Buchet de înţelepciune!

Dragii mei,
Suntem în mijlocul lunii lui cuptor, în apropierea prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie, ocrotitorul Câmpulungului. Sunt zile frumoase, în care muscelenii şi oaspeţii lor trăiesc filă cu filă istoria şi cultura acestui spaţiu binecuvântat şi slavă Domnului că sub acest aspect avem cu ce ne lăuda. Dar să revenim la lucrurile noastre şi să amintim că, la pericopa evanghelică din Duminica trecută, s-a amintit de minunea vindecarii unui paralitic. Am auzit atunci că un mănunchi de oameni au adus înaintea Domnului nostru Iisus Hristos pe prietenul şi ruda lor bolnavă, de a cărei vindecare nu mai aveau alta nădejde, decât la Dumnezeu. Nu mai insist decât asupra unui amănunt ce se impune observat mai cu atenţie: „Şi Iisus văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule; iertate sunt păcatele tale.” (Matei 9, 3). Prin urmare, este extrem de importantă rugăciunea şi efortul duhovnicesc de orice fel (post, mătănii, pelerinaje, pomeniri, aprinderi de lumânări – simboluri ale vieţii fericite, etc.), spre salvarea de la problemele grave de sănătate trupească ori sufletească ale apropiaţilor noştri, bineînţeles atâta vreme cât şi avem încrederea totală în lucrarea lui Dumnezeu, Cel mai bun Doctor al creaţiei Sale. Ca în fiecare săptămână din anul bisericesc, nici în aceasta nu suntem lăsaţi fără exemple clare de urmare a Mântuitorului Hristos, de modele de vieţuire creştinească. Astfel, în prima zi, chiar duminică, pe 15 iulie, am prăznuit atât pe tânăra Sfântă Iulita, văduvă trăitoare a rugăciunii şi copilul său de 3 ani, Chiric, cât şi pe cei 630 de Sfinţi Părinţi (episcopi, preoţi, diaconi şi monahi) care au mărturisit credinţa ortodoxă despre cele două firi ale Mântuitorului la Sinodul Ecumenic (adică, a toată lumea) de la Calcedon din anul 451, în frunte cu Sfinţii patriarhi Flavian şi, apoi, Anatolie ai Constantinopolului. Despre primii, familia care a preferat să moară decât să se despartă de credinţa cea dreaptă, citim în slujba lor o minunată legătură făcută între simbolistica jertfelor Vechiului Testament, jertfirea lor şi răstignirea Domnului: „Fiind tu junice, preafrumoasă Iulita, aduci ca pe un viţel tânăr pe măritul Chiric jertfă vie, Mielului Celui ce a răsărit din Fecioară şi a fost junghiat pentru milostivirea Sa cea desăvârşită.” (din Cântarea a 8-a a canonului slujbei Utreniei – de dimineaţă). Iar despre strădania cinstitoare a adevăratului înţeles al credinţei creştine, pe care au arătat-o Sfinţii 630 de Părinţi din vremea împăratului Marcian şi a soţiei sale Pulheria, ne mărturiseşte Sfântul Filotei al Constantinopolului, autorul slujbei lor, astfel: „Pe Pir, pe Serghie şi pe Onorie, împreună cu Eutihie, pe Dioscor şi pe răul Nestorie (adică pe ereticii de atunci, n.n.) i-aţi surpat şi din amândouă prăpăstiile lor aţi mântuit turma lui Hristos, mărăţilor; cu îndoită fire şi unul după persoană, pe Hristos în chip luminat propovăduind şi neamestecat cu singure lucrările arătându-L. Acestuia şi închinându-ne, ca unui om şi Dumnezeu desăvârşit, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, acum pe voi vă mărim.” (din prima parte a slujvei Vecerniei – de seară). „Prăpăstiile” de care se face vorbire, sunt cele două mari înţelegeri greşite ale Persoanei Mântuitorului nostru Iisus Hristos: unii ziceau că Domnul întrupat ar fi avut două firi, dumnezeiască si omenească, dar şi două persoane, şi că în timpul patimilor s-a arătat mai mult persoana omenească, iar la înviere, cea dumnezeiască; iar alţii susţineau că Mântuitorul a avut o singură persoană, cea divină, dar şi o singură fire, tot numai cea divină, pentru că cea omenească s-ar fi contopit în ea. Ambele prezentări sunt greşite, pentru că ştirbesc şi interpretează greşit adevărul întrupării Fiului lui Dumnezeu. Cei 630 de Sfinţi Părinţi au subliniat că Mîntuitorul este „deofiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi deofiinţă cu noi după omenitate”, căci dacă n-ar fi fost şi om desăvârşit ar fi devenit inutilă întruparea, iar dacă ar fi fost două persoane sub acelaşi nume, ar fi fost o ciudăţenie! Aici mai trebuie amintită şi minunea petrecută în timpul sinodului la racla moaştelor Sfintei Mari Muceniţe Eufimia, în apropierea căreia s-au ţinut şedinţele acestei adunări. La începutul sinodului, după rugăciunea făcută de toţi, au pus pe pieptul sfintei 2 suluri: unul cu mărturisirea de credintă ortodoxă şi altul cu cea eretică, pecetuluind racla. La câteva zile, înainte de a ajunge la concluziile sinodului, au deschis odorul şi au văzut cum în mâna sfintei era doar cel ortodox, iar cel eretic zăcea la picioarele ei. Mare a fost bucuria toturor credincioşilor, dar tot mare şi amărăciunea schimbătorilor de credinţă, care erau şi orgolioşi, motiv pentru care au rămas majoritatea la gândurile lor, primind condamnarea Bisericii. Şi nu pot să închei prezentarea câtorva dintre sfinţii acestei săptămâni fără să amintesc de cea prăznuită chiar astăzi, Sfânta Mare Muceniţă Marina, adolescenta de 15 ani, care a mărturisit ataşamentul său pentru credinţa în Domnul Hristos, fără ruşine şi fără să se gândească la consecinţele pe care avea să le primească de la răucredincioşi. Atât în ţara noastră, cât şi chiar în municipiul Câmpulung evlavia înaintaşilor noştri au închinat o biserică cinstirii Domnului prin plăcuta Sa fecioară Marina. Dar iata ce aflăm şi din slujba alcătuită spre pomenirea martiriului său: „Cu dumnezeieştile steme ale slavei preaînalte te-a împodobit Mirele – Cuvântul pe tine cu adevărat, ceea ce ai pătimit pentru Dânsul, îndumnezeindu-te, şi care ai suferit văpaia focului şi durerile bătăilor.” (din Cântarea a 5-a a canonului slujbei Utreniei).
Până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi.
Părintele Serafim, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel