară, până am ajuns eu în Găvana, m-am hotărât. Giuvelcă mă luase: „Hai, vino la Câmpulung!” Şi astfel am făcut pasul.”, ne-a povestit acesta.
Astfel a ajuns Ion Panaitescu, în anul 1985, să fie angajat la Atelierul de Proiectare Maşini-Unelte, ca şef al acestui departament al Întreprinderii ARO. Aici a şi proiectat, a şi controlat proiecte, cam în asta a constat activitatea inginerului Panaitescu la Uzină. Atelierul funcţiona în cadrul Fabricii de Matriţe Auto, conduse la acel moment de Costache Dorobanţu. „Fabrica de Matriţe se compunea din Secţia Matriţe, Secţia Maşini-Unelte şi Secţia Sculărie. Mai erau Atelierul de Tratament, Atelierul de Forjă şi Atelierul de Autoutilări, construcţii metalice pe care le făceau în cadrul lui – erau Fianu şi Boştină maiştri acolo – dar aparţineau de Secţia Maşini-Unelte. Mai erau Modelăria de lemn şi Modelăria de metal, care tot de Matriţerie aparţineau.”, ne-a descris Ion Panaitescu structura Fabricii de Matriţe.

La Revoluţie, se făcuse prototipul pentru un nou ARO

Inginerul a condus Atelierul de Proiectare până în 1987. Din acel an şi până în 1992, a fost directorul Fabricii de Scule şi Matriţe, succedat de Nicolae Voicu. „Matriţele au lucrat pentru ARO. Se făceau matriţe pentru tablă, toată caroseria. Se proiectau la Atelierul de Proiectare Matriţe, în care se făcea şi proiectarea matriţelor de Forjă. Erau nişte matriţe foarte mari. De exemplu, pentru pavilionul maşinii, pentru aripi, pentru uşi, părţile exterioare ale caroseriei, pentru părţile interioare. Iar Matriţele acestea lucrau pe prese. Se prindeau pe prese la Secţia Presaj (Presaj Greu, Presaj Uşor) şi lucrau. În timp, se uzau şi veneau la recondiţionare, până când se lansa altă comandă de alte matriţe. Dacă se avea în vedere să crească producţia, mai cereau un set de matriţe.”, a continuat acesta. Matriţele lucrau inclusiv pentru Dacia, Oltcit, chiar pentru Lăstun. În perioada de dinainte de Revoluţie, FSM funcţiona cu aproximativ 1.500 de oameni. „Vreo 780-800 erau numai la Matriţe, de la lansare, până la finiţie: frezori, strungari, matriţeri, ajustori, modelori. „Spuma” tehnicii acolo era. La Revoluţie, se făcuse prototipul pentru un nou ARO şi urma să primească comenzi pentru matriţe, să omologheze prototipul. Era o maşină frumoasă.”, îşi aminteşte Ion Panaitescu vehiculul pentru care exista o machetă la scara 1/1.
După ce a fost schimbat din funcţia de director al FSM, a ajuns şeful Secţiei Sculărie. La un moment dat, a renunţat şi la funcţia de şef de secţie, devenind tehnolog în cadrul aceleiaşi fabrici, apoi şeful tehnologilor la Sculărie. În luna decembrie a anului 2003, Ion Panaitescu a părăsit Uzina ARO, cu Ordonanţa 8.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!